URMA, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

urmaș, ~ă [At: BIBLIA (1688)² I, 80/11 / Pl: ~i, ~e / E: urmă + -aș] 1 smf Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui și care moștenește bunuri, titluri etc.) Si: odraslă, progenitură, vlăstar. 2 smf Continuator al unui neam Si: coborâtor (3), descendent (2), (îrg) rămășiță, (înv) rod¹, sămânță, (reg) mărădic, porodiță. 3 a (Reg; d. copii) Care este cel din urmă pe care îl poate avea o mamă (din cauza vârstei). 4 smf Înlocuitor, succesor într-o funcție (mai ales în scaunul domnesc). 5 smf Continuator al unei acțiuni, activități, opere, tradiții. 6 smf Persoană care a primit o moștenire spirituală. 7 smf (Îvr) Persoană care urmează (1) pe cineva Si: însoțitor. 8 smf (Îvr) Persoană care se ține de ceva cu perseverență, care urmărește ceva cu tot dinadinsul. 9 smp (Reg) Pereche de boi înjugată după înaintași Si: boi rotași. 10 sn (Reg) Rachiu de calitate inferioară, cu un procent redus de alcool, care se scurge din alambic la sfârșitul distilării.

urmi v vz urma¹

URMA (-mez) vb. tr. și intr. 1 A merge în urma cuiva, a veni după cineva: el mergea înainte, iar ceilalți îl urmau; pr. anal. ~ pe cineva în groapă, a muri puțin timp în urma lui ¶ 2 A fi, a se afla, a veni după ceva (în spațiu sau în timp): pagina, volumul care urmează; două numere care se urmează; mi-a răspuns ceea ce urmează ¶ 3 A se întîmpla în urmă, a veni unul după altul: după bucurie urmează și jale, și după jale bucurie (LET.); după cununie a urmat un ospăț și o veselie, cum numai la împărați se pot vedea (RET.); vara urmează după primăvară; de vor urma ploi la culesul popușoilor, să nu se lase în pănușe multă vreme să stea, că să vor sminti (DRĂGH.) ¶ 4 A merge înainte pe drumul apucat: în zadar protestez, cerînd să mi-l dea îndată (pașaportul), ca să-mi pot urma drumul (I.-GH.) ¶ 5 Ⓕ A se ținea, în purtarea sa, de pilda dată de cineva, a face întocmai cum i se indică de cineva sau de ceva: ~ pilda strămoșilor; a-și ~ inspirațiunea, instinctul ¶ 6 A continua, a nu se opri: ~ cu cititul; a-și ~ studiile; ședința urmează; va urma (în josul unui articol, unui foileton dintr’o gazetă, dintr’o revistă) ¶ 7 A frecuenta, a asista regulat: ~ cursurile de seară; ~ la școală; cît timp a ținut acel ajutor, el a urmat... în școala cadeților (I.-GH.) ¶ 8 A lucra, a face într’un fel oare-care, a proceda: are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său (CRG.); așa ar trebui să urmez, om bun,... să mă feresc de omul roș... cît oiu putea (CRG.) ¶ 9 A rezulta: de aci urmează că n’ai dreptate ¶ 10 A trebui, a fi nevoie: ca să scăpăm de ploaie, urma să ne adăpostim în cocioaba aceea [comp. URMĂ].

URMAȘ sm. 1 Cel ce se coboară, descinde din cineva: Voi sînteți ~ii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni! (EMIN.); făcu o nuntă de se duse vestea peste tot pămîntul, și rămase de povestit la ~ii ~ilor (ISP.) ¶ 2 Odraslă, progenitură: ca mîne, poimîne, te-i trezi că ai îmbătrînit și nu-ți rămîne nici un ~ (CRG.) ¶ 3 Moștenitor al tronului: care va trece pruba mai bine, acela va fi și cel mai viteaz și mai în stare să-mi fie ginere și ~ în împărăție (SB.); murise și împăratul d’acolo și nici el n’avea ~i (ISP.) [urma].

URMĂTOR I. adj. verb. URMA. Care urmează: pagina următoare; anul ~. II. sm. Cel ce urmează, urmaș: Alexandru-Vodă... chemat-au episcopii și boierii țării, arătîndu-le pre fiul său, Bogdan-Vodă, moșan și ~ domniei țării (LET.).

