USCÁT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

uscat¹ sn [At: CADE / Pl: (rar) ~uri / E: usca] Uscare (1).

uscat², ~ă [At: PSALT. HUR. 5472 / Pl: ~ați, ~e a; ~uri sn / E: usca] 1 a (Îoc umed sau cu ud) Lipsit (parțial) de apă sau de umezeală Si: zbicit, zvântat. 2-3 sn, a (Îoc umed sau cu ud) (Obiect, suprafață) care și-a pierdut (parțial) apa sau umezeala Si: zbicit, zvântat. 4 a (D. pământ, terenuri, locuri etc.) Lipsit de surse de apă. 5 a (Pex; d. pământ, terenuri, locuri etc.) Arid (1). 6 a (D. vreme și perioade de timp) Lipsit de umiditate Si: secetos. 7 a (Îs) Ger ~ Ger fără zăpadă. 8 a (Îas) Frig mare, năprasnic. 9 a (D. vânturi) Care nu aduce precipitații. 10 a (D. buze, gură, gât) Care este lipsit de salivă (din cauza unei boli, a oboselii, a setei, a emoției etc.). 11 a (D. ochi) Lipsit de lacrimi. 12 a Lipsit de conținutul lichid Si: gol¹ (23), sec. 13 a (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) Lipsit de sevă Si: ofilit, veștejit. 14 sn (Reg; îlav) În ~ Practicând altoirea primăvara devreme, înainte de a începe vegetația copacilor. 15 a (D. râuri, lacuri etc.) Din care a dispărut apa Si: secat. 16 a Lipsit de apă Si: sec. 17 a (D. unele alimente) Deshidratat (prin aplicarea unor procedee de conservare) în vederea unei păstrări mai îndelungate. 18 a Care s-a întărit de vechime. 19 a (D. alimente) Care se poate mânca rece (fără o pregătire specială). 20 a Uscăcios (6). 21 a (Pex) Neînsoțit de lichidul cu care este, în general, asociat. 22 a (Mol; îs) Bani ~ați Din care s-au scăzut toate cheltuielile, impozitele Si: net. 23 a (Pfm; îas) Numerar. 24 a (îs) Post ~ Post negru. 25 a (D. tuse) Fără expectorație Si: sec. 26 a (Reg; îs) Tuse ~ă Emfizem pulmonar (la cai). 27 a (D. ființe, d. corpul lor sau părți ale lui) Cu (foarte) puțină grăsime Si: slab, uscăcios (9), uscățiv (1), costeliv, descărnat. 28 a (Reg; pex; d. ființe, d. corpul lor sau părți ale lui) Lipsit de puteri Si: uscăcios (10), uscățiu (2), uscățiv (2), vlăguit. 29 a (îoc gras, d. ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. 30 a (Îoc gras, d. ten, piele, păr) Lipsit de strălucire Si: mat. 31 a (D. organe sau părți ale corpului) Care și-a pierdut puterea vitală Si: atrofiat. 32 a (D. oameni) Cu membre lipsite de putere vitală Si: schilod. 33 a (D. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de mlădiere, de muzicalitate. 34 a (D. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de putere, de intensitate, de amploare Si: înăbușit, înfundat, stins. 35 a (Pex; d. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de sensibilitate Si: aspru² (12), sec. 36 a (Fig; d. sentimente) (Care a devenit) lipsit de afecțiune, de căldură. 37 a (Fig; d. fizionomia și manifestările oamenilor) Care exprimă indiferență, nepăsare Si: aspru² (13), dur¹ (6), rece. 38 a (D. intelect) Lipsit de putere creatoare, de imaginație, de sensibilitate. 39 a (D. stilul unor scrieri, opere arhitectonice etc. sau d. elemente de stil) Lipsit de ornamente Si: auster (8), sec. 40 a (Rar; d. culori) Lipsit de strălucire. 41 sn (îoc o masă de apă curgătoare sau stătătoare; mai ales îoc mare² (1)) Suprafață a globului pământesc neacoperită de apele oceanului planetar Si: pământ. 42 sn (îrg) Țară. 43 sn (Îe) A trage vetrela (sau, pcf, verde) pe ~ A munci fără spor. 44 sn (Îae) A duce o viață grea. 45 a (Îla) ~ la stomac Constipat (1). 46 sn (Îe) A trage carul pe ~ A scăpa de belea. 47 sn (Îe) A fi dracul pe ~ A fi șiret. 48 sn (Îae) A fi rău. 49 sn (îae) A fi urât.

