UCIDE, ucid, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina, a răpune. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucig] – Lat. occidere.

ucide [At: PSALT. HUR. 118^r16 / V: (îvr) oc~, (reg) ucede, uciga / Pzi: 1 ucid, (îrg) ucig, (reg) uciz, 2 (reg) ucigi, 3 (reg) ucige, ucigă, 4 ucidem (A și: (reg) ucidem), (reg) ucizim, Pfs: (reg) 1 ucisei, 5 (înv) uciset / Cj: 3 (reg) să ucide, să ucige, să uciză, (îrg) să ucigă / C-o: 2 (înv) uciseri, ucisere / Par: ucis; Grz: ucizând și ucigând, (reg) ucidând / E: ml occidere] 1 vt(a) A pricinui (cu sau fără intenție) moartea violentă a unei ființe Si: a omorî. 2 vt (Pop; îc) Ucigă-l-crucea (sau sfânta-cruce, ~-toaca) Diavol (1). 3 vt (Ast; reg; îae) Cărăuș (3). 4 vt (Reg; îc) Ucigă-l-tămâia (ori fumul-tămâii, ~-pietrile, ~-bolovanii, ~-vederea, ~-mânia, ~-focul, ~-întunerecul, ~-Maica-Precista, ~-Doamne) Diavol (1). 5 (Îvp) vr A se sinucide. 6 vt (Reg; c.i. un animal domestic) A tăia. 7-8 vtr (Îrg; d. părți ale corpului, țesuturi) A (se) distruge (3). 9-10 vtr (Reg) A (se) obosi foarte tare Si: a (se) epuiza (9). 11 vt (Fig) A distruge (1). 12 vt (Fig; c.i. un abstract, un fenomen etc.) A face să înceteze. 13 vt (îe) A ~ timpul A petrece timpul făcând lucruri lipsite de importanță. 14-15 vtrr (Îrg) A (se) bate foarte tare. 16-17 vtr (Îrg) A (se) lovi. 18 vr (Îrg) A se lupta. 19 vt (Reg) A sfărâma. 20 vt (Fig) A pricinui suferințe (fizice sau morale) Si: a chinui (1). 21-22 vir (Înv) A suferi. 23-24 vir (Înv) A plânge. 25 vr (Mun) A se căi² (1). 26 vt (Îvr) A pângări. 27 vr (Înv) A se zbuciuma.

UCIDE (ucid, ucig; perf. ucisei; part. ucis) I. vb. tr. 1 A omorî: eu ucig și viu fac, vatăm și eu vindec (PS.-SCH.); de atunce întră zavistia în lume, că se sculă Cain de ucise pre frate-său Avel (MX.) ¶ 2 † Ⓟ A da lovituri, a bate rău, a snopi în bătaie, a stîlci: acest vameș... ucidea pieptul său și grăia: Doamne, milostiv fii mie păcătosul (EV.-GOV.); cîndu-l va călca cu picioarele sau-l va ucide cu pumnii ponciși în inimă pînă-l va omorî (PRV.-MB.); l-am ucis și s’a întîmplat de a murit (R.-COD.); și’nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s’o ucidă în bătaie (CRG.). II. vb. refl. 1 A se omorî, a se sinucide ¶ 2 † Ⓟ A se lovi, a se stîlci: (vamășul) stătu departe și să ucidea în piept (VARL.); M’am ucis în cap cu pumnii (PANN) [lat. occīdĕre].

UCIDE, ucid, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucig] – Lat. occidere.

