12 definiții pentru viteaz (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

viteaz, ~ă [At: (a. 1428) DERS / V: (îrg) vet~ / Pl: ~eji, ~eze, (îrg) ~ezi sm, am / E: vsl витѧзь, mg vitéz] 1 sm (Asr) Războinic. 2 sm (Asr) Soldat1 (1). 3 sm (Asr) Erou (2). 4 sm (În Evul Mediu românesc, în sec. XIV-XVI) Luptători călări, îmbrăcați în zale, care, distingându-se în bătălii, se bucurau de beneficii speciale din partea domnului (devenind proprietari de pământ sau dregători în sfatul domnesc) și care formau o categorie militară distinctă în oastea domnească. 5 a Care dă dovadă de eroism în luptă Si: brav (1), eroic (6), (îvp) voinic (19), (înv) valoros (1). 6 a (Pex) Care dă dovadă de mult curaj Si: curajos (1), cutezător (1), dârz (4), îndrăzneț, neînfricat, semeț, (pfm) voinic (20). 7 a (Asr; d. acțiuni ale oamenilor) Vitejesc (3). 8-9 sm, a (Înv; fig; în texte religioase) (Persoană) care depune eforturi deosebite pentru propovăduirea sau apărarea credinței creștine. 10 sm (Reg) Uriaș. 11 sfp (Mtp) Iele.

VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.

VITEÁZ1, viteji, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat (recrutat din clasa micilor boieri); ostaș de curte, curtean. Am să te fac miaș de viteji, ca pe Sandomir. DELAVRANCEA, O. II 199.

viteaz a. plin de curaj. ║ m. om sau soldat curagios. [Rus. VITĬAZŬ, erou].

viteáz, -ă adj., pl. ejĭ, eze (vsl. vitenzĭ, bg. sîrb. vitez, rus. vitĕazĭ; ung. vitéz). Plin de vitejie, care înfruntă moartea: soldat viteaz. S. m. Eroŭ, luptător, cavaler. – Vitejĭ se numeaŭ călărețiĭ venițĭ cu Dragoș. Strălucita călărime boĭerească a luĭ Ștefan cel Mare se compunea din vitejĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 69, 70 și 196). V. voĭnic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!viteaz adj. m., s. m., pl. viteji; adj. f., s. f. vitea, pl. viteze

viteaz adj. m., s. m., pl. viteji; adj. f. vitează, pl. viteze

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; f. sg. viteáză, pl. vitéze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VITEÁZ adj., s. 1. adj. v. curajos. 2. s. erou, (înv. și pop.) voinic. (A căzut în luptă ca un ~.) 3. adj. bărbătesc, curajos, vitejesc, (reg.) bărbătos. (Faptă ~.) 4. s. (IST.) (înv.) curtean, slujitor. (Soldații din garda unor domnitori se numeau ~ji.)

VITEAZ adj., s. 1. adj. brav, curajos, cutezător, dîrz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, (livr.) intrepid, petulant, temerar, (rar) bărbat, (înv. și pop.) voinic, (înv.) hrăbor, neînfricoșat. (Un oștean ~.) 2. s. erou, (înv. și pop.) voinic. (A căzut în luptă ca un ~.) 3. adj. bărbătesc, curajos, vitejesc, (reg.) bărbătos. (Faptă ~.) 4. s. (IST.) (înv.) curtean, slujitor. (Soldații din garda unor domnitori se numeau ~.)

Intrare: viteaz (s.m.)
substantiv masculin (M36)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viteaz
  • viteazul
  • viteazu‑
plural
  • viteji
  • vitejii
genitiv-dativ singular
  • viteaz
  • viteazului
plural
  • viteji
  • vitejilor
vocativ singular
  • viteazule
plural
  • vitejilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

viteaz, vitejisubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.