DAR¹ (pl. -ruri) sn. 1 Lucru dat de bună voie și fără plată, în semn de dragoste, de recunoștință, etc.: cine face ~, adică cine dăruește un ~ acela nu poate să-l întoarcă (PRV.-MB.); ~ de nuntă; toți împărății vecini i-au trimis ~uri (ISP.); (P): calul de ~ nu se caută pe dinți 👉 CAL; (P): nemulțumitorului i se ia ~ul, celui ce se arată nerecunoscător, i se ia darul înapoi; ‡ în ~, în zadar, de geaba ¶ 2 Însușire deosebită, calitate superioară acordată de Dumnezeu, de natură; pricepere deosebită, puterea de a face un lucru: și cu ~ul de înțelepciune ce avea de la milostivul Dumnezeu (GR.-UR.); mare-i ~ul frumuseții, nu ’ncape vorbă (CAR.); are ~ul vorbirii; novacul avea ~ul de a culca la pămînt o oaste întreagă (ISP.); iron. are ~ul beției, ~ul suptului (CRG.) (LUNG.), îi place să bea mult, să se îmbete ¶ 3 ⛪ ~ul preoției, dreptul de a exercita funcțiunile preoțesti ¶ 4 ⛪ Sfintele ~uri, pîinea și vinul destinate liturghiei [vsl. darŭ].