USCÁT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivație. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

USCÁT², uscaturi, s. n. Pămînt (mai ales la țărmul unei ape sau în opoziție cu apă). Noaptea cade lină ca o apă, unind uscatul cu oceanul. RALEA, O. 33. Drumuri nu sînt pe uscat în Deltă. BART, E. 308. Oprindu-se vaporul la Brăila, mă hotărîi a mă coborî pe uscat și a întrerupe călătoria mea în Orient. ALECSANDRI, O. P. 257. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu foarte multe greutăți. A trage targa pe uscat v. trage (I 8). A tîrî barca pe uscat v. tîrî. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, rău.

USCÁT¹ s. n. Faptul de a (se) usca; uscare. Găsim... un șopron pentru ascuțitul și pregătitul cîrligelor, cu o serie de grinzi sprijinite pe cîte doi stîlpi pentru întinsul și uscatul lor. ANTIPA, P. 344.

USCÁT³, -Ă, uscați,-te, adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvîntat. Vara fusese secetă mare, cu călduri dogorîtoare, cu vînturi uscate. AGÎRBICEANU, S. P. 28. Hei, mare, apă sărată, Mai lasă-mă-afar-o dată, Să mai văz pămînt uscat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ♦ (Despre vreme, zile, anotimpuri) Lipsit de ploaie sau de zăpadă; secetos. Era un ger uscat, că sub picioare noroiul înțepenit al șoselei suna ca o nucă găunoasă. I. BOTEZ, ȘC. 72. ♦ (Despre gură sau gît) Care dă o senzație puternică de sete, de căldură; însetat. Se dădu la o parte și o întrebă cu glas uscat (uscat îi era gîtlejul, ca de-o sete). DUMITRIU, P. F. 40. Cu gîtul uscat m-am suit la bufet, cu gîtul uscat m-am întors. ALECSANDRI, T. I 95. ♦ (Despre plîns și despre ochi, p. ext. despre privire) Lipsit de lacrimi. Cînd privirea îi fu uscată, își luă ziua bună. C. PETRESCU, C. V. 134. Deodată trăsări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat. VLAHUȚĂ, N. 39. ♦ (Despre ten, piele, păr etc.) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. Aude prin părete tusa uscată a vecinului. C. PETRESCU, Î. II 262. ♦ (Despre voce, timbru, sunete) Rigid, spart, aspru. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră, tremurau și se zbăteau cu sunet uscat. SADOVEANU, O. I 330. Titu spunea și el ceva, cu glas uscat, fără să-și dea seama ce. REBREANU, R. I 247. ◊ (Adverbial) Îi zise uscat vizitiului care aștepta poruncă. DUMITRIU, N. 33. Îmi pare rău că nu l-am găsit pe tovarășul Duma, rosti uscat. GALAN, B. I 13. Cosașii sfîrîiau uscat în verdeață. SADOVEANU, O. I 314. ♦ (Despre pămînt) Neroditor, neproductiv, steril, sterp. 2. (Despre unele alimente) Care și-a pierdut apa (prin efectul timpului, prin aplicarea unor procedee de conservare etc.). Scăpasem de provizie uscată, de carnea sărată la butoi, de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. Cît pentru legumă, avea niște cîrnați uscați de proaspeți ce erau. ISPIRESCU, la CADE. O pîne uscată pe masă. CREANGĂ, O. A. 98. O baniță de nuci uscate... hai, treacă de la mine. ALECSANDRI, T. I 318. 3. (Despre plante și despre părți ale lor) Lipsit de sevă, veșted, ofilit, îngălbenit. La maluri plutesc și acum, uitate de vreme, frunze uscate din toamna trecută. RALEA, O. 132. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descînte un bondar. TOPÎRCEANU, B. 43. Prin frunzele uscate... trece-un freamăt ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. Pe lîngă lemnul uscat, arde și cel verde (= cei buni pătimesc adesea pe lîngă cei răi). ◊ (Substantivat, în expr.) A îndruga (sau a înșira la) verzi și uscate v. îndruga (1), înșira (4). 4. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) slăbit, atrofiat, închircit. E palidă, subțire și uscată și într-una se tînguie c-o voce slabă că nu-i priește aerul de la munte. SADOVEANU, B. 36. Celor bătrîni, abia le-a întins degetele uscate. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. Spiru, înalt și îndoit, uscat ca un țîr, abil și iscoditor, vorbea în surdină c-o dulceață în glas, veșnic cu mîna pe inimă. BART, E. 291. ◊ Fig. De atunci rămas-am răzleț în lume, cu sufletul uscat, fără scop, fără dor, fără bucurie. GANE, N. III 127.

