22 de definiții pentru împoncișare împuncișare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împoncișare sf [At: CANTEMIR, HR. 205 / V: ire, ~pun~ I Pl: -șări / E: împoncișa] (Înv) 1 Împotrivire. 2 Contrazicere a cuiva. 3 Situație conflictuală. 4 Amenințare a cuiva cu arma. 5 Încrucișare a armelor. 6 Privire dușmănoasă către cineva. 7 Înfigere a unui obiect ascuțit.

ÎMPONCIȘÁRE, împoncișări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict; împotrivire. [Var.: împuncișáre s. f.] – V. împoncișa.

ÎMPONCIȘÁRE, împoncișări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict; împotrivire. [Var.: împuncișáre s. f.] – V. împoncișa.

ÎMPONCIȘÁRE, împoncișări, s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict, opoziție, împotrivire. Nefiind nici o împoncișare de misiuni între aceste două îndatoriri. I. IONESCU, P. 186. (Și în forma împuncișare) În așa împuncișare de idei se aflau boierii bătrîni cu tineritul... Moldovei. CREANGĂ, A. 153. – Variantă: împuncișáre s. f.

împoncișare f. împotrivire, opozițiune: împoncișare de idei CR. [V. ponciș].

împoncișáre f. Încrucișare, opozițiune: împoncișare de ideĭ.

împoncișa [At: PSALT. 23/26 / V: (înv) ~pom~, (cscj) i / Pzi: ez / E: în- + ponciș cf împonci] (Înv) 1 vr A se împotrivi cuiva. 2 vr (Îf împonciși) A se contrazice. 3 vr A ajunge într-o situație conflictuală. 4 vt A amenința pe cineva cu arma. 5 vt A încrucișa armele. 6 vr A se uita urât la cineva. 7 vt A înfige un obiect ascuțit.

împuncișare sf vz împoncișare

ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș.

ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș.

ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare.

ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare.

ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare.

ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Învechit) 1. Refl. A veni în conflict (cu cineva sau ceva), a fi în dezacord; a se contrazice. Oarecare prejudecăți de boierie... de multe ori se împoncișau cu dreptele sale cugete și fapte. La TDRG. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte ascuțite) A înfige. Frații Buzești îi scăpară zilele [lui Mihai Viteazul], ucigînd la vreme pe turcul care își împoncișase sulița în pîntecele eroului. ODOBESCU, S. III 607.

A ÎMPONCIȘÁ ~éz tranz. pop. (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige; a împlânta. /în + ponciș

A SE ÎMPONCIȘÁ mă ~éz intranz. A veni în conflict cu cineva sau ceva; a fi în dezacord. /în + ponciș

împoncișà v. a întoarce (în direcțiunea opusă): un turc împoncișă sulița asupra lui BĂLC.

împoncișéz v. tr. (d. ponciș). Întorc contra: a împoncișa ochiĭ, sulița asupra cuĭva. V. refl. Mă opun (Vechĭ). Mă uĭt ponciș: a te împoncișa la cineva. – Vechĭ și ponc-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri

împoncișáre s. f., g.-d. art. împoncișării; pl. împoncișări

împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 împoncișéze; ger. împoncișấnd

împoncișá vb., ind. prez. 1 sg. împoncișéz, 3 sg. și pl. împoncișeáză, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. împoncișéze; ger. împoncișând


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPONCIȘÁRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, opoziție, opunere, rezistență, vrajbă, zâzanie.

împoncișare s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OPOZIȚIE. OPUNERE. REZISTENȚĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

ÎMPONCIȘÁ vb. v. împotrivi, opune.

împoncișa vb. v. ÎMPOTRIVI. OPUNE.

Intrare: împoncișare
împoncișare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împoncișare
  • ‑mponcișare
  • împoncișarea
  • ‑mponcișarea
plural
  • împoncișări
  • ‑mponcișări
  • împoncișările
  • ‑mponcișările
genitiv-dativ singular
  • împoncișări
  • ‑mponcișări
  • împoncișării
  • ‑mponcișării
plural
  • împoncișări
  • ‑mponcișări
  • împoncișărilor
  • ‑mponcișărilor
vocativ singular
plural
împuncișare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuncișare
  • ‑mpuncișare
  • împuncișarea
  • ‑mpuncișarea
plural
  • împuncișări
  • ‑mpuncișări
  • împuncișările
  • ‑mpuncișările
genitiv-dativ singular
  • împuncișări
  • ‑mpuncișări
  • împuncișării
  • ‑mpuncișării
plural
  • împuncișări
  • ‑mpuncișări
  • împuncișărilor
  • ‑mpuncișărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împoncișare împuncișare

etimologie:

  • vezi împoncișa
    surse: DEX '98 DEX '09

împoncișa împoncișare împoncișat împuncișare învechit

  • 1. reflexiv reciproc A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: contrazice opune împotrivi un exemplu
    exemple
    • Oarecare prejudecăți de boierie... de multe ori se împoncișau cu dreptele sale cugete și fapte. La TDRG.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A înfige un obiect ascuțit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împlânta înfige un exemplu
    exemple
    • Frații Buzești îi scăpară zilele [lui Mihai Viteazul], ucigînd la vreme pe turcul care își împoncișase sulița în pîntecele eroului. ODOBESCU, S. III 607.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ponciș
    surse: DEX '98 DEX '09