12 definiții pentru turba (1 -bez)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.

turba [At: CORESI, EV. 270 / Pzi: ~bez, (pop) ~rb / E: ml turbare] 1 vr (Înv) A-și pierde firea Si: a se zăpăci. 2 vr (Reg; d. oi; îe) A se ~ Ia cap A căpia (2). 3 vr (Îvr; d. ochi sau vedere) A se tulbura (7). 4 vr (Îvr; d. oameni) A se răzvrăti. 5 vi A se îmbolnăvi de turbare (2). 6-7 vti (Fig) A face pe cineva să-și iasă sau a-și ieși din minți (de ciudă, de furie, de durere, de ură etc.) Si: a (se) înfuria, a (se) mânia. 8 vi (Pfm; îe) A ~ după ceva (sau cineva) sau a ~ să... A-i plăcea ceva (sau cineva) foarte mult.

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. Un cîine nu rămîne nebătut în sat... Totuși, mai turbează cîte unul primăvara. STANCU, D. 174. Mai ales primăvara... vietatea turbează. PAMFILE, VĂZD. 44. 2. A se mînia peste măsură; a se înfuria. Cînd auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mînie. ISPIRESCU, L. 276. Și să nu turbezi de mînie cînd cugeți că sînt guri rele, invidioși și ignoranți? CARAGIALE, O. III 211. Și cu toții crunt turba, Paloșile ridica. ALECSANDRI, P. P. 154. ◊ Tranz. fact. Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru dumnezeu! nu-l mai turba! CARAGIALE, O. III 36. Mă turbează și, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. ALECSANDRI, T. I 210. ◊ Refl. Fig. Înființîndu-să o furtună foarte cumplită, cu așa sălbătăciune s-au turbat marea, încît undele ei să înălța ca niște case. DRĂGHICI, R. 9. ♦ A cădea într-un acces de furie; a se lăsa cuprins de furie, a înnebuni. Să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altăceva. CREANGĂ, P. 123. Da dați-mi pace!... Ați turbat? ALECSANDRI, T. I 299. – Prez. ind. și: turb (EMINESCU, N. 20, ȘEZ. I 126).

A TURBÁ ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-și supărarea. /<lat. turbare

turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].

turb și turbéz, a v. tr. (lat. tŭrbare, a turbura [lucrurile, apa, mintea] și intr. „a fi agitat”, d. turba, mulțime de oamenĭ: vgr. týrbe, zgomot, tumult tyrbázo și styrbázo, turbur. V. sturlubatic). Mă îmbolnăvesc de turbare: cînele a turbat. Fig. Mă înfuriĭ grozav: îmĭ vine să turbez cînd văd asemenea lucrurĭ. V. tr. Amețesc: hîrtiile astea m’aŭ turbat!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. și pl. turbeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TURBÁ vb. v. înfuria, mânia.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

turbá (turbéz, turbát), vb.1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).

Intrare: turba (1 -bez)
turba (1 -bez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turba
  • turbare
  • turbat
  • turbatu‑
  • turbând
  • turbându‑
singular plural
  • turbea
  • turbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turbez
(să)
  • turbez
  • turbam
  • turbai
  • turbasem
a II-a (tu)
  • turbezi
(să)
  • turbezi
  • turbai
  • turbași
  • turbaseși
a III-a (el, ea)
  • turbea
(să)
  • turbeze
  • turba
  • turbă
  • turbase
plural I (noi)
  • turbăm
(să)
  • turbăm
  • turbam
  • turbarăm
  • turbaserăm
  • turbasem
a II-a (voi)
  • turbați
(să)
  • turbați
  • turbați
  • turbarăți
  • turbaserăți
  • turbaseți
a III-a (ei, ele)
  • turbea
(să)
  • turbeze
  • turbau
  • turba
  • turbaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)