2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.

urgisit1, ~ă [At: PRAV. 29 / V: (înv) ~ges~, (reg) ~ghisa / Pl: ~iți, ~e / E: urgisi] 1 a Antipatic (1). 2 a Afurisit (4). 3 a Care merită o pedeapsă. 4 a (Mai ales în basme) Nefavorabil. 5 a (Mai ales în basme) Blestemat2 (1). 6 a Persecutat. 7 a îndurerat. 8 a (Nob) Care evocă tristețe. 9 a Părăsit. 10 a Izolat. 11 a Desconsiderat2 (1). 12 a (Înv) Înlăturat dintr-o funcție, demnitate Si: repudiat, izgonit. 13 a (D. soli) Alungat2 (3). 14 a (Reg; d. ființe) Slab. 15 a (Reg; d. ființe) Bolnăvicios (1). 16 sma (Reg; în descântece) Nume dat unui duh rău despre care se crede că provoacă boli.

urgisit2 sn [At: AN. DOBR. VII, 138 / V: sf / Pl: (rar) ~uri / E: urgisi] (Pop) Persecutare.

URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (Înv.; adesea substantival) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.

URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. Năpăstuit, persecutat. Se credea pe drept, condamnată, urgisită pentru toată viața. BART, E. 258. Urgisita și zbuciumata lui soție scoase acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. ◊ (Substantivat) Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. MACEDONSKI, O. I 72. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, năpustit, desconsiderat. [Sărăcia] găsise un tron vechi, urgisit într-un colț. ISPIRESCU, L. 205. Luînd istoria romînilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puține ceasuri am învățat a ceti. NEGRUZZI, S. I 11. 2. Nesuferit, rău, afurisit. Noi, pe mări robite Urgisiților Ahei, Noi ne ducem risipite Prin pămînturi fără zei! COȘBUC, P. II 11. Urîtul cel urgisit, care usucă și topește, mereu și necurmat în inima copilei se prefira. ODOBESCU, S. III 204. ♦ (Mai ales în basme) Blestemat; necurat. Feciorul de împărat făcu ochii roată d-asupra văii urgisite. ODOBESCU, S. III 187. Păstorul plin de groază rămînea încremenit; Nu putea ști cine rîde, căci el nu vedea nimică Din acele drăcii multe, ci fugea cu mare frică De acel loc urgisit. NEGRUZZI, S. II 87. ◊ (Substantivat) Urgisita de zmeoaică unde venea, măre, venea, turbată de mînie. ISPIRESCU, L. 318.

URGISÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A URGISI și A SE URGISI. 2) Care nu poate fi suportat. 3) (despre obiecte) Care este lăsat la voia întâmplării; aruncat. /v. a (se) urgisi

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

urgisi [At: PSALT. 211 / V: (îrg) ~ghisi / Pzi: ~sesc / E: ns cf ngr ὀργίζω (după urgie1)] 1 vt A detesta (1). 2 vt A urî1 (1). 3 vt A dizgrația (1). 4 vr (Înv) A se mânia. 5 vt A desconsidera. 6 vt A neglija. 7 vt A abandona (1). 8 vt A provoca rău Si: a năpăstui, a oropsi, a prigoni, a persecuta. 9 vt A alunga (1). 10 vt A exila (1).

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A năpăstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (Învechit) A se supăra, a se înfuria. O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.

A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai

A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai

urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].

urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă

urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URGISÍT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

URGISÍT adj., s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj., s. v. oprimat.

URGISIT adj., s. 1. adj. năpăstuit, nedreptățit, oropsit, persecutat, (pop.) obidit. (Om ~.) 2. adj., s. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, (pop.) obidit, (înv.) obijduit, (fig.) apăsat, despuiat. (Masele ~ s-au ridicat la luptă.)

urgisit adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.

URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.

arată toate definițiile

Intrare: urgisit
urgisit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urgisit
  • urgisitul
  • urgisitu‑
  • urgisi
  • urgisita
plural
  • urgisiți
  • urgisiții
  • urgisite
  • urgisitele
genitiv-dativ singular
  • urgisit
  • urgisitului
  • urgisite
  • urgisitei
plural
  • urgisiți
  • urgisiților
  • urgisite
  • urgisitelor
vocativ singular
plural
Intrare: urgisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urgisi
  • urgisire
  • urgisit
  • urgisitu‑
  • urgisind
  • urgisindu‑
singular plural
  • urgisește
  • urgisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urgisesc
(să)
  • urgisesc
  • urgiseam
  • urgisii
  • urgisisem
a II-a (tu)
  • urgisești
(să)
  • urgisești
  • urgiseai
  • urgisiși
  • urgisiseși
a III-a (el, ea)
  • urgisește
(să)
  • urgisească
  • urgisea
  • urgisi
  • urgisise
plural I (noi)
  • urgisim
(să)
  • urgisim
  • urgiseam
  • urgisirăm
  • urgisiserăm
  • urgisisem
a II-a (voi)
  • urgisiți
(să)
  • urgisiți
  • urgiseați
  • urgisirăți
  • urgisiserăți
  • urgisiseți
a III-a (ei, ele)
  • urgisesc
(să)
  • urgisească
  • urgiseau
  • urgisi
  • urgisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urgisit

  • 1. popular Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: năpăstuit persecutat attach_file 3 exemple
    exemple
    • Se credea pe drept, condamnată, urgisită pentru toată viața. BART, E. 258.
      surse: DLRLC
    • Urgisita și zbuciumata lui soție scoase acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. MACEDONSKI, O. I 72.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Despre obiecte:
      exemple
      • [Sărăcia] găsise un tron vechi, urgisit într-un colț. ISPIRESCU, L. 205.
        surse: DLRLC
      • Luînd istoria romînilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puține ceasuri am învățat a ceti. NEGRUZZI, S. I 11.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Noi, pe mări robite Urgisiților Ahei, Noi ne ducem risipite Prin pămînturi fără zei! COȘBUC, P. II 11.
      surse: DLRLC
    • Urîtul cel urgisit, care usucă și topește, mereu și necurmat în inima copilei se prefira. ODOBESCU, S. III 204.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Feciorul de împărat făcu ochii roată d-asupra văii urgisite. ODOBESCU, S. III 187.
        surse: DLRLC
      • Păstorul plin de groază rămînea încremenit; Nu putea ști cine rîde, căci el nu vedea nimică Din acele drăcii multe, ci fugea cu mare frică De acel loc urgisit. NEGRUZZI, S. II 87.
        surse: DLRLC
      • (și) substantivat Urgisita de zmeoaică unde venea, măre, venea, turbată de mînie. ISPIRESCU, L. 318.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi urgisi
    surse: DEX '98 DEX '09

urgisi

  • 1. tranzitiv popular A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții.
    exemple
    • Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46.
      surse: DLRLC
    • Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27.
      surse: DLRLC
    • De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv învechit A se mânia, a se înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.
      surse: DLRLC

etimologie: