7 definiții pentru opunere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

opunere sf [At: MAIOR, T. 192/21 / Pl: ~ri / E: opune] 1 Opoziție (1). 2 Împotrivire. 3 (Rar; îlav) În ~ cu În opoziție cu...

OPÚNERE, opuneri, s. f. Acțiunea de a (se) opune și rezultatul ei; punere față în față; împotrivire, stăvilire, zădărnicire; p. ext. opoziție. – V. opune.

OPÚNERE, opuneri, s. f. Acțiunea de a (se) opune și rezultatul ei; punere față în față; împotrivire, stăvilire, zădărnicire; p. ext. opoziție. – V. opune.

OPÚNERE, opuneri, s. f. Acțiunea de a (se) opune; punere față în față; împotrivire, stăvilire, zădărnicire; p. ext. opoziție. Mulțimea-i deschidea drum fără opunere. VORNIC, P. 218.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

opúnere s. f., g.-d. art. opúnerii; pl. opúneri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OPÚNERE s. v. împotrivire.

OPUNERE s. împotrivire, opoziție, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întîmpinat o dîrză ~.)

Intrare: opunere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opunere
  • opunerea
plural
  • opuneri
  • opunerile
genitiv-dativ singular
  • opuneri
  • opunerii
plural
  • opuneri
  • opunerilor
vocativ singular
plural

opunere

etimologie:

  • vezi opune
    surse: DEX '98 DEX '09