ZDRUNCIN s. n. 1. Faptul de a se zdruncina; clătinare, zdruncinătură, zdruncinare. Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG. 2. Fig. Tulburare, zbucium; zguduire. Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sidian... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. Și-a crezut rostul sfîrșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288. Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66. Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94. – Variantă: zdruncen (CREANGĂ, A. 107) s. n.,