11 definiții pentru alcătuire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alcătuire1 sf [At: PRAV., ap. CADE / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui1] 1 Facere. 2 Construire. 3 Creare. 4 Concepere. 5 Redactare. 6 Transformare. 7 Organizare. 8 Întocmire. 9 Prefacere. 10 Apariție. 11 Constituire. 12 Structură. 13 Strângere. 14 Punere. 15-16 (Îvp) Dispoziție administrativă (sau legislativă). 17 Culegere. 18 Colectare. 19 Compilație. 20 (Înv) Combinație.

alcătuíre2 sf [At: PRAV. (1814), 41/13 / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui1] (Reg) Înțelegere.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei. 1. Întocmire, formare, compunere, constituire. O preocupare permanentă a Comitetului [de radio] va trebui să fie alcătuirea cît mai variată a emisiunilor muzicale. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. 2. Compoziție, constituție, structură. În alcătuirea solurilor intră și substanțe organice. 3. (Rar) Orînduire, organizare. Gheorghe Păun... nu poate strînge pumnii să-i facă ciocan și să izbească, să dărîme alcătuirea nedreaptă. VINTILĂ, O. 32.

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, formare, compunere, constituire. ♦ Compoziție, constituție, structură.

alcătuire f. fapta de a alcătui și rezultatul ei: compunere, formațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri

alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ALCĂTUÍRE s. 1. v. creare. 2. v. constituire. 3. v. structură. 4. aranjament, așezare, dispunere, distribuție, întocmire, rânduială, structură. (O anumită ~ a materiei, într-o carte.) 5. v. componență. 6. v. formație.

ALCĂTUIRE s. 1. compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere.) 2. constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 3. compoziție, economie, organizare, organizație, structură, (rar) substanță, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 4. aranjament, așezare, dispunere, distribuție, întocmire, rînduială, structură. (O anumită ~ a lucrurilor.) 5. componență, compoziție, structură. (Comisia are următoarea ~...) 6. compunere, formație, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~...)

Intrare: alcătuire
alcătuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuire
  • alcătuirea
plural
  • alcătuiri
  • alcătuirile
genitiv-dativ singular
  • alcătuiri
  • alcătuirii
plural
  • alcătuiri
  • alcătuirilor
vocativ singular
plural

alcătuire

etimologie: