vindecare sf [At: PSALT. 71 / V: (înv) ven~ / Pl: ~cări / E: vindeca¹] 1 Refacere a sănătății unei ființe suferinde, a unui organ bolnav etc. (prin îngrijire, prin tratament medical etc.) Si: însănătoșire, (pop) lecuire, tămăduire, tămăduială, (îrg) vindec (1), (înv) vindecăciune, vindecătură (1), vrăciune (1), (îvr) vindecat¹ (1), vindecământ, vrăciuință. 2 (Îvp; pex; ccr) Remediu (terapeutic). 3 (Pex) Încetare a unei boli, a unei suferințe fizice. 4 (Îla) Fără ~ Incurabil. 5 Cicatrizare a unei răni, a unei tăieturi etc. 6 Eliberare a cuiva de o suferință morală, de o stare afectivă, de un necaz. 7 (Ccr) Mijloc care permite combaterea unei suferințe morale. 8 (Pex) Încetare a unei suferințe morale, a unei stări afective neplăcute etc. 9 (Pex) Scădere în intensitate a unei suferințe morale, a unei stări afective neplăcute etc. Si: alinare¹ (4), calmare (1), liniștire, potolire. 10 (Bis) Mântuire. 11 (Îvr) Acoperire a unei daune (bănești).

vindecare s.f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. Vindecarea băieșului rănit îi făcea și acum renumele (AGÂR.). ◊ Loc.adj. Fără vindecare = care este incurabil. • pl. -ări. /v. vindeca.

VINDECARE, vindecări, s. f. Faptul de a (se) vindeca; tămăduire, lecuire, însănătoșire. Vindecarea unei plăgi depinde de coordonarea unei serii de mecanisme diverse biologice, fizice și chimice. MARINESCU, P. A. 81. ◊ Fig. Inimioara rău mă doare Și tu nu-mi dai vindecare. ALECSANDRI, P. P. 303. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = fără leac, fără posibilitate de a se vindeca; incurabil. Acum li s-a întimplat poate ceva rău și poate ceva fără vindecare. C. PETRESCU, R. DR. 313.

VINDECA, vindec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

vendeca v vz vindeca

vendecare sf vz vindecare

vendica v vz vindeca

vindec sn [At: CORESI, EV. 82 / Pl: ~uri / E: pvb vindeca¹] 1 (Îrg) Vindecare (1). 2 (Îrg; pex; ccr) Remediu (terapeutic). 3 (Îrg; îla) Fără (de) ~ Incurabil. 4 (Reg; îe) A nu-și vedea ~ul A înceta să mai spere în vindecarea unei boli îndelungate. 5 (Reg; îae) A nu se mai vindeca¹ (1). 6 (Reg; îae) A nu se mai restabili moralmente.

vindeca¹ [At: PSALT. HUR. 4^r/12 / V: (îrg) ~ica, (înv) ven~, (îvr) vendica / Pzi: (și, înv, 6) vindec / E: ml vindicare „a răzbuna”] 1-2 vtr A scăpa sau a face (pe cineva) să scape de o boală, de o suferință fizică Si: a (se) însănătoși, a (se) trata, (pop) a (se) lecui, a (se) tămădui, (îvp) a (se) mântui, (înv) a remedia, (reg) a se războli², a (se) răzbuna, a (se) vrăciui (3-4). 3 vr (Mol; îe) A se ~ cu zamă de clopot A fi muribund. 4 vtf (C. i. boli, suferințe) A face să dispară (în urma unui tratament medical). 5 vr (D. răni, tăieturi etc.) A se cicatriza (1). 6 vr (Mun) A muri. 7 vt(a) A face (pe cineva) să scape de o suferință morală, de o stare afectivă neplăcută, de un necaz. 8 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să dispară. 9 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să scadă în intensitate Si: a alina¹ (6), a calma (1), a liniști, a potoli. 10-11 vtr (Bis) A (se) mântui. 12-13 vtr A (se) dezobișnui de o deprindere rea Si: a (se) dezbăra (1), a (se) dezvăța (1-2). 14-15 vtr (Înv; fig) A dispărea sau a face să dispară. 16-17 vtr (Înv; c. i. elemente ale naturii, forme de relief, construcții etc.) A (se) reface (după o calamitate). 18 vt (C. i. fapte, situații deficitare, lacunare) A compensa (1). 19 vt (Îvr) A ocroti. 20 vr (Într-o poezie populară) A se prinde, devenind una cu…

vindica² v vz vindeca¹

VINDECA, vindec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

VINDECA, vindec, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A scăpa de o boală, a se face sănătos; a se însănătoși. S-or vindeca plămînii minerilor de-aici. VINTILĂ, O. 25. Piciorul... i-l puse la loc și îndată se vindecă. ISPIRESCU, L. 5. Mulți din bolnavii ruși s-au vindecat aice. NEGRUZZI, S. I 192. ◊ Tranz. Irinuca nu ne putea vindeca. CREANGĂ, A. 27. ♦ (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. [Ursul] supse rana... apoi începu a linge, și linse, și linse, pînă ce se închise și se vindecă. ISPIRESCU, L. 345. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la stări psihice sau afective) A alina sau a face să dispară, să înceteze. În toate lunile își găsea de lucru pe-acasă, spre a-și putea vindeca oboseala beției de duminică. REBREANU, I. 59. Nădejdea-mi e la vremea care vindecă toate. NEGRUZZI, S. I 48. ◊ (Complementul indică persoana vindecată) Frunză verde alior, Cîntă cucul în pridvor, Să mă vindece de dor. BELDICEANU, P. 95. Să vă spun eu, oameni buni, dumnealor o vrut să vă vindece de spaima Rusaliilor. ALECSANDRI, T. I 269. ♦ Refl. A-și reveni dintr-o stare sufletească chinuitoare, copleșitoare. D-atunci bolnavul meu de dragoste s-a vindecat așa de bine, că nici n-a mai dat pe la noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 61. 3. Tranz. (Învechit și popular) A astupa, a închide o crăpătură, o deschizătură, o gaură; a face una cu pămîntul. La temnița cea de piatră, [care] în pămînt e vindecată. PĂSCULESCU, L. P. 202.

A SE VINDECA mă vindec intranz. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se lecui. 2) (despre răni, leziuni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui. /<lat. vindicare

A VINDECA vindec tranz. A face să se vindece. /<lat. vindicare

VINDECA vb. (Mold.) 1. A (se) închide, a (se) astupa. Crepă piatra de o ascunsă vindecîndu-să preste dînsă. DVS, 22^r. Ei ieșiră, iară Svinția sa au vindecat la loc închisoarea și pecețile. DOSOFTEI, VS. Pămîntul s-au desfăcut ... și l-au sorbit de viu . . . și s-au vindecat pămîntul preste dînsul. DOSOFTEI, VS. ♦ (Despre sprîncene) A se coborî. A: Iară daca veni vreamea de îmbătrîni Isaac, foarte i să vindecasă sprînceanele preste ochi și nu mai vedea. CRON. 1689, 34^r. // C: cf. CRON. ante 1730, 35^r. 2. A seca. A: Căzură dealurile . . . preste șearpe de vindecară tăul și-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. // B: Zice D[o]mnul: „Vindec apele aceastea, nu va mai fi de acolo moarte și sterp”. BIBLIA (1688). Etimologie: lat. vindicare.

vindecà v. 1. a scăpa de o boală; 2. a-și recăpăta sănătatea; 3. fig. a mântui de un rău moral. [Lat. VINDICARE, a scăpa (românește: a scăpa de o boală)].

véndec, V. vindec.

víndec, a -á v. tr. (lat. vĭndĭco, -áre, a revindica, a răzbuna; it. vendicare, pv. cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, pg. vingar). Lecuĭesc, tămăduĭesc, liberez din boală: a vindeca un bolnav. – Vechĭ vendec.

vindecare s. f., g.-d. art. vindecării; pl. vindecări

vindecare s. f., g.-d. art. vindecării; pl. vindecări

vindecare s. f., g.-d. art. vindecării; pl. vindecări

vindeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vindec, 2 sg. vindeci, 3 vindecă; conj. prez. 1 sg. să vindec, 3 să vindece

vindeca (a ~) vb., ind. prez. 3 vindecă

vindeca vb., ind. prez. 1 sg. vindec, 3 sg. și pl. vindecă

vindeca (ind. prez. 3 sg. și pl. vindecă)

vindec.

VINDECARE s. (MED.) 1. v. însănătoșire. 2. v. cicatrizare.

VINDECARE s. (MED.) 1. îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, tămăduire, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.) 2. cicatrizare, închidere. (~ plăgii.)

Vindecare ≠ îmbolnăvire

VINDECA vb. v. sătura.

VINDECA vb. 1. v. însănătoși. 2. v. cicatriza.

vindeca vb. v. SĂTURA.

VINDECA vb. (MED.) 1. a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.) 2. a se cicatriza, a se închide. (Rana s-a ~ )

vindeca (-c, at), vb. – 1. (Înv.) A reface, a repara. – 2. A tămădui, a însănătoși. – Mr. vindic(are). Lat. vindĭcāre (Diez, I, 441; Cipariu, Gram., 308; Șeineanu, Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu, GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it. vendicare, prov., cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, port. vingar. Semantismul diferit al rom. se explică, mai bine prin sensul lat. de a elibera (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea de „a pune în stadiul inițial”, cf. sp. reponerse. Uz mai general decît cel indicat de ALR, I, 137. Der. vindecător, adj. (care vindecă, curativ); vindecătoare (var. vindecuță), s. f. (specie de creson, Alliaria officinalis); vindecea, s. f. (plantă medicinală, Betonica officinalis). – Der. neol. (din fr.) vindicativ, adj.; vindictă, s. f.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Similia similiis curantur.

CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM!

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi.

Contraria contrariis curantur (lat. „Contrariile se vindecă prin contrarii”) – Este principiul medicinei clasice, denumită alopatie (afecțiune contrarie), deoarece combate o suferință prin contrariul ei, bunăoară, răceala prin căldură, și invers. Acest sistem terapeutic este cu totul opus medicinei homeopatice, care a adoptat deviza: Similia similibus curantur (cele asemănătoare se vindecă tot prin cele asemănătoare). Creată de doctorul german Samuel Hahnemann, homeopatia (afecțiune asemănătoare) a fost denumită astfel, fiindcă combate o boală prin agenții care o provoacă (leacuri fabricate din microbii maladiei). Similia similibus găsește în graiul nostru un echivalent foarte plastic: „Cui pe cui se scoate”. ȘT.

Medice, cura te ipsum (lat. „Doctore, tămăduiește-te pe tine însuți!”) – precept latin. Se adresează unei persoane ce recomandă altora sfaturi pe care ea însăși nu le aplică. Deci, atenție la propria noastră comportare, înainte de a îndruma pe alții. FOL.

Similia similibus curantur (lat. „Cele care se aseamănă se vindecă prin lucruri asemănătoare”) – Principiul medicinei homeopatice. Vezi explicația la: Contraria contrariis… ȘT.