TEMEI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊ Loc. adj. și adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopții. 4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĭ.

temei sn [At: TETRAEV. (1574), 211 / Pl: ~uri, (îrg) ~e / E: bg темель, srb temeljj] 1 (Îvp) Temelie (1). 2 (Pop; îlav) Din ~ (sau din ~uri) În întregime. 3 (Pop) Loc în care este așezat, montat ceva. 4 (Pop; fig) Gospodărie (1). 5 (Pop; fig) Rost¹. 6 (Reg) Fiecare dintre lemnele groase care se așază la temelia unei construcții. 7 (Olt) Ieșitură a zidului, care servește drept poliță în casă. 8 (Reg) Fiecare din bârnele perpendiculare pe tălpile joagărului. 9 (Mun) Fiecare dintre bucățile de lemn pe care se așază vasele mari. 10 (Reg) Scheletul de lemn al acoperișului. 11 (Reg; lpl) Coardele de viță de vie lăsate pe butuc atunci când se tunde vița. 12 Element care servește drept sprijin, pe care se întemeiază ceva Si: bază, esență, fundament, temelie (13). 13-14 (Pop; îljv) Cu ~ (Care este) trainic Si: solid, temeinic (1). 15-16 (Pop; îal) (Care este) sprijinit pe argumente solide Si: întemeiat. 17-18 (Pop; îal) (Care este) cu socoteală Si: chibzuit, cumpătat. 19-20 (Pop; îal) (Care este) serios. 21 (Înv; îe) A fl cu ~ A fi potrivit. 22 (Pop; îla) De ~ De bază Si: fundamental, principal. 23 (Pop; pex; îal) Greu (33). 24 (Pop; îal) De încredere Si: sigur. 25-26 (Pop; îljv) Fără (de) (nici un) ~ sau lipsit de ~ (Care este) lipsit de argumente solide Si: neîntemeiat. 27 (Pop; îlav) De (sau cu, rar, din) – De-a binelea. 28 (înv; îlav) Mai de – Mai cu seamă. 29 (Pop; îlav) Pe (sau în) -ul Bazat pe... 30 (înv) Principiu științific. 31 (Înv) Explicație (1). 32 (Îvr) Chibzuială (1). 33 (Pop) Motiv. 34 (Pop; îlc) Pe ~ că... Pe motiv că... 35 (Înv) Corpul central al unei formații de luptă Si: (îvp) mijloc, (înv) toi³ (11). 36 (Reg) Moment situat (aproximativ) la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp Si: miez, mijloc. 37 (Reg; pex) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. 38 (Mol; îs) ~ul târgului Mijlocul zilei, când târgul e în toi³. 39 (Reg; îlav) Cu ~ În toi³. 40 (Pop) Mijloc al unui lucru, obiect etc. 41 (Olt; udp „de”) Cantitate mare Si: belșug. 42 (Olt; îlav) La ~ În cantitate mare. 43 (Olt; îla) Cu (sau la) ~ Extraordinar (1).

TEMEI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊ Loc. adj. și adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopții. 4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ.

TEMEI, temeiuri, s. n. 1. Temelie, fundament, bază. Temeiul cunoștințelor sale era lectura. CĂLINESCU, E. 71. Punea ca temei al inspirației literare comorile fondului popular. SADOVEANU, E. 200. Am învățat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului d-tale, care mi-ai spus că este temeiul limbii. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios, important. Fiindcă însă nu putea alcătui articole mai de temei decît în liniște, el se-nchidea seara în odaia lui de acasă, compunînd noaptea. CĂLINESCU, E. 361. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, fictiv, neîntemeiat. Afirmația aceasta e lipsită de temei. SADOVEANU, E. 77. Tocmai aceste generalizări ni se par lipsite de temei. GHEREA, ST. CR. II 58. Acest bătrîn... tras în judecată dinaintea soborului pentru niște vini fără temei, fu gonit. ODOBESCU, S. I 150. ◊ Loc. adj. și adv. Cu temei = a) cu cumpăt și cu socoteală, serios, așezat. Și dumneata, cucoane, te uiți la mine cam spăriat, ca și ceilalți... Nu te teme, sînt om serios și-ți vorbesc cu temei. SADOVEANU, O. VIII 57. Hanganul... e liniștit, cumpănit, domol la vorbă și cu temei în ce spune. RUSSO, O. 103; b) de-a binelea, temeinic. Noaptea se lăsa tot mai cu temei. DUNĂREANU, CH. 8. ◊ Expr. A pune temei pe cineva (sau ceva) v. pune. 2. Motiv, pricină, cauză, prilej. Baciu a făcut o cerere, în care arăta... temeiurile pe care-l bănuia de a fi pus focul. SLAVICI, N. I 240. Dacă boiul mi-l înmlădiu, dacă ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. EMINESCU, O. I 80. Îndestule sînt temeiurile voastre spre a ne lepăda de acum de orice vechie legăminte cu... barbara putere turcească. ODOBESCU, S. III 452. 3. Toi, miez. De șapte ori s-a lăsat temeiul nopții, de cînd Șuier aține, în plaiuri depărtate, potica arnăuților. DELAVRANCEA, S. 165. Tocmai pe cînd era temeiul mesei... numai iată o pasere măiastră se vede bătînd la fereastră. CREANGĂ, P. 232. Frunză verde plop și tei Acu-i dragostea-n temei. ȘEZ. VIII 27.