URMA, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

URMA, urmez, vb. I. 1. Tranz. A merge în urma cuiva, a pleca sau a se lua după cineva, a păși pe urmele cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, însoțindu-l, stîndu-i alături. Îl urmă afară din cameră. DUMITRIU, N. 50. Copila e gata să urmeze oriunde în lume pe cel pe care îl adoră. SADOVEANU, E. 237. Ne urmați și dumneavoastră, rosti maiorul îndreptîndu-se cătră ceilalți ofițeri. MIRONESCU, S. A. 25. Călărețul apucă înainte, peste cîmp, și trăsura se puse a-l urma, suind și coborînd. ALECSANDRI, O. P. 93. ◊ Fig. Iar roșul soare îi urmează-ncet pe ei. EMINESCU, O. IV 137. Privesc trecînd mulțime de vase călătoare... Și gîndu-mi le urmează sub cerul fără nori. ALECSANDRI, P. A. 79. Ochii mei au urmat careta pînă ce au pierdut-o din vedere. NEGRUZZI, S. I 43. ◊ Intranz. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după coșciug. BĂLCESCU, O. II 260. (Rar, construit cu dativul) Urmînd cucernicului sihastru... se duseră pînă în poiana arătată. MARIAN, T. 42. Această lamă fiind de parte femeiască și întîmplîndu-se a avea doi miei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99. ♦ Fig. A seconda pe cineva, a fi alături de cineva. Și-a urmat prietenii și la bucurii și la năcazuri. SADOVEANU, E. 117. Trebuie să mă urmezi... într-o lungă controversă. ODOBESCU, S. III 24. 2. Refl. A merge unul după altul, formînd un șir. Carele se urmau scîrțîind rar, dar fără oprire. DUMITRIU, N. 87. 3. Tranz. A-și îndrepta pașii după un fir conducător. Porniră la asfințit, urmînd linia Nistrului. SADOVEANU, O. VII 77. ♦ A respecta o indicație, a se conduce după..., a proceda conform cu... Mihai urmă sfaturile acestui bărbat. ISPIRESCU, M. V. 54. Ai știut chiar și în materie de vînătorie să urmezi părinteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. Urmează dieta care o urmez eu. NEGRUZZI, S. I 207. Ciobănașul urmă întocmai cele ce-l învățase acei necunoscuți. ȘEZ. I 208. ◊ Intranz. După sfatul acesta a și urmat șerpoaica de maică. SBIERA, P. 31. Mult se gîndi bietul om ce-ar face și cum ar urma ca să nimerească mai bine. RETEGANUL, P. I 44. Așa a trebui să urmez, om bun, zise fiul craiului. CREANGĂ, P. 202. ◊ Refl. pas. (Învechit) Ce să urmează după obiceiul pămîntului n-are nevoie de scris. DELAVRANCEA, O. II 137. (Impers.) Să propuie în cameră votarea pensiei întregi a frate-meu pentru văduva lui, precum s-a urmat pentru văduva lui beizade Iancu Ghica. ALECSANDRI, S. 171. ♦ (Rar) A urmări o problemă științifică, un studiu. [Filimon] a studiat și a urmat dezvoltarea ciocoiului. GHICA, S. A. 81. 4. Tranz. A frecventa un curs școlar. Dacă tot ai urmat chimia, cin’ te-a pus să te bagi în alimentare... în bucătărie? BARANGA, I. 153. ◊ Intranz. Familia s-a învoit să urmeze la liceul săsesc. REBREANU, I. 61. 5. Intranz. A veni în timp după cineva sau ceva, a succeda (luînd locul). Urmau alți bulgări, care rămîneau curați. DUMITRIU, N. 151. ◊ Tranz. Cînd unul trece, altul vine În astă lume a-l urma. EMINESCU, O. I 204. ◊ Refl. Ca azi va fi ziua de mîne, Ca mîni toți anii s-or urma. EMINESCU, O. I 212. ♦ A succeda la tron sau în altă funcție. Urmași în scaun viteazului Bogdan. DELAVRANCEA, O. II 90. Iliaș, urmînd în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrînată domnie se duse la Constantinopol. NEGRUZZI, S. I 143. 