BUBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ (Pop.) Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

bubă¹ sf [At: CANTEMIR, H R. 347 / Pl: ~be / E: ucr буба] 1 Umflătură a țesutului celular subcutanat (cu caracter purulent) Si: abces, bășică, bolfă, buburuză, coș, furnicel, pustulă, puștea, robie, tumoră, uimă, ulcior, zgaibă, zgrăbunță. 2 (Spc) Vărsat. 3 (Fig) Necaz. 4 (Fig) Hibă. 5 (Îvp; îe) A merge cu ~ba A merge cu mâncarea la o lăuză. 6 (Pop; îe) A umbla cu cineva ca cu o ~ coaptă A menaja pe cineva. 7 (Pfm; îe) A sparge ~ba A da totul pe față. 8 (Fig; fam) Parte dificilă a unei probleme. 9 (Fig; reg) Rouă. 10 (Pop; îs) ~ albastră Umflătură care se face la încheieturile degetelor. 11 (Pop; îc) ~ în-cap Boală a vitelor. 12 (Pop; îc) ~be-de-plecate Umflături care ies la gură în urma ingerării anumitor alimente alterate (sau în cantitate prea mare). 13 (Pop; îs) ~be dulci Bube mici și numeroase care apar la copii în jurul gurii. 14 (Pop; îs) ~ba mânzului Umflătură pe faringele mânjilor. 15 (Pop; îs) ~ neagră (sau ~ rea, sau ~ la inimă) Umflătură (vânătă) la încheieturi. 16 (Pop; îc) ~-păr Boală umană (nedefinită clar). 17 (Pop; îc) ~ putredă-în-gură Scorbut. 18 (Pop; îs) ~ roșie Bubă mică ce iese la febră. 19 (Pop; îc) ~be-spurcate Spurcat. 20 (Pop; îs; lpl) ~bele stricăturii Lepră. 21 (Pop; îs) ~ ba trânjilor Pelagră. 22 (Pop; îs) ~ vânătă Bășică ce apare mai ales la mâini și la picioare, între degete și podul palmei sau talpă. 23 (Reg; îc) Sărbătoarea ~belor Sfânta Varvara. 24 (Reg; spc) Durere de măsele și de dinți (asociată umflăturilor). 25 (Reg) Gușter (Lacerta viridis). 26 (Pex) Rană. 27 (Pan) Nod mic pe coaja fructelor. 28 (Fig; fam) Defecțiune (a unui sistem tehnic).

bubă s.f. 1 Nume generic dat umflăturilor dureroase cu caracter purulent ale țesutului subcutanat. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube! (ISP.). ◊ Expr. (fam.) A avea bube în cap = a fi făcut lucruri rele care ar putea ieși la iveală. A face buba (și, eliptic, buba!) = (mai ales ca avertizare pentru copii) a se lovi. A ședea ca o bubă coaptă v. copt. A fi bubă coaptă v. copt. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă v. copt. A pune degetul pe bubă v. pune. A se sparge buba v. sparge. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii în jurul gurii, pe cap etc. ♦ Gener. Leziune a pielii; rană. Se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă (ISP.). ♦ Ext. Excrescențe pe suprafața fructelor și legumelor. 2 Fig. (fam.) Punct slab, parte delicată a unei probleme. Acolo unde este buba și răul (AGÂR.). ♦ Încurcătură. Stați, că d-aici începe buba cu Miai (PRED.). ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). I s-a stricat mașina și nu știa unde-i buba. • pl. -e. /form. expr.

BUBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

BUBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. V. abces, buboi, furuncul. Se pricepea să tămăduiască jupuiturile, bubele. PAS, L. I 71. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube? ISPIRESCU, L. 386. Am făcut o bubă-n cap. ȘEZ. III 201. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. ◊ Compuse: (popular) bubă-neagră = dalac. [Filozofii măriei-tale] dobitoace să fie și să-i taie casapii; casapi să fie și să piară de bubă-neagră. SADOVEANU, D. P. 102; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, de obicei în jurul gurii sau pe cap. ◊ Fig. Știu, dragul maichii, că buba ta e la inimă, de mînie și obidă. SADOVEANU, M. C. 50. ♦ Rană. După ce veni ursul la dînsul, [Țugulea] se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă. ISPIRESCU, L. 326. ◊ Fig. Punct slab, parte gingașă, delicată, plină de dificultăți a unei probleme. În alte părți oamenii se luptă împotriva ei [a nedreptății], pe cînd noi o privim ca o stare normală! Asta e buba cea mare. REBREANU, R. I 65. ◊ Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. ♦ Încurcătură, dificultate. Stați, că d-aici începe buba cu Miai. PREDA, Î. 82.

BUBĂ, bube, s. f. 1. Nume dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe față, s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rană. 2. Fig. Punct slab, parte delicată a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

BUBĂ ~e f. 1) Umflătură purulentă, provocată de o infecție a țesutului celular subcutanat. * ~-neagră boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă și omului), manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale și prin simptome de colaps; antrax; cărbune. ~e-dulci bubulițe contagioase, care apar la copii în jurul gurii și pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveală; au ieșit toate la suprafață. 2) fam. Vătămare locală a unui țesut organic, cauzată de o traumă; rană; plagă; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil și delicat al unei discuții, probleme, situații etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba

bubă f. 1. umflătură dureroasă cu puroiu; buba oii, boală lipicioasă a oilor, numită și dalac; buba mânzului, boală lipicioasă a cailor, numită și răpciugă; pl. bube dulci, se fac mai ales la copii, pe cap și pe lângă buze; 2. asperitate asemenea bubelor (pe plante sau fructe): 3. fig. rău grav, durere sufletească: asta-i buba. [Slav. BUBA].

búbă f., pl. e (lat. pop. *buba, de unde și fr. bube, bubă, d. vgr. bubón, bolfă, înrudit cu ngr. búba, căpcăun, alb. bubă, sîrb. bg. búba, gîndac de matasă, insect, căpcăun, rut. búba, rană, durere, búblyk, biscot, precum și cu rom. bulbuc. Cp. și cu bumbac). Pustulă, erupțiune purulentă pe pele. Fig. Durere, boală: ura pe cel harnic e buba leneșuluĭ. Buba cea rea, sugel. Bube dulcĭ, eczemă, bube care le ĭese copiilor maĭ ales pe la gură și pe care poporu le tratează cu drojdie de cafea. Vest. A bubă (adică „acea bubă”, scris greșit ábubă, că gen. e „ăleĭ bube”, adică „celeĭ bube”), abces alveolar.

abubă sf vz bubă

ABUBĂ (pl. -be) sf. 🩺 pop. Bubă vînătă negricioasă, înveninată și foarte dureroasă, care se face mai adesea în gură [a⁵ + bubă].

ábubă, V. bubă.

bubă s. f., g.-d. art. bubei; pl. bube

bubă s. f., g.-d. art. bubei; pl. bube

bubă s. f., g.-d. art. bubei; pl. bube

bubă, -bei gen. a.

BUBĂ s. (MED.) 1. v. rană. 2. bube dulci v. impetigo.

BUBĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, pelagră, pustulă malignă, variolă, vărsat.

BUBĂ s. (MED.) l. leziune, plagă, rană, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă.) 2. bube dulci = impetigo, (reg.) zgaibe dulci (pl.).

bubă s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PELAGRĂ. PUSTULĂ MALIGNĂ. VARIOLĂ. VĂRSAT.