TEMEI ~iuri n. 1) Element esențial de temelie; parte fundamentală. A surpa ~iurile vechi. ◊ De ~ a) de bază; fundamental; b) serios; c) însemnat. Fără (sau lipsit) de ~ lipsit de bază reală; neîntemeiat. Cu ~ a) care se sprijină pe o bază solidă; în mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoacă sau determină apariția efectului; pricină; motiv; cauză. ◊ Cu tot ~iul având destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrală a unui fenomen în desfășurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli

teméĭ n., pl. urĭ și (vechĭ) eĭe (vsl. sîrb. temel, d. mgr. themélion, de unde și turc. temel, id. V. temelie). Vechĭ. Azĭ vest. Temelie: o ulcică îngropată supt temeĭu caseĭ (VR. 1908, 12, 328). Grinzile de pe temelie (Trans.). Fig. Bază: nu pun temeĭ pe el, pe vorba luĭ. Motiv, rațiune, cuvînt: n’aĭ nicĭ un temeĭ să te superĭ. Toĭ, moment principal: tocmaĭ în temeĭu chefuluĭ. Temeĭu oștiĭ (vechĭ), duĭumu (grosu) oștiĭ. Cu temeĭ, în mod temeĭnic, serios: a lucra cu temeĭ. Fără temeĭ, fără fond, fără valabilitate.

temă¹ sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~me / E: ngr Θέμα, lat thema, ger Thema, fr thème, it tema] 1 Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere Si: subiect, (agm) tim (1). 2 Aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. 3 (Îlpp) Pe tema... În jurul problemei... 4 Unitate muzicală caracteristică, reprezentând ideea de bază în dezvoltarea unei creații de proporții mai mari Si: motiv. 5 (Muz; îs) ~ cu variațiuni Compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme¹ (4) și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 6 Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite Si: (înv) tablă (21). 7 (Lin) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină împreună cu eventualele sufixe sau prefixe și caracterizată prin faptul că este comună numai formelor unuia și aceluiași cuvânt Si: (înv) tulpină¹ (16). 8 (Teh; îs) ~ de proiectare Document care stă la baza executării unui proiect de construcție și în care sunt indicate elementele impuse construcției.

temă² sf [At: SADOVEANU, O. XII, 52 / Pl: ~me / E: fr !thèmes cf gr Θέμα] 1 (Rar) Diviziune a Imperiului Roman de Răsărit care a înlocuit provincia. 2 (Pex) Țară.

TEMĂ, teme, s. f. 1. Aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică; problemă principală dezvoltată într-o expunere; subiect. V. teză. Scene de pe front și din spatele frontului unde acționează partizanii, iată temele bogate care inspiră pictorii și sculptorii sovietici. STANCU, U.R.S.S. 58. Nu tema morală ori imorală face moralitatea ori imoralitatea producțiunei artistice, ci felul tratării acestei teme de către artist. GHEREA, ST. CR. II 276. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... Discuții pe tema pregătirii profesionale. ♦ Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. Căuta mult pînă ce găsea tema principală. După ce se fixa asupra temei principale, lucra întreaga compoziție... cu ușurință. STANCU, U.R.S.S. 88. Drumul Oltului prin lume e un cîntec neîntrerupt, un lung poem simfonic, căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme. BOGZA, C. O. 125. 2. Exercițiu scris dat școlarilor, pentru aplicarea cunoștințelor dobîndite. Ne dete la regula de trei tema următoare. CREANGĂ, A. 76. 3. Parte a unui cuvînt constituită din rădăcină, la care se adaugă desinențele sau sufixele. Toponimicele romînești cu tema desn- aparțin, aproape în întregime, unor ape curgătoare. IORDAN, N. L. 87.