6. Intranz. A-și avea locul după cineva într-o ierarhie. După gradul de caporal urmează cel de sergent. 7. Tranz. A duce mai departe un lucru început (și întrerupt); a continua. Urmîndu-și călătoria, ajunseră în cele din urmă în vîrful Hulei, de unde se vede Blajul. CĂLINESCU, E. 107. Se oprea la fiecare vapor, se uita lung, cercetător și pleca înainte, urmîndu-și inspecția. BART, S. M. 60. Închizînd ochii își așeză iar capul să-și urmeze somnul. CARAGIALE, O. III 68. ◊ (Cu complementul «drum» sau un echivalent al acestuia) Trenul își urmează drumul de la Periș către Buftea cu mare viteză. CARAGIALE, O. II 163. Au lăsat-o să-și urmeze drumul în pace și n-au mai cerut de la dînsa nici un ajutor. CREANGĂ, O. A. 182. Ea-și urma cărarea-n codru. EMINESCU, O. IV 235. (Întărit prin «înainte») Harap-Alb ca de foc se ferea și urmîndu-și calea înainte la stăpînu-său le ducea. CREANGĂ, P. 228. Să lăsăm cetatea asta și să ne urmăm drumul înainte. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ (Urmat de propoziții completive sau de construcții infinitivale) Urmă să lucreze, ca să se încălzească. DUMITRIU, P. F. 17. Putem să urmăm a spune «umbrelă» cînd obiectul îl folosim pentru ploaie? SADOVEANU, E. 38. Urmă să privească cu jind la ceata flăcăilor. REBREANU, I. 18. ◊ Intranz. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. REBREANU, I. 12. Dăscălimea o să urmeze înainte cu gazeta și în lipsa lui. CARAGIALE, O. I 128. ◊ Expr. Va urma = indicație pusă la sfîrșitul unui text tipărit într-o publicație periodică, pentru a arăta că textul este numai o parte a unei lucrări mai mari, care va apărea în fragmente succesive în numerele următoare ale publicației. ♦ Intranz. (Cu sensul reieșind din context) A continua vorba începută, a spune mai departe, a vorbi. Eu îl cunosc pe Ion Creangă, urmă el cu oarecare mîndrie. SADOVEANU, E. 111. Avocatul, urmează, privind vesel împrejur. DELAVRANCEA, H. T. 213. O, bunul meu domn, viteazul meu soț, urmă ea, destul! NEGRUZZI, S. I 142. 8. Intranz. A avea loc, a se produce, a se desfășura. Nu cumva să bleștești din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi. CREANGĂ, P. 207. Vorba între ei urma latinește. NEGRUZZI, S. I 285. ◊ Refl. (Rar) Voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat sub stăpînirea lui. ALEXANDRESCU, M. 331. 9. Tranz. (Urmat de o completivă dreaptă, de un infinitiv sau de un conjunctiv) Are valoare de semiauxiliar, dînd acțiunii verbului următor o nuanță de viitor sau de necesitate, care decurge sau rezultă dintr-o acțiune anterioară. Descoperirea voastră urma să dea pe lîngă fontă și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198. [Mitropolitul] urma să treacă chiar în acea după-amiază, cu sobor de preoți și mare alai. SADOVEANU, O. VIII 248. Ziua a doua de crăciun urmau să o petreacă toți la Gogu. REBREANU, R. I 229. ◊ Impers. Urma deci să stau acolo încă o săptămînă. BARANGA, I. 171. Dar pentru că este o providență... prin aceea nu urmează că omul este un instrument orb al fatalității. BĂLCESCU, O. II 10. Povățuiește pe unde urmează de a călători cineva dintr-un loc într-altul. DRĂGHICI, R. 7.

URMAȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare); moștenitor (al titlului, al averii). V. descendent. A luat cuvîntul ultimul urmaș al lui Pușkin, un tînăr pe care îl cunoscusem la Leningrad. STANCU, U.R.S.S. 171. Numai pe tine te am urmaș în toate bunurile mele. RETEGANUL, P. V 80. Ca mîne, poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit și nu-ți rămîne nici un urmaș. CREANGĂ, P. 154. 2. Fig. Continuator al unei opere, al unei tradiții, persoană care a primit o moștenire spirituală. 3. Înlocuitor, succesor într-o demnitate (mai ales la scaunul domnesc). Romînii, subt urmașii lui Dragoș, petrecu o viață primitivă. NEGRUZZI, S. I 271.

A URMA ~ez 1. tranz. 1) și fig. (ființe) A însoți mergând în urmă. 2) (indici ai direcției) A ține fără abatere. ~ drumul. 3) (indicații, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învățământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acțiuni începute mai înainte) A desfășura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziții completive) A decurge în mod firesc; a reieși; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziții subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susțină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcție (cuiva). A-i ~ unui șef de secție. 3) A succeda în timp sau în spațiu. După sâmbătă ~ează duminică. ◊ Va urma formulă care se scrie la sfârșitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligația; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă

URMAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; descendent; coborâtor. 2) Copil care descinde dintr-o familie; progenitură. 3) Persoană care continuă cauza cuiva. 4) Persoană care succedă pe cineva într-un post sau într-o funcție; succesor. ~ul tronului. /urmă + suf. ~aș

urmà v. (activ) 1. a merge sau a veni după (în spațiu): urmează-l; 2. a merge de-a lungul: a-și urma drumul; 3. a se deda la, a practica: a urma cariera armelor; 4. fig. a fi de părerea cuiva: a urma pe Aristotele; 5. a frecventa: a urma un curs de literatură; 6. a se conforma cu: a urma datinile unei țări; 7. a continua ceva început: a-și urma lectura; 8. (absolut) a continua să vorbească: urmează! ║ (neutru) 1. a veni după (în timp), a succeda: fiul său îi urmă pe tron; 2. a rezulta: de unde urmează... [V. urmă].

urmaș m. cel ce urmează cuiva: 1. succesor; 2. descendent.

urmáș, -ă s. (d. urmă). Succesor: urmaș tatăluĭ săŭ, urmaș la tron. Descendent: elefantu e urmașu mamutuluĭ.

urmésc v. tr. (d. urmă). L. V. Moștenesc.

urméz v. tr. (lat. *osmare, d. vgr. osmé, odmé, miros, odoare, rudă cu lat. odor, și olor, miros, olére, a mirosi [intr.]; it. ormare, a adulmeca, ven. pg. usmar, vsp. osmar, nsp. husmear. V. urmă, olm și adulmec). Merg orĭ vin după, mă țin saŭ mă ĭaŭ după, escortez, conduc, (fig.) admit părerea cuĭva, fac ce recomandă cineva, mă conformez vorbelor saŭ faptelor cuĭva: apostoliĭ îl urmaŭ pe Hristos pin oraș, a-l urma pe Aristotele, a urma obiceĭurile loculuĭ. Continuŭ: a-țĭ urma drumu, discursu, citirea. Frecŭentez, învăț, mă apuc de: a urma un curs la universitate (și intr. a urma la universitate), a urma cariera armelor. V. intr. Vin să mă aflu după în loc, timp orĭ rang: după ofițer urma trupa, după Grecĭ aŭ urmat Romaniĭ, după general colonelu. Succed, ocup locu: fiu luĭ îi urmă la (saŭ pe) tron. Vin la rînd: să citească elevu care urmează. Rezult: de aicĭ urmează că e așa cum am spus.

urma- (în ~) loc. prep. (în urma-i)

urma¹ (a ~) (a merge în urma cuiva) vb., ind. prez. 1 sg. urmez, 3 urmează; conj. prez. 1 sg. să urmez, 3 să urmeze

+urma² (a ~) (a fi necesar) vb., ind. prez. 3 urmează; conj. prez. 3 să urmeze (Urmează să se ia noi măsuri.)

urmaș s. m., pl. urmași

urma (a ~) vb., ind. prez. 3 urmează

urmaș s. m., pl. urmași

urma vb., ind. prez. 1 sg. urmez, 3 sg. și pl. urmează

urmaș s. m., pl. urmași

urmaș, pl. urmași, f. urmașă, pl. urmașe

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

urmașii lui Nicu Piele expr. bandă de hoți.

