TURBARE, turbări, s. f. 1. Boală gravă produsă de un virus la unele animale (mai ales la cîini) care se poate transmite prin mușcături sau zgîrieturi și omului și care se manifestă prin accese nervoase urmate de paralizie și apoi de moarte; turbă. Boli ca paralizia infantilă, turbarea... sînt produse de virusuri transmisibile. MARINESCU, P. A. 81. Turbarea produce leziuni vasculare și celulare ale substanței cenușii. BABEȘ, O. A. I 612. 2. Mînie, furie; înverșunare. Se poate, răspunse Bîrnovă, dar asta trece. – Nu trece! nu trece! gemu c-un fel de turbare Tudor. SADOVEANU, O. VII 64. Se răpezi la dînsul cu turbare și se încinse o luptă. ISPIRESCU, L. 28. Cei mai juni se apărau cu turbare. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Fig. Oltul se rostogolea... și se frîngea de mal, plin de turbare. GALACTION, O. I 74. Se scorni un vînt furios... și începu să sufle cu așa turbare și putere, încît încovoia pînă la pămînt crăcile copaciului. POPESCU, B. II 48. ◊ Expr. (Rar) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli, nu s-a mai dat a vedea. CREANGĂ, A. 84.