VRĂJMAȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmaș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă.

VRĂJMĂȘI, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.

vrăjmaș, ~ă [At: (a. 1421) Ders / V: vrăș~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf vrajbă] 1 smf Dușman (1). 2 smf Inamic (în război). 3 a Care manifestă dușmănie, ostilitate Si: dușmănos, ostil, vrăjmășesc (1). 4 a Care este adversar cuiva în război. 5 a (D. oameni) Rău. 6 a (D. oameni) Nemilos. 7 a (Pan) În care condițiile sunt nefavorabile sau nocive omului Si: periculos, primejdios. 8 a (Pan; d. elemente, fenomene din natură) Care se manifestă cu violență, împiedicând acțiunea umană Si: cumplit, grozav.

vrăjmășesc, ~ească a [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~ești / E: vrăjmaș + -esc] 1 Vrăjmaș (3). 2-3 Care aparține vrășmașului (1-2). 4-5 Caracteristic vrăjmașului (1-2). 6-7 (Înv) Vrăjitoresc (6-7).

vrăjmăși vtrr [At: CORESI, PS. 3 / Pzi: ~șesc / E: vrăjmaș] 1 vt (Înv) A avea intenții ostile față de cineva. 2 vt (Înv) A atenta la viața cuiva. 3-4 vtrr A (se) învrăjbi. 5-6 vtrr A (se) dușmăni (1-2).

vrășmaș, ~ă smf, a vz vrăjmaș

vrășmaș, ~ă smf, a vz vrăjmaș

vrăjmaș, -ă s.m., s.f, adj. I 1 s.m., s.f. Persoană care manifestă împotrivire, ostilitate, ură, dușmănie, adversitate etc. față de cineva sau de ceva; dușman; inamic. Vrăjmaș de veci de te-aș avea, Tu n-ai putea S-acrești mai rău viața mea! (COȘB.). ◊ fig. Conștiința exagerată este un vrăjmaș al speței și o pricină de durere (CĂL.). 2 s.m., s.f. Persoană, stat etc. care se află în stare de război cu cineva; dușman, inamic. Basarab încheie pacea cum vrăjmașii lui o cer (ALEX.) 3 s.m. art. (înv., pop.) Dracul, diavolul. Vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmașul, Să-i culegi dobînda și să-i strici sălașul (DOS.). II adj. 1 (despre oameni, state etc.) Care manifestă o atitudine ostilă, dușmănoasă, de ură, de adversitate etc. față de cineva sau de ceva; care este inamic (cuiva). Ucizi o miede oameni plătit de o putere vrăjmașă (CĂL.). ◊ fig. Fierbea sub brazdă seva și se urca durută în țevile tulpinii vrăjmașă de cucută (LAB.). 2 (despre oameni, state etc.) Care se află în stare de război cu cineva. El prin aceasta să desfată, Ca ș-un tiran după bătaie Cînd vede oastea vrăjmașă junghiată (BUD.). 3 (înv., pop.; despre oameni) Care este rău, crud, cîinos, hain, fară milă; care vrea răul cuiva. Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș (ALECS.). 4 (despre condiții, împrejurări, locuri, vreme etc.) Care este primejdios, potrivnic. Era o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș (CAR.). 5 Care este strașnic, cumplit, grozav. Durerea în falcă o cuprinsese din nou și mai vrăjmașă ca înainte (REBR.). ◊ (adv.) Tata îl izbea vrăjmaș cu palma peste gură (VLAH.). • pl. -i, -e. și vrășmaș, -ă s.m., s.f., adj. /cf. vrajbă.

vrăjmășesc, -ească adj. 1 Care aparține vrăjmașului; plin de dușmănie, de ură. Cei zece cum văzură că-n ăst chip nu săvîrșesc, Numaidecît începură cu mijlocul vrăjmășesc (PANN). 2 (înv.; despre armate, state etc.) Vrăjmaș. Prin multe meșteșuguri ostășești să întrarmează împotriva corăbiilor vrăjmășești (D. GOL.). • pl. -ești. /vrăjmaș + -esc.

vrăjmăși vb. IV. tr. A manifesta împotrivire, ostilitate, ură, dușmănie, adversitate, rivalitate etc. față de cineva sau de ceva; a dușmăni, a urî, (înv.) a vrăjmășui. Păstorel, pentru că rămîne distant, e vrăjmășit de moarte (STEINH.). ◊ (refl. recipr.) Oprea și Titu, deși prieteni, se vrăjmășeau în ascuns (REBR.). • prez. ind. -esc. /vrăjmaș + -i.

vrășmaș, -ă s. m., s.f., adj. v. vrăjmaș.

VRĂJMAȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmaș, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. vrajbă.

VRĂJMĂȘI, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.

VRĂJMAȘ¹, vrăjmași, s. m. Dușman (1). Vrăjmașii nu sînt oameni, sînt trăsnete, sînt fiare Și sar, aleargă, mușcă, de sînge însetați. EFTIMIU, Î. 145. În Ion simțea un vrăjmaș. REBREANU, I. 57. Vrăjmașii noștri cei onești ne fac mai mult bine decît amicii fără onoare. BOLLIAC, O. 258. ♦ (La sg. cu valoare de pl.) Adversar în război, inamic. Oștenii mergeau spre vrăjmaș pe drumuri care nu se vedeau, ca înspre un țărm necunoscut. SADOVEANU, O. VI 19. Țeara-i mică, țeara-i tare Și vrăjmașul spor nu are! ALECSANDRI, P. III 213. – Variantă: vrășmaș (EFTIMIU, Î. 42, SANDU-ALDEA, U. P. 122, BELDICEANU, P. 92) s. m.