USCÁT² ~uri n. Înveliș exterior solid (neacoperit de ape) al globului pământesc. ◊ A se zbate ca peștele pe ~ a depune maximum de eforturi pentru a ieși din impas. /v. a (se) usca

USCÁT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) v. A USCA și A SE USCA. ◊ A îndruga verzi și ~te a vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi. 2) (despre anotimpuri, zone climaterice, fenomene ale naturii) Care este lipsit de umezeală. Stepă ~tă. Vânt ~. 3) (despre voce) Care este lipsit de afectivitate, de armonie. 4) (despre piele, păr etc.) Care este lipsit de grăsime. 5) Care produce o senzație de arsură. Buze ~te. ◊ Tuse ~tă tuse seacă, fără flegmă. /v. a (se) usca

uscat a. 1. lipsit de umezeală: floare uscată; 2. fig. foarte slab: om uscat; verzi și uscate, fleacuri, minciuni. [Dela uscà]. ║ n. 1. lucrarea de a usca: cânepa se pune la uscat; 2. pământ uscat, continent în opozițiune cu marea: se sbate ca peștele pe uscat.

uscát, -ă adj. (d. usuc 2). Lipsit de umezeală: fînu e ĭarbă uscată, pîne uscată (în Munt. pîne rece. V. proaspăt). Lipsit de sevă, nu verde, mort: copac uscat, frunze uscate. Conservat pin sărare și expunere la soare: pește uscat, carne uscată (pastramă). Fig. Uscățiv: om uscat. Iron. Uscat ca toaca, om foarte slab (dar sănătos). Verzĭ și uscate, vrute și nevrute, palavre, fel de fel de vorbe. Banĭ uscațĭ, banĭ gheață, peșin, numerarĭ. S. n., pl. urĭ, ca suhaturĭ. Pămînt (în opoz. cu apă): bătălie pe apă și pe uscat, se zbate ca peștele pe uscat (sufere, îĭ merge răŭ). V. sec, batog.

USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

usca [At: CORESI, EV. 198 / Pzi: usuc, (reg) usc, usâc, 2 usuci, (reg) uști, ușchi, uschi (P și: bisilabic), ușuci, usâci, 3 usucă, (reg) uscă, ușcă, usăcă, 4 uscăm, (reg) ușcăm, usucăm, 5 uscați, (reg) ușcați, usucați, 6 usucă, (reg) uscă, ușcă / E: ml *exsucare] 1 vtr A scoate total sau parțial umezeala dintr-un obiect pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu tehnic) Si: a zbici, a zvânta, (reg) a ojiji. 2 vr (Îe) A se ~ de sete A avea o senzație puternică de sete. 3 vr A-și pierde prin evaporare lichidul aflat la suprafață. 4 vr (Îe) A i se ~ gura (sau gâtul) A avea o puternică senzație de sete. 5 vr (D. umflături cu caracter purulent, iritații cutanate) A pierde lichidul care produce inflamația. 6 vt (C. i. ochii, obrajii, pielea corpului) A freca (ușor) pentru a elimina de pe suprafață lichidul care o umezește. 7 vtrf (D. ochi; adesea îcn) A înceta să mai lăcrimeze. 8 vr (D. lacrimi; adesea îcn) A înceta să mai curgă. 9 vr (Pop; d. carne) A se deshidrata excesiv prin prăjire. 10 vtr (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) A-și pierde (cu totul) seva Si: a se pârjoli, a se ofili, a se veșteji. 11 vr (Rar; d. pământ) A rămâne lipsit de vegetație (din cauza lipsei de apă). 12 vr (Înv; d. semințe) A-și pierde puterea de germinare. 13 vr (Reg; d. cereale) A se coace prea tare și a se scutura. 14 vtf (C. i. apa unui râu, a unui lac etc.) A face să dispară (prin evaporare) Si: a seca. 15 vt(a) (Îe) Bea de usucă sau usucă pe unde trece Bea foarte mult. 16 vt (C. i. alimente, nutreț etc.) A deshidrata pentru conservare. 17 vr (Fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A-și pierde vlaga (din cauza unei boli, a unei suferințe etc.). 18 vr (Pex; fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A se chinui (7). 19 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A-și pierde puterea vitală. 20 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A se atrofia (1). 21 vr (Fig; d. inimă, suflet) A-și pierde sensibilitatea, căldura. 22 vt (Fig) A face să nu mai existe Si: a distruge (1), a nimici, a prăpădi. 23 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate pe cineva foarte tare Si: bătaie. 24 vt (Îe) L-a bătut de la ~t la mațe Se spune despre cineva care a fost bătut foarte tare. 25 vt (Fam; fig) A face pe cineva să cheltuiască mult Si: a ruina, a sărăci. 26 vt (Fam) A aduce cuiva nenoroc la jocul de cărți. 27 vt (Fam) A face pe cineva să piardă mulți bani, șezându-i alături. 28 vr (Fam; fig) A suferi lipsuri, privațiuni. 29 vr (Fam; fig) A duce o viață grea. 30 vr (Înv; îe) A se ~ de foame A avea o puternică senzație de foame Si: a flămânzi (2). 31 vt (Îe) A ~ zilele (cuiva) A face (cuiva) viața grea.

USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. A scoate umezeala din sau de pe ceva (printr-un procedeu mecanic sau prin expunere la soare, la vînt, la foc etc.); a zbici, a zvînta. Să nu răcești... Să-ți uscăm hainele. DELAVRANCEA, O. II 351. Pe piscul Grohotișului, un cioban deșteptat de furtună își atîța iar focul, ca să-și usuce opincile. RUSSO, O. 114. Seceră orz de prînzare Și-l usucă-ntr-o căldare. ALECSANDRI, P. P. 353. ◊ Refl. Oaspeții s-au dat lîngă vatră să se usuce. SADOVEANU, O. VIII 255. Ne-am întins la soare să ne uscăm. GALACTION, O. I 62. Ședeam afară la soare cu pielea goală pînă se usca cenușa pe noi. CREANGĂ, A. 28. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. EMINESCU, N. 35. (Expr.) A se usca (sau a i se usca cuiva) gura (sau gîtul) de sete, se spune cînd cineva are o senzație puternică de sete, de căldură etc. Striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. ◊ Intranz. (În expr.) Bea de usucă = bea foarte mult. (Rar, într-o construcție tranzitivă) Vinul bun, ocaua mică, Beau voinicii de-l usucă. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai verse lacrimi; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. Noapte-n codri mă apucă, Copacilor sînt nălucă, Ochi-mi nu se mai usucă. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ Tranz. Ochii din lacrămi nu și-i mai uscară. ISPIRESCU, L. 162. Mireasa nu mai usca ochii, într-una plîngea. ȘEZ. II 112. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, carne, pește etc. (pentru a le putea conserva mai multă vreme). 3. Refl. (Despre plante, p. ext. despre locul unde cresc) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. Pe unde trece ea, fața pămîntului se usucă. EMINESCU, N. 7. Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! ALECSANDRI, P. A. 56. Iarba se usucă pe unde călcăm. RUSSO, O. 38. ◊ Fig. Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinție. ALECSANDRI, T. 197. 4. Refl. (Despre ființe) A-și pierde vlaga, a slăbi peste măsură (ca urmare a unei stări fizice sau psihice chinuitoare). De ce, cînd o văd, mă usuc? SADOVEANU, O. I 290. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig. ISPIRESCU, L. 10. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. ◊ (Determinat prin «de dor») Te usuci de dorul cui știu eu. CREANGĂ, A. 117. Susano... îmi ești drăguță și mă usuc de dorul tău. ALECSANDRI, T. 706. ◊ Tranz. fact. La Sebiș ori în altă parte Mereu același dor de ducă Spre Nu-știu-unde mă usucă, Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. Această idee îl usucă pe picioare. ALECSANDRI, S. 8. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia, a se închirci. De ce nu-mi răspunzi? Ți s-a uscat limba? CONTEMPORANUL, VI_II 118. ◊ Tranz. (Atestat în forma usuca) Trecînd un glonț de tun aproape, mi-au usucat un picior ș-am rămas invalid. BUDAI-DELRANU, Ț. 66. (Fig.) Învățătura cărților nu i-a uscat inima, cum se întîmplă adesea. C. PETRESCU, A. R. 23. ◊ Intranz. (Rar) Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tînăr, vesel. EMINESCU, O. I 65. 6. Tranz. fact. Fig. (Rar) A face să cheltuiască mult, a stoarce de bani; a ruina. Nu pre am parale la mine, că... Bucureștiu ista m-o uscat. C. PETRESCU, Î. II 198. – Prez. ind. și: usc (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59). – Variantă; usucá vb. I.

USUCÁ vb. I. v. usca.

A SE USCÁ mă usúc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzație puternică de sete. 2) (despre vegetație) A-și pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre ființe) A slăbi tare (din cauza unei suferințe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre țesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

A USCÁ usúc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ◊ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare

uscà v. 1. a (se) face uscat; 2. fig. a lâncezi: a se usca de dor. [Lat. EXSUCARE (din SUCUS)].

usc, V. usuc 2.

2) usúc (est) și usc (vest), a uscá v. tr. (lat. ex-súco, -sucáre, a stoarce, d. sucus, suc; it. asciugare, pv. asugar, fr. essuyer, cat. aixugar, sp. enj-, pg. enx-. Usc s’a format din uscăm. Se conj. usuc, usucĭ, usucă; să usuce saŭ usc, uștĭ, uscă; să uște, ĭar în colo, uscăm ș. a. Cp. cu mănînc). Scot umezeala: soarele și vîntu usucă drumurile. V. refl. Mor (vorbind de plante): copacu s’a uscat. Fig. Mă consum de boală, de întristare, de dor: se usca pe picĭoare săracu! V. sec.

uscat s. n., (pământ) pl. uscaturi

uscat s. n., (pământ) pl. uscaturi

uscát (suprafață, pământ, acțiune) s. n., (pământ) pl. uscáturi

usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă; conj. prez. 1 sg. să usuc, 3 să usuce; imper. 2 sg. afirm. usucă

usuc (rar) s. n., pl. usucuri

usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 să usuce

uscá vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 sg. și pl. usúcă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. și pl. usúce

usca (ind. prez. 1 sg. usuc)

usuc, usuci 2, usucă 3, uscăm 1 pl., uscați 2 pl., usucă 3 pl., usuce 3 conj.

