turbare sf [At: VARLAAM-IOASAF 6r/23 / Pl: ~bări / E: turbo] 1 (Îvr) Pierdere a rațiunii. 2 Boală infectocontagioasă, specifică unor animale și ocazională la om, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte Si: rabie, (pop) turbă¹ (1), (îrg) turbăciune, (reg) nebuneală, turbătură (2). 3 (Pop; fig; îs) ~ de cap Zăpăceală. 4 (Reg; fig) Fior¹ (2). 5 (Fig) Mânie nestăpânită Si: furie, violență, (pop) turbă¹ (2), (înv) turbăciune (1), turbătură (1). 6 (Fig) Intensitate. 7 Boală la albine, manifestată printr-o mare agitație care le provoacă moartea. 8 (Bot; reg; șîc ~-cornută) Ciumăfaie (1) (Datura stramonium). 9 (Bot; reg) Dafin (1) (Laurus nobilis). 10 (Bot; reg; șîc ~a-câinelui) Zârnă (Solanum nigrum).

TURBARE, turbări, s. f. 1. Boală gravă produsă de un virus la unele animale (mai ales la cîini) care se poate transmite prin mușcături sau zgîrieturi și omului și care se manifestă prin accese nervoase urmate de paralizie și apoi de moarte; turbă. Boli ca paralizia infantilă, turbarea... sînt produse de virusuri transmisibile. MARINESCU, P. A. 81. Turbarea produce leziuni vasculare și celulare ale substanței cenușii. BABEȘ, O. A. I 612. 2. Mînie, furie; înverșunare. Se poate, răspunse Bîrnovă, dar asta trece. – Nu trece! nu trece! gemu c-un fel de turbare Tudor. SADOVEANU, O. VII 64. Se răpezi la dînsul cu turbare și se încinse o luptă. ISPIRESCU, L. 28. Cei mai juni se apărau cu turbare. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Fig. Oltul se rostogolea... și se frîngea de mal, plin de turbare. GALACTION, O. I 74. Se scorni un vînt furios... și începu să sufle cu așa turbare și putere, încît încovoia pînă la pămînt crăcile copaciului. POPESCU, B. II 48. ◊ Expr. (Rar) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli, nu s-a mai dat a vedea. CREANGĂ, A. 84.

TURBARE ~ări f. 1) Boală cauzată de o infecție virotică la animale, transmisibilă și omului, care se manifestă prin afecțiuni ale sistemului nervos central (paralizie, convulsii); rabie. 2) fig. Mânie nestăpânită; furie. ◊ ~ de cap zăpăceală; confuzie. [G.-D. turbării] /v. a turba

turbare f. 1. boală caracterizată prin accese de delir, însoțită de groază pentru lichide și de o pornire violentă de a mușca: turbarea, comunicată prin mușcătura unui câine turbat, se vindecă astăzi prin metoda inoculațiunilor antirabice a lui Pasteur; 2. boală de vite; 3. fig. transport violent de mânie; 4. pasiune excesivă: turbarea jocului; 5. Bot. Tr. laur. [V. turbà].

turbáre f. Acțiunea de a turba saŭ starea celuĭ turbat. Buruĭană care turbură mintea, (fără să aĭbă efectele turbăriĭ microbiene), numită maĭ des laur (V. datură). Fig. Mare furie: nu știaĭ tu, măĭ Tătare, ce-ĭ Românu în turbare? (Al.). – Turbarea e o boală virulentă (microbiană) care se dezvoltă spontaneŭ la cîne, pisică și alte animale și se transmite omuluĭ pin mușcătură saŭ simplă lingere. Tratată de la început pin metoda luĭ Pasteur (inoculațiunĭ antirabice, care durează 15-20 de zile), se stinge. După ce microbu a pătruns în sînge boala izbucnește cu groaznice semne: melancolie, neliniște, fuga de lume, respirațiune grea, spazmurĭ, aĭurare, greutate la înghițire și o mare frică de apă (idrofobie), după care urmează moartea. Numaĭ cît aude țîrîind apa din garafă în pahar, bolnavu se înfioară și nu poate bea, deși setea îl arde. Pînă azĭ, cu toate silințele luĭ Pasteur, Chamberland, Roux și Babeș, microbu turbăriĭ n’a putut fi izolat și decĭ după izbucnire, boala e incurabilă. În 1913 ziarele anunțaŭ izolarea microbuluĭ de un japonez. Pînă la aplicațiunea practică a medicamentuluĭ, e necesar ca îndată după ce te-a mușcat orĭ lins un animal suspect, să alergĭ la medic. De la mușcătură pînă la declararea boaleĭ pot trece 20-60 de zile, ĭar de la declarare pînă la moarte 5-6 zile.