VRĂJMAȘ², -Ă, vrăjmași, -e, adj. 1. (Despre persoane) Învrăjbit, dușmănos. De atunci țara se împărți în două tabere vrăjmașe. BĂLCESCU, O. I 255. Nu-s la inimă pizmaș, Ci pe Macovei vrăjmaș. TEODORESCU, P. P. 596. ♦ (Despre locuri, împrejurări, vreme etc.) Primejdios; potrivnic. Nu-mi pare cuminte să înnoptăm în asemenea locuri vrăjmașe. C. PETRESCU, A. 308. Cu nevoile noastre am întîrziat... sania rea, boii slabi, vremea vrăjmașă. MIRONESCU, S. A. 36. Pe aici vremea e tot vrăjmașă: de două zile ne bate o furtună grozavă. CARAGIALE, O. VII 19. 2. Rău, cîinos, hain, crud. Mult ești tînăr și gingaș, La inimă om vrăjmaș. BELDICEANU, P. P. 337. De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș. ALECSANDRI, P. P. 42. 3. Strașnic, cumplit, grozav. Ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș, de nu mai știe vita cum să se-ntoarcă, să poată răsufla. CARAGIALE, la CADE. După o bătălie vrăjmașă de două ceasuri, elefantul omorî un cap al balaurului. GORJAN, H. II 25. ◊ (Adverbial) Vrăjmaș suflă pe cîmp vîntul ăsta înghețat. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Și-n detunătura puștilor căzu trăsnit, grămadă, cornistul care, singur-singurel, mai rămăsese în picioare sunînd vrăjmaș atacul. MIRONESCU, S. A. 30. – Variantă: vrășmaș, -ă (RETEGANUL, P. I 40, ȘEZ. II 17) adj.

VRĂJMĂȘI, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. A dușmăni. Toți mă vrăjmășeau și voiau să-mi surpe drepturile. GANE, la CADE. ◊ Refl. reciproc. Pînă atunci n-o să vedem alta decît două-trei partide politice vrăjmășindu-se între dînsele. GHICA, la CADE.

VRĂȘMAȘ¹ s. m. v. vrăjmaș¹.

VRĂȘMAȘ², -Ă adj. v. vrăjmaș².

VRĂJMAȘ³ ~i m. 1) persoană care urăște pe cineva și caută să-și facă rău; dușman. 2) Fiecare dintre părțile beligerante implicate într-un conflict armat; dușman; inamic. /cf. vrajbă

VRĂJMAȘ¹ adv. Strașnic; grozav. /cf. vrajbă

VRĂJMAȘ² ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă dușmănie; care are o atitudine răuvoitoare; dușmănos; ostil. 2) (mai ales despre vreme) Care nu este prielnic; nefavorabil. /cf. vrajbă

A SE VRĂJMĂȘI mă ~esc intranz. A se afla în relații de vrăjmășie (unul cu altul); a se dușmăni; a se urî; a se dezbina; a se învrăjbi. /Din vrăjmaș

A VRĂJMĂȘI ~esc tranz. A trata ca pe un vrăjmaș; a dușmăni. /Din vrăjmaș

vrăjmaș a. și m. dușman, ostil. [Tras din vrajmă].

vrăjmășì v. a atenta la: soțul care a vrăjmășit vieața celuilalt.

vrăjmáș, -ă s. (d. vrajbă). Dușman: vrăjmaș de moarte. – Ca adj. e fals.

2) vrăjmășésc v. tr. Vrăjbesc, dușmănesc. – Vechĭ și -ășuĭesc.

vrăjmaș adj. m., s. m., pl. vrăjmași; adj. f., s. f. vrăjmașă, art. vrăjmașa, pl. vrăjmașe

vrăjmăși (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășesc, 3 sg. vrăjmășește, imperf. 1 vrăjmășeam; conj. prez. 1 sg. să vrăjmășesc, 3 să vrăjmășească

vrăjmaș adj. m., s. m., pl. vrăjmași; adj. f., s. f. vrăjmașă, pl. vrăjmașe

vrăjmăși (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășesc, imperf. 3 sg. vrăjmășea; conj. prez. 3 să vrăjmășească; ger. vrăjmășind

vrăjmaș s. m., adj. m., pl. vrăjmași; f. sg. vrăjmașă, art. vrăjmașa, g.-d. art. vrăjmașei, pl. vrăjmașe

vrăjmăși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășesc, imperf. 3 sg. vrăjmășea; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjmășească; ger. vrăjmășind

vrăjmaș, pl. vrăjmași, f. vrăjmașă, pl. vrăjmașe

vrăjmăși (conj. vrăjmășească)

vrăjmaș.

VRĂJMAȘ s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.

VRĂJMĂȘI vb. v. dușmăni.

VRĂJMAȘ s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, inamic, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Un ~ de temut în luptă.) 2. adj. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)

VRĂJMĂȘI vb. a (se) dușmăni, a (se) urî, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (De ce se ~ atît?)

Vrăjmaș ≠ amic, prieten