ZDRUNCIN s. n. (Pop.) 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdruncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).

zdruncin sn [At: CIHAC, II, 375 / V: ~ncen (Pl: zdruncenuri și zdruncene), (îrg) str~, (reg) zdrân~, zdron~, (îvr) strâncen, strânciun, strunciur / S și: sdruncin / Pl: ~uri / E: drr zdruncina] 1 (Pop) Zguduitură (1). 2 (Pop; fig) Zdruncinare (2). 3-4 (Pex) Durere (1, 5). 5 (Reg; îf zdroncin) Băț subțire, la un capăt, cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna din putinei, ca să se aleagă untul.

zdruncin s.n. 1 Zdruncinătură. Stînd cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin (SADOV.). ♦ Fig. Efort, strădanie. După atîta zdruncin, setea ne omora (AD.). 2 Fig. Tulburare sufletească, zbucium, frămîntare, durere. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om (SADOV.). • pl. -uri. și (pop.) zdruncen, struncin s.n. /de la zdruncina, prin derivare regresivă.

ZDRUNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdruncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).

ZDRUNCIN s. n. 1. Faptul de a se zdruncina; clătinare, zdruncinătură, zdruncinare. Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG. 2. Fig. Tulburare, zbucium; zguduire. Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sidian... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. Și-a crezut rostul sfîrșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288. Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66. Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94. – Variantă: zdruncen (CREANGĂ, A. 107) s. n.,

ZDRUNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort. 2. Fig. Tulburare, zbucium, zguduire. [Var.: zdruncen s. n.] – Postverbal al lui zdruncina.

ZDRUNCIN ~uri n. 1) v. ZDRUNCINĂTURĂ. 2) fig. Efort (fizic sau intelectual) pentru realizarea unui lucru sau pentru atingerea unui scop; silință; străduință; sârguință. /v. a zdruncina

1) zdrúncin n., pl. urĭ (d. a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina: mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare: e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și struncin.

2) zdrúncin, a -á v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

străncina v vz zdruncina

strănciuna v vz zdruncina

strâncen sn vz zdruncin

strâncena v vz zdruncina

strâncina v vz zdruncina

strânciun sn vz zdruncin

strânciuna v vz zdruncina

struncena v vz zdruncina

strunci v vz zdruncina

struncin sn vz zdruncin

struncina v vz zdruncina

strunciuna v vz zdruncina

strunciur sn vz zdruncin

strunciura v vz zdruncina

zdrâncin sn vz zdruncin

zdrâncina v vz zdruncina

zdroncin sn vz zdruncin

zdrucina v vz zdruncina

zdruncen sn vz zdruncin

zdrunci v vz zdruncina

zdruncina [At: CANTEMIR, I. I. II, 232 / V: (înv) străn~, strănciuna, strâncena, strânciuna, strunci, st~ (Pzi: struncin, struncinez), struciuna, strunciura, (reg) zdruncini (Pzi: zdruncinesc), zdrunci, zdrunciuna, zdruc~, zdrânc~, strânc~, struncena / S și: sd~ / Pzi: zdruncin și (îrg) ~nez / E: nct] 1-2 vtr A (se) zgudui (1-2). 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) zgudui (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A (se) zgudui (11-12). 13 vt (Pex) A zgudui (13). 14 vt (Fig) A zgudui (14). 15-16 vt (Rar; c. i. ființe; mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17).

zdruncini v vz zdruncina

zdrunciuna v vz zdruncina

zdruncen s.n. v. zdruncin.

zdruncina vb. I. 1 tr., refl. A (se) scutura tare, deplasîndu-se din poziția inițială; a (se) clătina; a (se) hurduca, a (se) zgudui, (reg.) a (se) zdruhăi. Vagonul se clătina zdruncinîndu-se în același ritm monoton (CĂL.). ◊ Fig. În inima noastră se zdruncină oceanul (GAL.). 2 refl. (mai ales despre construcții) A se deteriora (în urma unor zguduituri). Casele s-au zdruncinat în urma bombardamentelor. ◊ (tr.) Blocul a fost zdruncinat de cutremur. 3 tr. Fig. A clătina din temelii, a face să-și piardă temeinicia, trăinicia, forța. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri (PER.). 4 tr. Fig. A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii (D. ZAMF.). 5 tr. (compl. indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină șubred (în urma unor modificări patologice); a distrage, a strica. Războiul zdruncină nervii (CĂL.). 6 tr. (înv., pop.; compl. indică ființe sau părți ale corpului lor) A zdrobi. S-a ridicat zdruncinat de căzătură (CAR.). • prez.ind. zdruncin. și (înv.) strîncena vb. I., zdruncini vb. IV. /cf. sl. veche съдрѫчнтн.

zdruncini vb. IV. v. zdruncina.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

STRUNCINA vb. I v. zdruncina.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) struncina (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgîlțîi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

A ZDRUNCINA zdruncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.

sdruncin n. 1. săltat des: sdruncinul calului; 2. fig. turburare, agitare: cu mare greutate și sdruncin CR. [Abstras din sdruncinà].

sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].

strîncĭun și -cen, V. zdruncin.

strúncin și strúncĭur V. zdruncin.

zdrîncin, V. zdruncin.

zdruncin (pop.) s. n.

zdruncin (pop.) s. n.

zdruncin s. n.

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 zdruncină; conj. prez. 1 sg. să zdruncin, 3 să zdruncine

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 3 zdruncină

zdruncina vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 sg. și pl. zdruncină

zdruncina

ZDRUNCIN s. v. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgâlțâială, zgâlțâire, zgâlțâit, zgâlțâitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură.

zdruncin s. v. CLĂTINARE. CLĂTINAT. CLĂTINĂTURĂ. HURDUCARE. HURDUCAT. HURDUCĂTURĂ. SCUTURARE. SCUTURAT. SCUTURĂTURĂ. ZDRUNCINARE. ZDRUNCINAT. ZDRUNCINĂTURĂ. ZGÎLȚÎIALĂ. ZGÎLȚÎIRE. ZGÎLȚÎIT. ZGÎLȚÎITURĂ. ZGUDUIALĂ. ZGUDUIRE. ZGUDUIT. ZGUDUITURĂ.

ZDRUNCINA vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.

ZDRUNCINA vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlțâi. 3. v. dezechilibra. 4. v. vătăma.

zdruncina vb. v. CLĂTINA. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. STÎLCI. STRIVI. TURTI. ZDROBI. ZVÎNTA.

ZDRUNCINA vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul a ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 4. a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.)

sdruncina (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblînzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tîmpi(na), etc.)