brav, ~ă [At: ALECSANDRI, P. II, 110/ Pl: ~e / E: fr brave] 1 a Viteaz. 2 sm (Îvr) Asasin plătit.

brav, -ă adj., s.m. 1 adj. Care dă dovadă de curaj; viteaz, îndrăzneț. Oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sînt mai bravi în fața morții (IBR.). ◊ (subst. m.) Îi întîmpinau pe bravii întorși de la luptă. 2 s.m. (înv.) Persoană care teroriza și omora pentru bani. • pl. -i, -e. /<fr. brave, it. bravo.

*BRAV adj. Viteaz, curagios: Mișel cu cei voinici Și ~ cu cei fugari (ALECS.).

BRAV, -Ă, bravi, -e, adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. Nainte, brav popor de coreeni, Ne-nvinsă-i cauza dreaptă ce o aperi! FRUNZĂ, S. 40. ◊ (Substantivat) Chem bravii cu inima tare Ce știu spulbera stăvilare. TOMA, C. V. 309.

BRAV, -Ă, bravi, -e, adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. – Fr. brave (<it.).

BRAV, -Ă adj. Viteaz, curajos. // s.m. Asasin, tîlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care omora și teroriza pentru bani; spadasin plătit. [< fr. brave, it. bravo].

BRAV, -Ă adj. viteaz, curajos, îndrăzneț. (< fr. brave)

BRAV ~ă (~i, ~e) Care dă dovadă de bărbăție și curaj; îndrăzneț; cutezător; curajos; viteaz. /<fr. brave, it. bravo

brav a. și m. viteaz, voinic: bravi, teribili sub armele lor brave AL.

*brav, -ă adj. (fr. brave, d. it. bravo, care vine din tema germanică brad-, sued. brad, iute. GrS. 1937, 283). Barb. Viteaz.

brav¹ adj. m., pl. bravi; f. bravă, pl. brave

brav¹ adj. m., pl. bravi; f. bravă, pl. brave

brav adj. m., s. m., pl. bravi; f. sg. bravă, pl. brave

BRAV adj. v. curajos.

BRAV adj. curajos, cutezător, dîrz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz, (livr.) intrepid, petulant, temerar, (rar) bărbat, (înv. și pop.) voinic, (înv.) hrăbor, neînfricoșat. (S-a dovedit ~ în luptă.)

Brav ≠ fricos, laș, neîndrăzneț

brav (bravă), adv. – Viteaz, îndrăzneț. Fr. brave. – Der. brava, vb., din fr. braver; bravură, s. f., din fr. bravoure, it. bravura; bravo, interj. (foarte bine!, ura!) din it. bravo, în parte prin intermediul fr. bravo, cf. ngr. μπράβο, tc., bg. bravo.