15 definiții pentru binefacere

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).

binefacere sf [At: NEGRUZZI S. I, 313 / V: (înv) bunăf~ / Pl: ~ri / E: bine + facere (după lat benefacere)] (Șfg) Ajutor (dat cuiva) Si: (înv) binefaptă.

binefacere s.f. 1 Faptă bună, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atîtea binefaceri ce primise de la dînsul (CR.). ◊ Societate de binefacere = asociație care are ca scop ajutorarea celor aflați în nevoie. 2 Deprindere de a face bine. Binefacerea trebuie să fie virtutea bogatului. 3 Fig. Folos, avantaj. Binefacerile păcii. • pl. -i. /bine + facere, după lat. bĕnĕfacĕre.

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, bine făcut cuiva, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atitea binefaceri ce primise de la dînsul. CREANGĂ, P. 179. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Folos, avantaj. Binefacerile păcii. Binefacerile științei.

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine1 + facere (după lat. benefacere).

BINEFÁCERE ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu. [G.-D. binefacerii] /bine + facere

binefacere f. 1. binele sau serviciul făcut cuiva; 2. deprinderea de a face bine: binefacerea trebue să fie virtutea bogatului; societate de binefacere, menită a veni într’ajutor săracilor; 3. fig. foloase: binefacerile păcii.

*binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

binefacere s. f., g.-d. art. binefacerii; pl. binefaceri corectată

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. v. avantaj.

BINEFACERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. avantaj, dar, folos, privilegiu. (~ile tehnicii moderne.)

Intrare: binefacere
binefacere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binefacere
  • binefacerea
plural
  • binefaceri
  • binefacerile
genitiv-dativ singular
  • binefaceri
  • binefacerii
plural
  • binefaceri
  • binefacerilor
vocativ singular
plural
bunăfacere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunăfacere
  • bunăfacerea
plural
  • bunăfaceri
  • bunăfacerile
genitiv-dativ singular
  • bunăfaceri
  • bunăfacerii
plural
  • bunăfaceri
  • bunăfacerilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binefacere, binefacerisubstantiv feminin

  • 1. adesea figurat Faptă bună, ajutor dat cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atîtea binefaceri ce primise de la dînsul. CREANGĂ, P. 179. DLRLC
  • 2. figurat mai ales la plural Avantaj, folos. DLRLC
    • format_quote Binefacerile păcii. Binefacerile științei. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.