14 definiții pentru urgisi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

urgisi [At: PSALT. 211 / V: (îrg) ~ghisi / Pzi: ~sesc / E: ns cf ngr ὀργίζω (după urgie1)] 1 vt A detesta (1). 2 vt A urî1 (1). 3 vt A dizgrația (1). 4 vr (Înv) A se mânia. 5 vt A desconsidera. 6 vt A neglija. 7 vt A abandona (1). 8 vt A provoca rău Si: a năpăstui, a oropsi, a prigoni, a persecuta. 9 vt A alunga (1). 10 vt A exila (1).

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A năpăstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (Învechit) A se supăra, a se înfuria. O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.

A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai

A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai

urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].

urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urgisi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, 3 sg. urgisește, imperf. 1 urgiseam; conj. prez. 1 sg. să urgisesc, 3 să urgisească

urgisi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, imperf. 3 sg. urgisea; conj. prez. 3 să urgisească

urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.

URGISI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele).

urgisi vb. v. ALUNGA. DUȘMĂNI. EXILA. GONI. IZGONI. ÎNFURIA. MÎNIA. OSTRACIZA. PROSCRIE. SURGHIUNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

Intrare: urgisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urgisi
  • urgisire
  • urgisit
  • urgisitu‑
  • urgisind
  • urgisindu‑
singular plural
  • urgisește
  • urgisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urgisesc
(să)
  • urgisesc
  • urgiseam
  • urgisii
  • urgisisem
a II-a (tu)
  • urgisești
(să)
  • urgisești
  • urgiseai
  • urgisiși
  • urgisiseși
a III-a (el, ea)
  • urgisește
(să)
  • urgisească
  • urgisea
  • urgisi
  • urgisise
plural I (noi)
  • urgisim
(să)
  • urgisim
  • urgiseam
  • urgisirăm
  • urgisiserăm
  • urgisisem
a II-a (voi)
  • urgisiți
(să)
  • urgisiți
  • urgiseați
  • urgisirăți
  • urgisiserăți
  • urgisiseți
a III-a (ei, ele)
  • urgisesc
(să)
  • urgisească
  • urgiseau
  • urgisi
  • urgisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urgisi, urgisescverb

  • 1. tranzitiv popular A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. DLRLC
    • format_quote Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. DLRLC
    • format_quote De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. DLRLC
  • 2. reflexiv învechit A se mânia, a se înfuria. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.