19 definiții pentru viteaz, Viteaz   declinări

VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.

VITEÁZ1, viteji, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat (recrutat din clasa micilor boieri); ostaș de curte, curtean. Am să te fac miaș de viteji, ca pe Sandomir. DELAVRANCEA, O. II 199.

VITEÁZ2, -Ă, viteji, -ze, adj. Care manifestă bărbăție, curaj, eroism în luptă (v. brav); p. ext. îndrăzneț, inimos, dîrz. La Gron, Debrețin și în Tatra, Lupta pe cîmpii și-n păduri, Cu gîndul să-și apere vatra, Soldatul viteaz din panduri. CORBEA, a. 74. Costică însă, viteaz, se înfipse în mijlocul uliței și de-acolo făcu, falnic: Uite, Nicide, mie nu mi-e frică. REBREANU, R. II 31. Viteaza cătană a venit la înălțatul împărat. RETEGANUL, P. III 18. Aveți amîndoi suflete viteze. ALECSANDRI, T. II 44. ◊ (Substantivat) [împărăteasa amazoanelor] se deosebise în bătălii ca o vitează a vitejilor. ISPIRESCU, U. 49. O! viteze neferice, ai să pieri în cîmpi aice! ALECSANDRI, P. II 13. [Romînii] s-au purtat totdeauna ca niște viteji, au făcui cele mai mari jertfe și au vărsat sîngele țină la unul pentru apărarea civilizației și a libertății. BĂLCESCU, O. I 50. După război mulți viteji se arată.Fig. Bistrița vitează apele-și înfuriază. ALECSANDRI, P. II 36. ♦ (Rar, despre arme) Mînuit cu vitejie, cu curaj. Ca să-mi tet vîneze Cu arme viteze. TEODORESCU, P. P. 444.

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; f. sg. viteáză, pl. vitéze

VITEÁZ adj., s. 1. adj. v. curajos. 2. s. erou, (înv. și pop.) voinic. (A căzut în luptă ca un ~.) 3. adj. bărbătesc, curajos, vitejesc, (reg.) bărbătos. (Faptă ~.) 4. s. (IST.) (înv.) curtean, slujitor. (Soldații din garda unor domnitori se numeau ~ji.)

viteáz (-ză), adj. – Curajos. Sl. vitezĭ „erou” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 459) sau mai probabil din bg., sb. vitez, mag. vitéz, pol. witez, rus. vitjazĭ.Der. vitejesc, adj. (curajos, îndrăzneț); vitejește, adv. (ca vitejii); vitejie, s. f. (faptă de viteaz); vitejime, s. f. (mulțime de viteji).

VITEÁZ ~eáză (~éji, ~éze) Care dă dovadă de bărbăție și curaj; plin de curaj; curajos; îndrăzneț; brav; cutezător. /<sl. vitenzi

viteaz a. plin de curaj. ║ m. om sau soldat curagios. [Rus. VITĬAZŬ, erou].

viteáz, -ă adj., pl. ejĭ, eze (vsl. vitenzĭ, bg. sîrb. vitez, rus. vitĕazĭ; ung. vitéz). Plin de vitejie, care înfruntă moartea: soldat viteaz. S. m. Eroŭ, luptător, cavaler. – Vitejĭ se numeaŭ călărețiĭ venițĭ cu Dragoș. Strălucita călărime boĭerească a luĭ Ștefan cel Mare se compunea din vitejĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 69, 70 și 196). V. voĭnic.

Mihaiu-Viteazul m. cel mai strălucit domm al Munteniei, fiul lai Pătrașcu cel Bun: în cei opt ani de domnie (1593-1601), el invinse pe Turci la Călugăreni (1594) și coprinse Ardealul (1599) și Moldova (1600); învins în acelaș an la Mirăslău și în curând din nou victorios asupra Ungurilor la Goroslău, Mihaiu fu ucis de oamenii lui Basta (1601) și apoi înmormântat în mănăstirea Dealului. El făcu în 1596 așezământul (legătura lui Mihaiu) ce sancționa rumânia sau șerbia țăranului. V. ordin.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

VITEAZ subst. < magh. vitéz < v. sl. витѧзъ < germ. Witeng < scand. Wiking; în sec. XIV – XV cuvîntul are sens de cavaler „miles aulae”, iar ideea de brav se reda prin sl. hărbor. 1. Dragoș Viteazul, mold., 1392 epitet; alte exemple (BA ung 24); 9 inși mold. cu acest epitet (Dm); Viteaz vătah (16 A I 57, II 466); Viteazu, Tamaș (16 A I 212); Vitezești s. (Dm). Numai din sec. XVI încoace cuvîntul ia sensul de erou, brav, ca în epitetul dat lui Mihai Viteazul.