URMA vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toții.) 2. v. însoți. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcție.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.

URMAȘ s. 1. coborâtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborâtor, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămânță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) v. posteritate. 3. v. moștenitor. 4. succesor. (~ la tron.) 5. v. continuator.

URMA vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toții.) 2. a însoți, a întovărăși. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a se perinda, a se scurge, a se succeda, (înv. și pop.) a se petrece. (Mașinile ~ unele după altele.) 4. a continua, a relua. (Și-a ~ drumul.) 5. a fi, a trebui. (Cînd va ~ să plec...) 6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rîndui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcție.) 8. a face, a studia. (~ medicina.) 9. a frecventa. (~ cursurile universitare.) 10. a însemna, a reieși, a rezulta, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că...) 11. a decurge, a proveni, a reieși, a rezulta, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 12. a asculta, a se conforma, a se supune. (~ ordinele cuiva.) 13. a respecta. (A ~ prescripțiile medicului.)

URMAȘ s. 1. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) descendenți (pl.), posteritate, (înv.) mărădic. (Ce vor zice ~ noștri?) 3. (JUR.) moștenitor, succesor, (livr.) erede, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) clironom, moșan, ocinaș, ocinătoriu, următor. (Averea a revenit unicului ~.) 4. succesor. (~ la tron.) 5. continuator, succesor, (înv.) următor. (~ lui la catedră.)

URMAȘ. Subst. Urmaș, descendent, succesor, moștenitor, continuator, coborîtor; progenitură, odraslă, vlăstar (fig.), mlădiță (fig.), spiță; copii, nepoți, strănepoți. Moștenitorul tronului, prinț moștenitor, delfin. Elev, discipol, învățăcel (fam.), ucenic. Posteritate, generațiile viitoare, viitorime (înv.). Descendență, moștenire, filiație, genealogie, origine. Spița neamului; arbore genealogic. Adj. Descendent, coborîtor; moștenitor; succesoral. Vb. A fi urmașul (cuiva), a urma (pe cineva), a succeda, a veni după; a continua; a moșteni. A se trage din..., a coborî din..., a-și avea originea, a (se) coborî din..., a fi din os sfînt (din oase sfinte, din os de domn). V. copilărie, grade de rudenie, posterioritate, școală, viitor.

A urma ≠ a preceda

Urmaș ≠ predecesor

Robespierre, tu me suivras! (fr. „Robespierre, mă vei urma!) – Sînt cuvintele cu care Danton a mers la eșafod. Asupra formei exacte a frazei sînt divergențe. Unii susțin că ar fi exclamat: ”J’entraîne Robespierre!„ (Îl trag după mine pe R.). Alții (ca istoricul Louis Madelin de la Academia Franceză) redau cuvintele astfel: ”Eșafodul te reclamă. Mă vei urma, Robespierre!„ (L’échafaud te réclame! Tu me suivras, Robespierre!). Romain Rolland, pentru a clarifica ideea, pune în gura eroului său (în drama istorică Danton) fraza: ”Deschid groapa. Robespierre va veni după mine„ (J’ouvre la fosse, Robespierre m’y suivra). Dar forma cea mai popularizată și mai uzitată e: ”Robespierre, tu me suivras". Se adresează unei persoane, ca avertisment, spre a-i atrage atenția că va avea aceeași soartă ca și a ta, că va plăti același lucru sau va trage aceleași consecințe. IST.

Voi sînteți urmașii Romei? – Eminescu, Scrisoarea III – După ce glorifică vremile de care se-nvredniciră cronicarii și rapsozii, poetul deplînge că „veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii”. Tot ce e perfid și lacom, toți flecarii și iloții, toți se dau drept patrioți. „Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!/ I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!” Eminescu se referă la politicienii care, reîntorși de la Paris unde și-au făcut studiile „prin lupanare și cafenele”, își închipuiau că pot să aducă țării mari înnoiri. Poetul compară vitejia de odinioară cu patriotismul de paradă al pretinșilor reformatori. Expresia e adresată satiric celor care se împăunează în vorbe cu trecutul glorios, dar nu-l confirmă de loc prin faptele lor. LIT.