USCÁT adj., s. 1. adj. zbicit, zvântat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (înv. și reg.) sterp. (Albia ~ a unui râu.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, veșted. (Frunză ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. întărit, tare. (Pâine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 15. s. pământ, (înv.) tărie. (Porțiune de ~ în mijlocul mării; a coborât din corabie pe ~.)

USCÁT adj. v. atrofiat, degenerat.

USCÁT s. v. deshidratare.

uscat adj. v. ATROFIAT. DEGENERAT.

USCAT s. deshidratare, uscare. (~ legumelor.)

USCAT adj., s. 1. adj. zbicit, zvîntat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. deshidratat. (Legume, fructe ~.) 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (înv. și reg.) sterp. (Albia ~ a unui rîu.) 6. adj. arid, sec, (rar) secetos, (înv. și reg.) secățiu, (înv.) secățiv. (Un teren ~.) 7. adj. secetos, (livr.) areic, (înv.) sec. (Vreme caldă și ~.) 8. adj. (rar) sec. (Un aer ~.) 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. galben, îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, veșted, veștejit, (pop.) gălbenit, (reg.) pihăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o floare ~.) 11. adj. mort, veșted. (Frunză ~.) 12. adj. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, slăbănog, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv.) mîrșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogîrjit, (Mold. și Transilv.) pogîrjit. (Vită ~.) 13. adj. întărit, tare. (Pîine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de pîine.) 15. s. pămînt, (înv.) tărie. (Porțiune de ~ în mijlocul mării; a coborît din corabie pe ~.)

Uscat ≠ jilav, ploios, reavăn, ud, udat, umed, umezit, verde

USCÁ vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtoșa. (Pâinea veche s-a ~.)

USCÁ vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.

usca vb. v. ATROFIA. CALICI. DEGENERA. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. SECA.

USCA vb. 1. a se zbici, a se zvînta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. a deshidrata. (A ~ legume.) 3. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) trece, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.)

A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umezi

A usca ≠ a uda, a umezi

uscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).

USCAT adj. 1. – Vlas (Drj 32); -ul, Ivan, 1614 (Glos); Uscătescul, Jurja (Glos). 2. Cf. Uscaș (Moț).

CIOCLOVINA USCATĂ, peșteră în NV M-ților Șureanu, la 775 m alt., pe terit. satului cu același nume (jud. Hunedoara). Lungime: 450 m. Constituită dintr-o galerie orizontală, fosilă, cu porțiuni concreționare; locuită în epoca paleolitică (Paleoliticul superior). În stratul de cultură aurignaciană, în care apar și elemente musteriene, a fost descoperită o cutie craniană de tip „homo sapiens fosilis” (c. 60.000-10.000 î. Hr.).

a îndruga verzi și uscate expr. 1. a vorbi mult și fără rost. 2. a spune minciuni.

a înșira la gogoși / povești / moși pe groși / verzi și uscate expr. a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune.

a se simți ca peștele pe uscat expr. a se simți rău, a nu se simți în largul său.

a spune verzi și uscate expr. a spune prostii, a vorbi fără rost.

a trage targa pe uscat expr. a fi strâmtorat material, a o scoate greu la capăt.

a usca în bătaie expr. a bate rău de tot.

a usca leșia expr. (intl.) a pleca, a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma.

a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute expr. a flecări.

creangă uscată expr. (pop.) impotență.

usca, usuc v. t. 1. a stoarce (pe cineva) de bani 2. a bea foarte mult

uscat în vrej expr. (er. – d. bărbați) steril.