TURUI, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică.

turui² [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~esc / E: mg tör] (Trs) 1-2 vtr A (se) obosi foarte tare. 3 vt (C. i. un drum) A deszăpezi. 4 vt (C. i. un teren) A fertiliza, folosindu-l ca pășune.

turui¹ [At: JIPESCU, O. 121 / V: (reg) torăi, toroi, ~răi / Pzi: turui, ~esc / E: tur¹ + -ui] 1 vi (Pfm; dep; șîe a-i ~ gura) A vorbi repede și mult (fără a spune lucruri importante). 2 vt (Reg) A cicăli (1). 3 vi (Reg) Ahurui¹ (1). 4 vi (Reg) A gâlgâi (2). 5 vi (Pop; d. turturele și porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei Si: a gurlui. 6 vt (Reg; c. i. păsări de curte) A chema la mâncare, prin anumite strigăte. 7 vi (Trs; d. găinile bolnave) A moțăi. 8 vt (Pfm; c. i. lecții, poezii, rugăciuni etc.) A spune repede și fără oprire.

TURUI, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. și depr.) A vorbi întruna și repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formație onomatopeică.

TURUI, turui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre persoane, mai ales în expr.) A-i turui gura = a vorbi repede și mult, a avea un debit verbal deosebit de mare (fără a spune lucruri importante). Ia întrebați-l numai, să vedeți cum îi turuie gura. BARANGA, I. 158. Cîrnățăreasa se așază între tata și neamț. Îi turuie gura. STANCU, D. 434. Te uiți la dînșii că le turuie gura, spuind și verzi și uscate, numai să se afle în vorbă. ISPIRESCU, U. 112. Deodată se simte cu totul schimbată: pe loc începe să-i turuie gurița. CARAGIALE, S. N. 280. 2. (Despre porumbei și turturele) A gurlui. Porumbeii cum zburară... Turuiră... Pietricele răsunară. PĂSCULESCU, L. P. 23. Porumbeii satului În marginea lacului, Turuiră, guruiră, Mai la vale se lăsară, Cu norii s-amestecară. MAT. FOLK. 1121. Tocmai către ziuă vine și turtureaua... și a prins a turui și ea. ȘEZ. XIII 181. 3. A hurui (1). Și plugul că și-l pornea, Mergea roatele turuind Și bicele tot plesnind. MAT. FOLK. 77. ◊ Fig. S-ar întoarce el Ion, de la poartă, dacă nu i-ar turui în cap vorbele astea ca o darabană. VLAHUȚĂ, la TDRG.

A TURUI turui intranz. 1) (despre turturele sau despre porumbei) A scoate sunete prelungi și repetate, caracteristice speciei; a gurlui; a gânguri. 2) fam. A vorbi repede și fără întrerupere (spunând lucruri lipsite de importanță). /Onomat.

turuì v. pop. a flecari: îi turue mereu gura CAR. [V. torosì].

túruĭ, a -í v. intr. (imit. d. tur-tur, huĭetu vorbelor fără șir, format ca și a dîrdîi, a torosi, a întoroĭa). Gunguresc ca turturica. Fam. Dîrdîĭ, flecăresc, hondrănesc: sporovește și-ĭ turuĭe mereŭ gura (Car. VR. 1909, 11, 224). V. tr. A turui cuvintele, a vorbi prea răpede. – Și torăĭ (Rebr.).

ZURUI, zurui,^[1] vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Prez. ind. și: zuruiesc. – Var.: zurăi vb. IV] – Zur + suf. -ui. modificată

torăi v vz turui¹

toroi v vz turui¹

turăi v vz turui¹

țurăi³ v vz țurui¹

țurui¹ [At: SĂM. IV, 125 / V: (1-3) ~ăi / Pzi: țurui, ~esc / E: țur + -ui] (Reg) 1 vi (D. lichide sau d. materii în stare de pulbere, granule etc.) A curge în șuvoaie, în șuvițe etc., producând un zgomot caracteristic Si: a ciurui¹ (8). 2 vi (D. burlane, robinete etc.) A produce un zgomot specific la scurgerea unui șiroi¹. 3 vt A lăsa să curgă puțin câte puțin. 4 vt (C. i. păsări de curte) A chema la mâncare, folosind cuvântul „țur”.

țurui² i vz zurui

zorăi v vz zurui

zului v vz zurui

zurăi v vz zurui

zuroi v vz zurui

zurui [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 29^v/3 / V: (îvr) ~răi, (înv) zorăi, (reg) ~roi, zului, țu~ / Pzi: ~esc și zurui / E: zur + -ui] 1-3 vti A zăngăni (1-3). 7^[1] vi (Trs; pex d. ceasuri) A suna. 8 vi (Pfm; d. ape curgătoare, ploaie, frunze sau alte elemente ale naturii) A murmura. 9 vi (Reg; d. fus) A sfârâi. 10 vi (Rar) A trosni¹.

zurăi vb. IV. v. zurui.

zurui vb. IV. 1 intr. (de obicei despre obiecte confecționate din metal, din sticlă etc. sau despre părți componente ale unor astfel de obiecte) A zornăi. Cătușele zuruiau ușor (SADOV.). 2 tr. A face să producă un zgomot caracteristic (adesea prelungit) prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc. Domnul... înaintă..., zuruind veriga cheilor prinsă în lanț (CE. PETR.). 3 intr. (pop.; fam.; despre ape curgătoare,ploaie, frunze sau alte elemente ale naturii) A murmura; a susura. Frunze uscate zuruie împrăștiate de vînt (REBR.). • prez.ind. zurui, -iesc. și (reg.) zurăi, zorăi vb. IV. /zur + -ui.

ȚURUI = ZURUI.

ZURĂI (-ăesc, -ăiu) vb. tr. și intr. = ZORNĂI [zur! comp. ZURUI].

ZURUI (-uesc, -uiu) vb. tr. și intr. – ZORNĂI: deodată lanțurile zuruiră în fundul gropii DEM.; clopoțeii aninați de gurile hamurilor zuruiau vesel ALECS.; se așeză cu spatele la avocat, care zuruia vesel un purcoiu de napoleoni DLVR.; Întețit omătu ’n spulber bate zuruind în geamuri VLAH. [zur! comp. și ZURĂI].

ZURUITOR adj. verb. ZURUI. Care zurue: mă uitam strîmb la Vladec. cu tinicheaua sa zuruitoare GRIG..

ZURUI, zuruiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Prez. ind. și: zurui. – Var.: zurăi vb. IV] – Zur + suf. -ui.

ZURUI, zuruiesc și zărui, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de sticlă sau de metal, mai ales despre monede și despre lanțuri) A zornăi. Încă o dată nechezară caii, zuruiră armele, răcniră voinicii și se zgudui pămîntul sub ropotele cailor. SADOVEANU, O. I 186. Jiletcă de dril năutiu... peste care zuruia un lanț de aur. DELAVRANCEA, la TDRG. Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier și zalele-i zuruie crunte. COȘBUC, P. I 206. ◊ Tranz. Se oprise din mers, cu miinile înfundate în buzunările pantalonilor, zuruind în adîncul lor un mănunchi de chei sau un pumn de monede. C. PETRESCU, A. 289. Banii pe masă Tot să-i zuruiești, Tot să-i zîngănești. La TDRG. Un avocat renumit... zuruind o pilă de napoleoni, supăra prin nepăsarea lui. DELAVRANCEA, S. 123. – Variantă: zurăi (CREANGĂ, A. 41) vb. IV.

ZURĂI vb. IV. v. zurui.

ZURUI, zuruiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A zornăi. [Var.: zurăi vb. IV] – Din zur.

A ZURUI ~iesc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, cădere sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zornăi. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot specific la lovire, cădere sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zornăi. [Și zurui] /zur + suf. ~ui

zurăì v. a face un sgomot de plesnire: bășica porcului s’o umflu și s’o zurăesc după ce s’o usca CR. [Onomatopee].

tórăĭ v. intr. V. turuĭ.

țúruĭ, a -í v. intr. (d. țur, și rudă cu sîrb. cúriti, a se scurge, ca și cu cĭur 2, țîrîĭ, zuruĭ. V. Bern. 1, 131). Mă scurg mult (vorbind de apă, de grăunțe, de nisip).

zúruĭ, a -í v. intr. (d. zur și înrudit cu zornăĭ și cu ung. zörögni, a zurui). Fac zur-zur, zornăĭ: baniĭ zuruĭaŭ în buzunar, soldaților le zuruĭaŭ pinteniĭ.

turui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. turui, 3 turuie, imperf. 1 turuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să turui, 3 să turuie

turui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. turui, 3 turuie, imperf. 3 sg. turuia; conj. prez. 3 să turuie

turui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. turui, 3 sg. și pl. turuie, imperf. 3 sg. turuia

zurui (a ~) vb., ind. prez. 3 zuruie, imperf. 3 pl. zuruiau; conj. prez. 3 să zuruie

zurui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zurui^[1], imperf. 3 sg. zuruia conj. prez. 3 să zuruie

țurui vb., ind. prez. 1 sg. țurui/țuruiesc; imperf. 3 sg. țuruia; conj. prez. 3 sg. și pl. țuruie/țuruiască

zurăi vb., ind. prez. 1 sg. zurăiesc / zurăi, 3 sg. zurăiește / zurăie

zurui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zuruiesc / zuruie, imperf. 3 sg. zuruia; conj. prez. 3 sg. și pl. zuruiască / zuruie

turuiu, -ue 3, -uiam 1 imp.

zuruiu, -rue 3, -uiam 1 imp.

turui, turui v. i. (peior.) a vorbi întruna și repede

TURUI vb. v. durăi, durui, grunguni, gurlui, hodorogi, hurui.

turui vb. v. DURĂI. DURUI. GRUNGUNI. GURLUI. HODOROGI. HURUI.

ZURUI vb. v. zornăi.

ZURUI vb. a zăngăni, a zornăi, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)

turui¹, turuiesc, vb. IV (reg.) 1. a se obosi tare. 2. a deszăpezi. 3. a fertiliza un teren tânăr ținând oile să pască pe el.

turuí, turuiesc, v.i. A vorbi repede și mult. – Formă onomatopeică (Scriban, DEX); din tur + suf. -ui (MDA).

turui, turuiesc, vb. intranz. – A vorbi repede și mult. – Formă onomatopeică (Scriban, DEX); din tur + suf. -ui (MDA).

țurui, țuruiesc, vb. IV (reg.) a se scurge (apa, nisipul).

zuruí, zuruiesc, (dzurui), v.t. (reg.) A zornăi: „Dzurăiască-ți cioantele / Cum dzurăiesc carăle” (Țiplea, 1906: 471). – Din zur + suf. -ui (DLRM, DEX, MDA).

zurui, zuruiesc, (dzurui), vb. tranz. – (reg.) A zornăi: „Dzurăiască-ți cioantele / Cum dzurăiesc carăle. / Carăle cu cai domnești / Pă drumuri împărătești” (Țiplea, 1906: 471). – Din zur + suf. -ui (Scriban, DLRM, DEX, MDA).