CALCULATORUL VITEZEI VERTICALE INSTANTANEE dispozitiv computerizat pentru controlul traiectoriei longitudinale în vederea aterizării automate.

IOAN VODĂ CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politică de întărire a autorității domnești, lovind în interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) și de eliberare a țării de sub dominația otomană. Refuzând să plătească Porții un bir sporit, în apr. 1574 a început războiul antiotoman, înfrângând, la Jiliște (apr. 1574) o armată turco-munteană. A pătruns apoi în Țara Românească, înscăunându-l pe Vintilă-Vodă, dar, trădat de o parte a boierimii, a fost înfrânt la Iezeru Cahulului și la Roșcani (iun. 1574), fiind ucis de turci în chinuri groaznice. A dezvoltat comerțul, a bătut monedă proprie, a întărit armata.

MIHAI VITEAZUL 1. Com. în jud. Cluj, pe Argeș, 5.838 loc. (2000). Expl. de gips (în satul Cheia). Creșterea bovinelor. Pomicultură. În satul M.V., menționat documentar în 1332, se află o biserică reformată (1674-1684), una romano-catolică (sec. 19) și alta unitariană (sec. 18-19), iar în satul Cornești, biserica romano-catolică Sf. Emilia (1774). 2. Com. în jud. Constanța, pe țărmul de V al lacului Sinoie; 3.530 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.V.). Creșterea ovinelor.

MIHAI VITEAZUL, domn al Țării Românești (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1601) și al Moldovei (1600). Fiul lui Pătrașcu cel Bun. A urmărit întărirea autorității centrale și consolidarea autorității centrale și consolidarea pozițiilor acelei părți din boierime care îi era credincioasă, în frunte cu boierii olteni. A dat un așezământ prin care țăranii dependenți rămâneau pe moșiile unde erau stabiliți, stăpânii de la care fugiseră nemaiputându-i revendica. În condițiile existenței unei situații internaționale complicate, M.V., înzestrat cu un extraordinar spirit de inventivitate în strategia alianțelor, îmbinând talentul diplomatic cu acțiunea militară, a reușit să pună bazele unui sistem de alianțe antiotomane, capabil să ducă creșterea rolului Țării Românești pe plan extern. Începând războiul de eliberare de sub dominația Imp. Otoman (1594), a atacat cetățile stăpânite de turci pe linia Dunării și apoi a înfrânt câteva oști tătărești și turcești la Putinei, Stănești și Serpătești (1595). Grație atât însușirilor sale de mare strateg, cât și vitejiei și spiritului de eroism, M.V. a învins marea oaste otomană, condusă de Sinan Pașa la Călugăreni (13/23 aug. 1595) și la Giurgiu (oct. 1595). Prin victorioasele campanii antiotomane întreprinse la S de Dunăre (1596, 1598), a încurajat rezistența popoarelor de aici, care năzuiau dobândirea eliberării lor de sub dominația Porții. În 1599 l-a învins pe voievodul Andrei Báthori la Șelimbăr și a pus stăpânire pe Transilvania, iar în mai 1600, după o campanie fulgerătoare, și pe Moldova, realizând prima unire politică a celor trei țări române, intitulându-se „domn al Țării Românești, al Transilvaniei și a toată țara Moldovei”. Deși unirea realizată de M.V. nu a putut dăinui în condițiile istorice din acel timp, ea a reprezentat o expresie firească a legăturilor neîntrerupte – umane, politice, economice, culturale și militare – existente de-a lungul veacurilor între cele trei țări românești. Biruit la Mirăslău (sept. 1600) de nobilimea maghiară, ajutată de imperiali și apoi de poloni, care, ocupând Moldova au pătruns și în Țara Românească, a fost nevoit să se apeleze la ajutorul împăratului Rudolf II. Dar, după ce, împreună cu generalul Basta, a înfrânt armata nobiliară la Guruslău (1601), a fost asasinat (9/19 aug. 1601). A ctitorit cea de-a doua biserică a Mitropoliei ortodoxe de la Alba Iulia. Considerat în epocă, potrivit mărturiilor externe, ca fiind „unul dintre cei mai viteji, puternici, valoroși și înțelepți principi”, M.V., prin opera sa, a întruchipat pentru generațiile ce i-au urmat, simbolul luptei pentru independență și unitate, iar programul său politic și militar a avut un rol covârșitor în formarea conștiinței unității de neam și de limbă a poporului român.

PINTEA, Gligor (PINTEA VITEAZUL) (?-1703, n. sat Măgoaja, jud. Cluj), haiduc român de prin părțile Maramureșului. Luptând cu ceata sa alături de curuți, a căzut în timpul luptei pentru cucerirea orașului Baia Mare. Erou al baladelor populare românești.