5 intrări

52 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tinc sn vz teanc2

TEANC, teancuri, s. n. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. – Din tc. denk.

TEANC, teancuri, s. n. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. – Din tc. denk.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC2 s. m. v. țânc.

teanc1 sn [At: (a. 1599) IORGA, D. B. 3 / Pl: ~uri, (îvr 1) tence / E: tc tenk, (denk)] 1 (Îvr) Pachet mare (de țesături) Si: balot. 2 Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele Si: (reg) năsadă. 3 (Îlav) ~uri-uri (Așezat) unul peste altul.

teanc2 sn [At: ALRM II/I h 281/414 / V: (reg) tenci, tinc, tinci / Pl: ? / E: pvb tencui] (Reg) Tencuială (2).

țânc2 sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei2 (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

ținc1 [At: ALR SN III, h 701/310 / V: țânc (Pl: țânci) / E: fo] 1 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al pițigoiului. 2 i (Îf țânc) Cuvânt care redă strigătul specific al țicleanului (1). 3 sm (Orn; Mun; îf țânc) Țiclean (1) (Sitta europaea).

ținc3 sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: ger Zinke] Fiecare dintre dinții, alternând cu tăieturi de la capetele a două scânduri, care se îmbucă permițând îmbinarea acestora în unghi.

TEANC, teancuri, s. n. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. Un teanc de saltele și de perne curate, proaspete, cu miros de busuioc. DUMITRIU, N. 132. Dete teancul de scrisori la o parte. ANGHEL-IOSIF, C. L. 162. Am înaintea mea un teanc de reviste romînești. VLAHUȚĂ, O. A. 230.

ȚINC, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scînduri, alternînd cu cîte o crestătură, pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scînduri.

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

TEANC ~uri n. (despre obiecte omogene) Grămadă în care elementele constitutive sunt așezate ordonat unele peste altele. [Monosilabic] /<turc. tenk

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

teanc n. 1. balot de marfă: sară teancurile să-și ia postavurile POP.; 2. pachet: scoate un teanc de hârtii AL.; 3. număr de 10 topuri de hârtie (cam 5000 coale); 4. grămadă în genere: un teanc de sumane croite CR.; teancuri-teancuri, grămadă, unul peste altul. [Turc. tenk, balot].

ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut].

teanc (ea dift.) n., pl. urĭ (turc. denk, tenk, d. pers. denk, strîmt; ngr. téngi, bg. denk). Clit, stofe saŭ hîrtiĭ așezate în regulă unele peste altele, dar nu legate ca’n top orĭ în balot: teancurĭ de haĭne, de cărțĭ, de bumaște. Teancurĭ-teancurĭ, în teancurĭ unele lîngă altele. V. stivă.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TEANC s. grămadă, maldăr, vraf, (reg.) năsadă, (Mold. și Transilv.) clit, (înv.) smoc. (Pe birou se afla un ~ de dosare.)

ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.

TEANC s. grămadă, maldăr, vraf, (reg.) năsadă, (Mold. și Transilv.) clit, (înv.) smoc. (Pe birou se afla un ~ de dosare.)

ȚÎNC s. pici, prichindel, puști, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

teanc (-curi), s. n. – Grămadă, morman. Megl. denc. Tc. denk, tenk (Tiktin; Candrea). Diftongarea nu este clară; poate ar trebui considerat teanc ca der. din tencui ca teasc din tescui.Der. tencui, vb. (a îngrămădi, a împacheta).

ținc (-ci), s. m.1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚINC, țînc subst (puiu). 1. – (Puc); -u, M. (P1); -a țig. (Ștef). 2. Țîncul (Cat). 3. + subst. coca: Țîncoca, mold. – țig. (17 A IV 157).; cf. Țancoc (V Bistr – Bicaz.)

Intrare: teanc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teanc
  • teancul
  • teancu‑
plural
  • teancuri
  • teancurile
genitiv-dativ singular
  • teanc
  • teancului
plural
  • teancuri
  • teancurilor
vocativ singular
plural
tenci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
tinc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țânc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țânc
  • țâncul
  • țâncu‑
plural
  • țânci
  • țâncii
genitiv-dativ singular
  • țânc
  • țâncului
plural
  • țânci
  • țâncilor
vocativ singular
  • țâncule
plural
  • țâncilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • ținci
  • țincii
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • ținci
  • țincilor
vocativ singular
  • țincule
plural
  • țincilor
Intrare: Ținc
Ținc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ținc
Intrare: ținc
ținc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ținc (capăt)
ținc2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • țincuri
  • țincurile
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • țincuri
  • țincurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

teanc, teancurisubstantiv neutru

  • 1. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un teanc de saltele și de perne curate, proaspete, cu miros de busuioc. DUMITRIU, N. 132. DLRLC
    • format_quote Dete teancul de scrisori la o parte. ANGHEL-IOSIF, C. L. 162. DLRLC
    • format_quote Am înaintea mea un teanc de reviste romînești. VLAHUȚĂ, O. A. 230. DLRLC
etimologie:

țânc, țâncisubstantiv masculin

  • 1. familiar uneori depreciativ Băiețaș, copilaș, plod, puști. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. DLRLC
    • format_quote Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. DLRLC
    • format_quote Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. DLRLC
    • format_quote Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218. DLRLC
  • 2. învechit popular Puiul anumitor animale (mai ales puiul de câine). DLRLC
etimologie:

ținc, țincurisubstantiv neutru

  • 1. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.