UCIDE, ucid și (regional) ucig, vb. III. 1. Tranz. A omorî. V. asasina. Puteam prea bine să-l ucid. Dar l-am lăsat... Prea era frumos și tînăr. EFTIMIU, Î. 98. Calul zbură, fără să miște din aripi, drept spre oștirile dușmanilor, care veneau ucigînd lumea și arzînd satele. VISSARION, B. 43. Cade copacul peste car de-l sfarmă și peste boi de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. Nu mișcă... L-am ucis!... M-am dezbărat de el. ALECSANDRI, T. I 450. (Refl. reciproc) Să-i facă să se bată pînă s-or ucide. CREANGĂ, P. 144. ◊ (Poetic) [Iarnă] în zadar îngheți pămîntul, Ucizi florile și stupii. ALECSANDRI, P. III 22. ◊ (În imprecații) Ucide-l-ar pietrile de schimonosit! GORJAN, H. IV 173. Ucigă-te crucea, drace! Ce nu dai babelor pace? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 466. ◊ (Prin exagerare) Viața de curte îl ucidea ca scriitor, îi fura tot timpul. STANCU, U.R.S.S. 144. Nu cumva ți-ai pus în gînd să mă ucizi cu o mărturisire? REBREANU, I. 104. Nu-i ucidea chinul, cît doru-i ucidea. COȘBUC, P. II 201. Muierușcă din Brașău, Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a zdrobi. V. omorî (2). Împotriva războiului care înăbușă și ucide elanul creator, ucide activitatea în slujba omului, pentru apărarea culturii, s-au ridicat intelectualii cinstiți din toate colțurile lumii capitaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 1/5. S-a dus să-și ucidă neastîmpărul... prin cele păduri cu fiare de vînat. GALACTION, O. I 71. Răsare luna... Oameni veniți să-și ucidă urîtul... cătară hipnotic la ascensiunea domoală a luminii. C. PETRESCU, Î. I 16. 2. Refl. (Astăzi rar) A se sinucide. Spun parcă toți cireșii o poveste Cu-o zînă albă care s-a ucis. D. BOTEZ, P. O. 22. Ce-mi mai rămîne de făcut?... Dacă m-aș ucide!... GANE, N. I 177. Cînd ar ști Stănică că eu sînt aici, sînt sigură că s-ar ucide. BOLINTINEANU, O. 403. 3. Tranz. (Regional) A bate, a lovi rău. După ce m-au pălit cu vîslele în cap, m-au doborît la mal și m-au ucis cît au poftit. SADOVEANU, O. A. II 127. ♦ A sfărîma, a zdrobi. După ce a strivit toate spicele, ucide... și paiele. PAMFILE, A. R. 200. Voia la d-voastră, domnișorule, răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi... o căpiță de usturoi și pregătindu-se a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66.

A SE UCIDE mă ucid intranz. 1) A face (concomitent) schimb de bătăi mari (cu cineva); a se bate tare (cu cineva). 2) pop. A-și cauza leziuni corporale. /<lat. uccidere

A UCIDE ucid tranz. 1) (ființe) A lipsi de viață (premeditat sau din întâmplare); a omorî. 2) A distruge moralicește; a nimici. 3) pop. A bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a stâlci; a tăbăci; a toropi; a făcălui. /<lat. uccidere

ucide (ucige) v. 1. a lua vieața: a ucide în luptă; fig. litera ucide; 2. a-și face seama; 3. Mold. Tr. a. lovi, a bate. [Lat. OCCIDERE (forma ucige e analogică; cf. întinge); sensul 3, deja familiar vechii limbi, rezultă din afinitatea noțiunilor «ucidere» și «izbire» (v. izbì)].

TOACĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

toacă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v/25 / V: (reg) tio~ / G-D: ~acei, (reg) ~i, ~acii, ~achii, tocii / Pl: ~ace, (reg) toci / E: pvb toca¹] 1 sf Placă de lemn sau de metal, pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a vesti începerea serviciului divin sau pentru a marca anumite momente ale acestuia la biserici și mănăstiri. 2 sf (Pex) Sunet produs prin lovirea toacei (1) Si: (reg) tocălie. 3 sf (Reg; în credințele populare; îs) ~ca în (sau din) cer Toaca (1) pe care Dumnezeu o bate în cer și după care cocoșii își potrivesc cântecul. 4 a (Reg) Pustiu. 5 av (Reg; ca determinant al unui adjectiv) Extrem de... 6 sf (Reg; îs) ~ la gușă Jujeu. 7 sf (Pfm; îe) A bate ~ca A se lăuda. 8 sf (Pfm; îe) A bate ~ca la urechile surdului A vorbi cuiva degeaba. 9 sf (Reg; îe) A(-și) face urechea ~ A se preface că nu aude sau că nu înțelege. 10 sf (Reg; îe) A ști și ~ca în (sau din) cer A ști multe lucruri. 11 sf (Reg; dep; îae) A face pe înțeleptul. 12 sf (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) gura ca toaca A vorbi mult și fără rost. 13 sf (Pfm; îe) A fi ~ sau a fi uscat (ca o) ~ (ori ca toaca) A fi foarte slab. 14 sf (Reg; îe) A da cu ~ca (peste cineva) A surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. 15 sf (Olt; îe) A-și da în ~ A face aluzie la... 16 sf (Mun; îe) A bate ~ca pe vătrai A sta degeaba. 17 sf (Mun; îae) A o duce greu (din cauza sărăciei). 18 sf (Reg; îe) A rămâne (cineva) ~ A pierde toată averea Si: a sărăci. 19 sf (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A toca (cuiva) averea Si: a sărăci. 20 sf (Pfm; euf; îc) Ucigă-l-~ca Drac (1). 21 sf (Pfm; în imprecații; îe) Ucigă-l (sau bată-l) ~ca! Lua-l-ar dracul! 22 sf Bucată de metal sau de lemn, în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere, la stână etc. 23-24 sf (De obicei precedat de pp) Timp al zilei după răsăritul soarelui (sau înainte de apus), când se bate toaca (1) de utrenie (sau de vecernie). 25 sf (Reg; îe) A fi soarele la (sau pe la) ~ Se spune când soarele se află aproape de apus. 26 sf (Reg; pan) Clopot care se atârnă la gâtul vitelor sau al oilor. 27 sf (Reg; pan) Cântar rudimentar folosit de ciobani. 28 sf (Reg) Măsură de greutate, valorând peste 5 kg. 29 sf (Reg) Arie de treierat. 30 sf (Ast; reg; art.) Constelația Pegas.

ucede v vz ucide

uciga v vz ucide

UCIGĂ-L-CRUCEA, UCIGĂ-L-TOACA, UCIGĂ-L-TĂMÎIA sm. 🔱 Ⓟ Nume eufemistice date diavolului: de n’ai fi știut că-i ucigă-l-crucea, ți-ar fi fost mai mare dragul să te uiți la el (GN.); femei și copii fugeau făcîndu-și cruce ca de ucigă-l-toaca (I.-GH.).

UCIGĂTOR adj. verb. UCIDE și sm. Care ucide, ucigaș, asasin: dar în momentul cînd era să deschidă ușa spre a împlînta fierul ~ în pieptul nevinovatei sale soții, el auzi deodată în creierii lui o voce streină (GN.); ucigătoarea ploaie de fier acopere, învălue de jur împrejur oastea maghiară (VLAH.); pentru ce sînt Albanezii de atîtea sute de ani lotri și ~i? (ȚICH.).

UCIS I. adj. p. UCIDE 1 Omorît ¶ 2 Sdrobit de lovituri, bătut rău, stîlcit. II. sbst. Faptul de a ucide, ucidere: să nu umbli după ~ul grierilor din casă, că-i păcat (GOR.).

TOACĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

TOACĂ, toace, s. f. 1. Scîndură sau placă de metal pe care se bate ritmic cu două ciocane, pentru a se anunța la biserici sau la mănăstiri anumite momente ale serviciului religios; p. ext. sunetul produs de bătaia ciocanelor. Era o zi de duminică și toaca începu să sune în clopotnița bisericii albe. SADOVEANU, O. VII 60. Nevăzut atîrnă din cer tăcerea ca o toacă În care nimeni nu bate. D. BOTEZ, P. O. 64. Mi-e dor de toaca din vecernii, Și de tălăngi, de verde plai. IOSIF, P. 64. Toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I 231. ◊ Fig. S-a făcut liniște în Frăsinet. A bătut toaca o ciocănitoare. SADOVEANU, M. C. 187. Vreo mierlă, umflîndu-și gușa, bătea toaca rar. AGÎRBICEANU, S. P. 17. O barză, deșteptată din somn, începu deodată să toace pe vreun coperiș! și toaca ei... aducea cu o păcănitură de oase uscate. SANDU-ALDEA, U. P. 31. (Sugerînd ideea de pustiu, sec, gol) Amîndoi bătrînii dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. (Sugerînd ideea de zgomot, gălăgie) Ce este? Ce este? Cine se ceartă aici?... – Vere Antohi, vin’ degrabă s-asculți toaca de la balamuc. ALECSANDRI, T. 1659. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. Cînd ajunse, sora lui... era uscată ca toaca. SEVASTOS, la CADE. (Eliptic) Tu ai rămas tot uscat... Toacă, nu altceva. C. PETRESCU, O. P. I 65. A da cu toaca (peste cineva) = a descoperi, a surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. A face urechea toacă = a se preface că nu aude sau că nu înțelege; a se face niznai. Îi spui, și el face urechea toacă. ȘEZ. II 74. A ști și toaca-n cer = a ști multe lucruri; a face pe înțeleptul și atotștiutorul. Popa cel dobă de carte, care știe și toaca în cer. La TDRG. Deodată au răsărit în țară pozderie, și tot unu și unu... oameni mari, învățați, de știu și toaca în cer, colțoși și cu barba-n furculițe. ALECSANDRI, T. I 237. (În imprecații) Ucigă-l (sau ucigă-i) toaca = lua-l-ar (sau lua-i-ar) dracul. Atunci ei, ucigă-i toaca, a făcut pielea de bivol nojițe subțirele. ȘEZ. III 75. Ucigă-l toaca, plodul dracului, nu i-i lui rușine să margă calare. ib. V 40. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere sau în ateliere. A bătut toaca de fier. Lucrătorii de la «Banca Națională» se odihnesc. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Timp al zilei după răsăritul soarelui sau (mai ales) înainte de apus, cînd se face liturghia sau vecernia la biserică. Cînd mai erau două ceasuri pînă la toacă, cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe. GALACTION, O. I 265. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt, Ce de joc și veselie, Cînd e soarele la toacă. COȘBUC, P. II 16. Pe la toacă, plecăm spre Tîrgu Jiu. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 3. Numele popular al constelației Pegas. Pegasul se numește toacă. PAMFILE, CER. 169.

UCIGĂ-L CRUCEA s. m. Diavolul. Chiar de nu-i fi tu ucigă-l crucea, tot n-ați îmblat cu lucru curat. CREANGĂ, P. 160. Să nu vă mai găsească ucigă-l crucea. EMINESCU, N. 20.

UCIGĂ-L TOACA s. m. Diavolul.

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR.

ucíd, ucís, a ucíde v. tr. (lat. oc-cido, -cídere, d. cáedere, a tăĭa; it. uccidere, pv. cat. aucire, vfr. ocire. – Ucid, ucig și [Munt.] uciz. V. de-cid, sin-ucid). Omor, sting vĭața: a ucide dușmaniĭ în bătălie. Bat (lovesc) tare (Mold. Trans.): reclamantu zicea la judecată că pîrîtu l-a ucis. Ucigă-l crucea (saŭ toaca), epitete blăstămătoare draculuĭ. Nord. V. intr. Lovesc (bat) tare: soldațiĭ ucid cu nuĭelele’n haĭne (N. V. Hodoroabă, Din războĭ, Ĭașĭ, 1923, 106).

ucide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucid, 2 sg. ucizi, 3 sg. ucide, perf. s. 1 sg. ucisei, 1 pl. uciserăm, m.m.c.p. 1 pl. uciseserăm; conj. prez. 1 sg. să ucid, 3 să ucidă; ger. ucigând; part. ucis

ucide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucid, perf. s. 1 sg. ucisei, 1 pl. uciserăm; conj. prez. 3 să ucidă; ger. ucigând; part. ucis

ucide vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucid, perf. s. 1 sg. ucisei, 1 pl. uciserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. ucidă; ger. ucigând; part. ucis

!ucigă-l-crucea (dracul) s. m., g.-d. art. lui ucigă-l-crucea

!ucigă-l-toaca (dracul) s. m., g.-d. art. lui ucigă-l-toaca

ucigă-l-crucea s. m., g.-d. lui ucigă-l-crucea

ucigă-l-toaca s. m., g.-d. lui ucigă-l-toaca

ucigă-l-crucea s. m.

ucigă-l-toaca s. m.

ucid, ucidă 3 conj., ucisei 1 aor.

Ucigă-l-Crucea.

ucide (-s, is), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. țid(ere) „a lovi”, megl. uțid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Șeineanu, Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. și Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice și ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s. m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință), înv.; ucisătură (var. ucisură), s. f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).

OMNES VULNERANT ULTIMA NECAT (lat.) toate rănesc, ultima ucide – Inscripție care apare uneori pe cadranele orologiilor. Se referă metaforic la orele vieții.

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul.

UCIDE vb. v. omorî.

UCIDE vb. v. distruge, nimici, omorî, sinucide.

ucide vb. v. DISTRUGE. NIMICI. OMORÎ. SINUCIDE.

UCIDE vb. a asasina, a omorî, a suprima, (rar) a masacra, (înv. și pop.) a prăpădi, a sfîrși, (pop.) a dovedi, a găti, a răpune, (înv. și reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a mătrăși, a prăda, (Mold.) a stropși, (înv.) a cumpli, a pierde, a săvîrși, a seca, a strica, (înv. și pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curăța, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.)

UCIGĂ-L CRUCEA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

UCIGĂ-L-TOACA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

ucigă-l-crucea s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

Vulnerant omnes, ultima necat (lat. „Toate rănesc, ultima ucide”) – În timpuri îndepărtate, preoții se ocupau și cu măsurarea timpului. Unii au ajuns vestiți, ca de pildă călugărul Gerbert din Franța (secolul X), care a introdus greutățile în mecanismul ceasornicelor. Ei obișnuiau să graveze pe cadrane diferite inscripții dintre care cea mai răspîndită, pe orologiile bisericilor, este cea de mai sus. Se referă la ore: toate rănesc, toate scurtează viața, iar cea din urmă aduce sfîrșitul. E o reluare, în alță formă, a avertismentului Memento mori (Vezi). IST.

*UCIDE vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. S) A lovi. A: Cu pietri-l ucidea pri-nsu. AP. 1646, 24^r. Prespre ceafă cu pietri ucigîndu-o. DVS, 18^v; cf. VARLAAM; PRAV.; DOSOFTEI, VS.; COSMA. C: Alții dindărăt mă împingea, iar alții foarte mă ucidea. PAT. SEC. XVII, 10^r. Ucsig. Percutio. Macto. AC, 378. Părulu-și zmulgea și în piept să ucidea. STR., 51^v; cf. N. TEST. (1648); COSM. 1693-1703, 70^v. // B: Îl ucidea cu pietri. AP. 1704, 8^r; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; AP. 1683, 9^v; MINEIUL (1776). ♦ (Mold., Trans. SE) A se izbi. A: De pietri să ucidea și hiarăle, obezile strica. VARLAAM. C: El să îmbată și sare la pădure și să ucide de toți copacii. F 1693, 46^r. ♦ (Mold.) A se tîngui, a se frămîntâ, a suferi. Bocindu-se și ucigîndu-se ca o maică. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. occidere.