BUBĂ REA s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

BUBE s. pl. v. scarlatină.

bubă rea s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

bube s. pl. v. SCARLATINĂ.

bubă (bube), s. f. – Umflătură, abces, buboi. Creație expresivă, cf. lat. *buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba și pe de altă parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „larvă”, alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. și bg., sb. buba „vierme de mătase”, rut. buba „umflătură”. Nu pare posibilă der. directă din lat., propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigură nici der. din sl. propusă de DAR, datorită diferențelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creații spontane, care coincid în multe limbi în același timp, cf. fr. bobo. Der. abubă, s. f. (dalac, bubă-neagră); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s. n. (vărsat); bubiță, s. f. (zgaibă; boală a cartofului); buboi, s. n. (furuncul); buboios, adj. (plin de bubă); buboșa (var. boboșa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de boboș; buburos, adj. (bubos); buburoșa, vb. (a se scofîlci); bubuliță, s. f. (zgaibă, coș); buburuz (var. buburuză, buburez, buburuță), s. n. (cocoloș, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriță, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -ză, cum sînt coacăză, pupăză (Densusianu, Bausteine, 478, îl consideră der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlcă, s. f. (amigdalită), contaminare a lui bubă cu gîlcă; bubușlie, s. f. (boabă). După Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubuliță. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuză prezintă o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina „furnică” (Wagner 300).

bubă, bube, s.f. (med.) 1. Umflătură, abces. 2. (în expr.) Bubele frumușelelor = vărsat de vânt (poate fi și scarlatină sau pojar); afecțiune epidermică contagioasă. 3. Buba rea = inflamație: „Că numai mi s-o aruncat / Buba cea rea după cap” (Bârlea, 1924, II: 96). ■ „În urma multor mâncăruri grele și de multe ori nesănătoase ce le mănâncă țărănimea în Maramureș, de cele mai multe ori i se pricinuiește dureri grele de stomac ce își au denumirea de bubă rea. Se mai numește așa orice fel de inflamație dureroasă pe corp” (Bârlea, 1924, II: 472). – Din srb. buba „vierme de mătase” (DA); din ucr. buba „umflătură” (MDA); creație expresivă (DER).

bubă, bube, s.f. – (med.) Umflătură, abces. Bubele Frumușelelor = vărsat de vânt (poate fi și scarlatină sau pojar); afecțiune epidermică contagioasă. „Bube apărute pe corp, despre care se crede că sunt produse de spiritele malefice, stăpâne ale vânturilor” (Bilțiu, 2001). ♦ Buba rea: „În urma multor mâncăruri grele și de multe ori nesănătoase ce le mănâncă țărănimea în Maramureș, de cele mai multe ori i se pricinuiește dureri grele de stomac ce își au denumirea de bubă rea. Se mai numește așa orice fel de inflamație dureroasă pe corp” (Bârlea, 1924, II: 472); „Că numai mi s-o aruncat / Buba cea rea după cap” (idem, 96). – Din srb. buba „vierme de mătase” (DA); din ucr. buba „umflătură” (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

bubă, -e, s.f. – (med.) Umflătură, abces. Bubele Frumușelelor = vărsat de vânt (poate fi și scarlatină sau pojar); afecțiune epidermică contagioasă. „Bube apărute pe corp, despre care se crede că sunt produse de aceste spirite malefice, stăpâne ale vânturilor” (Bilțiu 2001). ♦ Buba rea: „În urma multor mâncăruri grele și de multe ori nesănătoase ce le mănâncă țărănimea în Maramureș, de cele mai multe ori i se pricinuiește dureri grele de stomac ce își au denumirea de bubă rea. Se mai numește așa orice fel de inflamație dureroasă pe corp” (Bârlea 1924 II: 472); „Că numai mi s-o aruncat / Buba cea rea după cap” (idem, 96). – Din srb. buba „vierme de mătase” (DA); ucr. buba „umflătură” (DEX); creație spontană (DER).

bubă, bube s. f. 1. (intl.) inel, ghiul. 2. punct slab, parte delicată (a unei probleme). 3. defect, defecțiune. 4. (vulg.) vulvă, vagin.

a avea bube-n cap expr. 1. (intl.) a avea antecedente penale. 2. a avea un trecut dubios

a ști unde-i buba expr. 1. a fi conștient de sursa unui necaz. 2. a depista cauza unei defecțiuni.