turba [At: CORESI, EV. 270 / Pzi: ~bez, (pop) ~rb / E: ml turbare] 1 vr (Înv) A-și pierde firea Si: a se zăpăci. 2 vr (Reg; d. oi; îe) A se ~ Ia cap A căpia (2). 3 vr (Îvr; d. ochi sau vedere) A se tulbura (7). 4 vr (Îvr; d. oameni) A se răzvrăti. 5 vi A se îmbolnăvi de turbare (2). 6-7 vti (Fig) A face pe cineva să-și iasă sau a-și ieși din minți (de ciudă, de furie, de durere, de ură etc.) Si: a (se) înfuria, a (se) mânia. 8 vi (Pfm; îe) A ~ după ceva (sau cineva) sau a ~ să... A-i plăcea ceva (sau cineva) foarte mult.

TURBA, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. Un cîine nu rămîne nebătut în sat... Totuși, mai turbează cîte unul primăvara. STANCU, D. 174. Mai ales primăvara... vietatea turbează. PAMFILE, VĂZD. 44. 2. A se mînia peste măsură; a se înfuria. Cînd auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mînie. ISPIRESCU, L. 276. Și să nu turbezi de mînie cînd cugeți că sînt guri rele, invidioși și ignoranți? CARAGIALE, O. III 211. Și cu toții crunt turba, Paloșile ridica. ALECSANDRI, P. P. 154. ◊ Tranz. fact. Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru dumnezeu! nu-l mai turba! CARAGIALE, O. III 36. Mă turbează și, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. ALECSANDRI, T. I 210. ◊ Refl. Fig. Înființîndu-să o furtună foarte cumplită, cu așa sălbătăciune s-au turbat marea, încît undele ei să înălța ca niște case. DRĂGHICI, R. 9. ♦ A cădea într-un acces de furie; a se lăsa cuprins de furie, a înnebuni. Să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altăceva. CREANGĂ, P. 123. Da dați-mi pace!... Ați turbat? ALECSANDRI, T. I 299. – Prez. ind. și: turb (EMINESCU, N. 20, ȘEZ. I 126).

A TURBA ~ez intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-și supărarea. /<lat. turbare

turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].

turb și turbéz, a -á v. tr. (lat. tŭrbare, a turbura [lucrurile, apa, mintea] și intr. „a fi agitat”, d. turba, mulțime de oamenĭ: vgr. týrbe, zgomot, tumult tyrbázo și styrbázo, turbur. V. sturlubatic). Mă îmbolnăvesc de turbare: cînele a turbat. Fig. Mă înfuriĭ grozav: îmĭ vine să turbez cînd văd asemenea lucrurĭ. V. tr. Amețesc: hîrtiile astea m’aŭ turbat!

turbéz, V. turb.

turbare s. f., g.-d. art. turbării; pl. turbări

turbare s. f., g.-d. art. turbării; pl. turbări

turbare s. f., g.-d. art. turbării; pl. turbări

turba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. turbez, 3 turbează; conj. prez. 1 sg. să turbez, 3 să turbeze

turba (a ~) vb., ind. prez. 3 turbează

turba vb. ind. prez. 1 sg. turbez, 3 sg. și pl. turbează

turbez.

TURBARE s. v. ciumăfaie, furie, înverșunare, laur, mânie.

TURBARE s. (MED.) rabie, (pop.) turbă, (înv.) turbăciune. (Bolnav de ~.)

TURBARE s. (MED.) rabie, (pop.) turbă, (înv.) turbăciune. (Bolnav de ~.)

turbare s. v. CIUMĂFAIE. FURIE. ÎNVERȘUNARE. LAUR. MÎNIE.

TURBA vb. v. înfuria, mânia.

turba vb. v. ÎNFURIA. MÎNIA.

turba (turbez, turbat), vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).

CYNOGLOSSUM L., TURBAREA CÎINELUI, CINOGLOSUM, fam. Boraginaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 85 specii, erbacee, vivace, se cultivă și ca anuale sau bienale. înflorește vara. Flori mici, violete-strălucitoare, roșii sau albe. Frunze verzi-albicioase, acoperite cu un puf fin, cele superioare lanceolate, sesile și puțin amplexicaule, cele inferioare eliptice, pe o tulpină dreaptă, ramificată, păroasă (peri cenușii). Rădăcină cărnoasă, fusiformă. Fruct format din nucule ovate.