11 definiții pentru ciurui (curge) ciorăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur. corectată

ciurui2 vi [At: LB / V: ~răi2, ciorăi2, cioroi2, giurui / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur2] (Înv) A susura.

CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUÍ2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuntind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. – Variantă: ciorăí (EMINESCU, N. 5) vb. IV.

ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare].

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.

CIORĂÍ vb. IV v. ciurui2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie

ciuruí (a curge cu zgomot) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ciurúie, imperf. 3 sg. ciuruiá

ciuruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Intrare: ciurui (curge)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciorăi
  • ciorăire
  • ciorăit
  • ciorăitu‑
  • ciorăind
  • ciorăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciorăie
(să)
  • ciorăie
  • ciorăia
  • ciorăi
  • ciorăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciorăie
(să)
  • ciorăie
  • ciorăiau
  • ciorăi
  • ciorăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciurui (curge) ciorăi

  • 1. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuruind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224.
      surse: DLRLC
    • Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38.
      surse: DLRLC

etimologie: