tinc sn vz teanc²

teanc¹ sn [At: (a. 1599) IORGA, D. B. 3 / Pl: ~uri, (îvr 1) tence / E: tc tenk, (denk)] 1 (Îvr) Pachet mare (de țesături) Si: balot. 2 Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele Si: (reg) năsadă. 3 (Îlav) ~uri-uri (Așezat) unul peste altul.

teanc² sn [At: ALRM II/I h 281/414 / V: (reg) tenci, tinc, tinci / Pl: ? / E: pvb tencui] (Reg) Tencuială (2).

tenci sn vz teanc²

tinci sn vz teanc²

țânc¹ i, sm vz ținc¹

țânc² sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei² (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

ținc⁴ sn vz zinc

ținc² sm vz țânc²

ținc¹ [At: ALR SN III, h 701/310 / V: țânc (Pl: țânci) / E: fo] 1 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al pițigoiului. 2 i (Îf țânc) Cuvânt care redă strigătul specific al țicleanului (1). 3 sm (Orn; Mun; îf țânc) Țiclean (1) (Sitta europaea).

ținc³ sn [At: LTR² / Pl: ~uri / E: ger Zinke] Fiecare dintre dinții, alternând cu tăieturi de la capetele a două scânduri, care se îmbucă permițând îmbinarea acestora în unghi.

țing² sm vz țânc²

TEANC, teancuri, s. n. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. Un teanc de saltele și de perne curate, proaspete, cu miros de busuioc. DUMITRIU, N. 132. Dete teancul de scrisori la o parte. ANGHEL-IOSIF, C. L. 162. Am înaintea mea un teanc de reviste romînești. VLAHUȚĂ, O. A. 230.

ȚINC, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scînduri, alternînd cu cîte o crestătură, pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scînduri.

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

TEANC ~uri n. (despre obiecte omogene) Grămadă în care elementele constitutive sunt așezate ordonat unele peste altele. [Monosilabic] /<turc. tenk

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke

ȚINC s.m. v. țînc.

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

teanc n. 1. balot de marfă: sară teancurile să-și ia postavurile POP.; 2. pachet: scoate un teanc de hârtii AL.; 3. număr de 10 topuri de hârtie (cam 5000 coale); 4. grămadă în genere: un teanc de sumane croite CR.; teancuri-teancuri, grămadă, unul peste altul. [Turc. tenk, balot].

ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut].

teanc (ea dift.) n., pl. urĭ (turc. denk, tenk, d. pers. denk, strîmt; ngr. téngi, bg. denk). Clit, stofe saŭ hîrtiĭ așezate în regulă unele peste altele, dar nu legate ca’n top orĭ în balot: teancurĭ de haĭne, de cărțĭ, de bumaște. Teancurĭ-teancurĭ, în teancurĭ unele lîngă altele. V. stivă.

ținc, V. țînc.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

teanc s. n., pl. teancuri

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

ținc s. n., pl. țincuri

teanc s. n., pl. teancuri

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

ținc s. n., pl. țincuri

teanc s. n., pl. teancuri

țânc s. m., pl. țânci

ținc s. n., pl. țincuri

TEANC s. grămadă, maldăr, vraf, (reg.) năsadă, (Mold. și Transilv.) clit, (înv.) smoc. (Pe birou se afla un ~ de dosare.)

TEANC s. v. balot.

ȚÂNC s. v. puști.

ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.

TEANC s. grămadă, maldăr, vraf, (reg.) năsadă, (Mold. și Transilv.) clit, (înv.) smoc. (Pe birou se afla un ~ de dosare.)

teanc s. v. BALOT.

ținc s. v. PUI. ȘLIȚ.

ȚÎNC s. pici, prichindel, puști, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

teanc (-curi), s. n. – Grămadă, morman. Megl. denc. Tc. denk, tenk (Tiktin; Candrea). Diftongarea nu este clară; poate ar trebui considerat teanc ca der. din tencui ca teasc din tescui. – Der. tencui, vb. (a îngrămădi, a împacheta).

ȚINC³ s. n. (Var.) Zinc.

ținc (-ci), s. m. – 1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.

ȚINC, țînc subst (puiu). 1. – (Puc); -u, M. (P¹); -a țig. (Ștef). 2. Țîncul (Cat). 3. + subst. coca: Țîncoca, mold. – țig. (17 A IV 157).; cf. Țancoc (V Bistr – Bicaz.)