zinc sn [At: IST. NAT. 15 / V: (îrg) ți~, (reg) țin, țim, ținclu^[1] / E: fr zinc] 1 Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, care se găsește în natură sub formă de sulfură și carbonat, întrebuințat în industrie mai ales în aliaje. 2 (Îs) Clorură de ~ Sare incoloră, solubilă în apă, obținută prin dizolvarea deșeurilor de zinc (1) sau a oxidului de zinc cu acid clorhidric, folosită în industrie. 3 (Îs) Bromură de ~ Pulbere de culoare albă, solubilă în apă și alcool, folosită în medicină ca sedativ și ca antispasmodic. 4 (Îs) Oxid (sau alb) de ~ Praf alb amorf, folosit în industria coloranților și a cauciucului. 5 (Îs) Sulfat de ~ Sare incoloră obținută prin dizolvarea zincului (1), a oxidului de zinc sau a deșeurilor acestuia în acid sulfuric, folosită în industria coloranților sau la obținerea zincului electrolitic. 6 (Îs) Sulfură de ~ Sare albă obținută prin tratarea soluției unei sări de zinc (1) cu hidrogen sulfurat sau cu o sulfură alcalină, folosită în vopsitorie. 7 (Îs) Strat de ~ Pulbere ușoară, onctuoasă, insolubilă în apă, folosită în cosmetică și în industria cauciucului. 8 (Îc) ~-dur Aliaj de zinc (1), fier și plumb care se formează la suprafața pieselor de oțel introduse în zinc topit. corectat(ă)