ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei. – V. zdruncina.

zdruncinare sf [At: BIBLIA (1688), 4¹/7 / V: str~, (îvr) strânciun~ / S și: sd~ / Pl: ~nări / E: zdruncina] 1 Zguduitură (1). 2 (Fig) Pierdere a trăiniciei, a forței etc. Si: slăbire, șubrezire (1), zguduitură (2), (pop) zdruncin (2). 3 (Rar; pex) Prejudiciere. 4 (Rar; pex) Pagubă. 5 (Rar) Zbucium (1). 6 (Pex) Durere (1). 7 (Îvr; îf struncinare) Zdrobire (12).

zdruncinare s.f. Acțiunea de a (se) zdruncina și rezultatul ei; (înv., reg.) zdruncineală. • pl. -ări. /v. zdruncina.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei. – V. zdruncina.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina; zguduire, clătinare, zdruncinătură. La zdruncinările bărcii, capul i se bălăbănea cînd pe o parte, cînd pe alta. DUIMITRIU, P. F. 17. Marea... se liniști ca săi mă poarte fără zdruncinare pe spatele ei departe. La TDRG. Oh! cîte supărări Și zdruncinări! Drumu-i stricat, Caii-s căzuți. ALECSANDRI, T. I 350.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei; zguduire; zbucium, tulburare.

strânciunare sf vz zdruncinare

struncinare sf vz zdruncinare

zdruncinare s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

zdruncinare s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

zdruncinare s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

ZDRUNCINARE s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

ZDRUNCINARE s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. ( ~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)