TEMĂ s.f. 1. Subiect, materie, problemă (principală) care urmează să fie lămurită; ideea fundamentală care se dezvoltă într-o expunere, într-o operă literară etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vieții materiale și spirituale prezente în opera de artă. ♦ Motiv melodic al unei compoziții muzicale, pe care se compun variațiunile. 2. Subiect de compoziție pentru școlari. ♦ Lucrare (scrisă) pregătită de un școlar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvînt alcătuită de rădăcină, împreună cu prefixele și sufixele. [Cf. fr. thème, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

TEMĂ s. f. 1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieții care se reflectă într-o operă artistică. 2. motiv melodic al unei compoziții muzicale pe care se compun variațiunile. 3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoștințelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele și sufixele), comună numai unuia și aceluiași cuvânt. 5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război. (< fr. thème, lat., gr. thema, it. tema)

TEMĂ ~e f. 1) Idee fundamentală tratată într-o lucrare (științifică, artistică etc.). ~ actuală. 2) Frază sau peisaj care formează desenul melodic sau ritmic al unei compoziții muzicale; motiv. ~ cu variații. 3) Lucrare scrisă dată spre executare (acasă) elevilor sau studenților. 4) lingv. Parte a cuvântului care, pe lângă rădăcină, poate cuprinde sufixe sau prefixe și este comună formelor flexionare ale cuvântului. ~ nominală. ~ verbală. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. thème, germ. Thema

temă f. 1. subiect de tratat, materie de desvoltat: o temă interesantă; 2. ceeace se dă școlarilor să traducă din limba lor într’alta ce vor s’o învețe: temă grecească; 3. gram. radicalul unei vorbe; 4. Muz. arie pe care se compun variațiuni.

temeiu n. 1. bază (la figurat): nu pune temeiu pe dânsul; 2. rațiune, cuvânt: cu temeiu, fără temeiu; 3. moment principal: tocmai pe când era temeiul mesei CR. [Gr. bizantin THEMÉLION].

*témă f., pl. e (vgr. théma, lucru pus. V. ana-temă). Subĭect, materie (de tratat, de dezvoltat): a trata o temă ingrată. Traducere de școală din limba maternă în alta: temă latină, germană (V. versiune). Gram. Rădăcina unuĭ cuvînt. Muz. Motiv pe care se compune o bucată de contrapunct orĭ de variațiunĭ.

temei s. n., pl. temeiuri

temei s. n., pl. temeiuri

temei s. n., pl. temeiuri

temei

temă s. f., g.-d. art. temei; pl. teme

temă s. f., g.-d. art. temei; pl. teme

temă s. f., g.-d. art. temei; pl. teme

temeiu, -meiuri.

temei (-iuri), s. n. – 1. (Înv.) Temelie, fundament. – 2. (Trans.) Suport, soclu. – 3. Esență, bază, fundament. – 4. Importanță, esență. – 5. (Înv.) Grosul, partea principală a unei armate. – Mr. θimel’u. Mgr. θεμέλιον (Roesler 577; Murnu 55; Iordan, Dift., 134), poate parțial prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) temelj. – Der. temeinic, adj. (fundat, bazat, autorizat, solid, trainic); netemeinic, adj. (nesigur, îndoielnic, inconstant); temeinicie, s. f. (soliditate, seriozitate); netemeinicie, s. f. (lipsă de soliditate); întemeia, vb. (a funda; a institui, a crea; refl., a se baza, a se clădi pe ); întemeietor, adj. (fondator); neîntemeiat, adj. (nefondat). Cf. temelie.

temă s.f. 1. În limbile cu structură internă bogată a cuvintelor, denumește secvența alcătuită din rădăcină și un sufix numit „tematic”, secvență care stă la baza creării unui număr de forme din paradigmă, în timp ce pentru alte forme este selectată altă temă. 2. În terminologia GB^x, în teoria rolurilor tematice, denumește unul dintre rolurile atribuite de capul verbal. 3. În teoria funcțiilor pragmatice (vezi funcție), denumește una dintre cele două funcții pragmatice ale unui enunț; 4. În teoria textului, tema frazei (Școala de la Praga), ca unitate lingvistică neaccentuată în frază (N. Chomsky).

TEMA DE ZBOR exercițiu care trebuie executat fără abatere de la metodologia de pregătire pentru a nu periclita securitatea zborului. În funcție de gradul de pregătire al pilotului sau al parașutistului nivelul temei de zbor devine mai complex.

temă (fr. thème; germ. Thema; engl. theme; it. tema), ideea muzicală integral expusă, cu sens de sine stătător. Particularitățile expresive și structurale ale t. depind de particularitățile stilului* și ale formei* muzicale în care se încadrează și, implicit, de specificul travaliului (v. dezvoltare) la care urmează să fie supusă. Astfel, t. de fugă* – ale cărei dimensiuni oscilează între un motiv* și o perioadă (1) – este adecvată tratării prin modalități preponderent contrapunctice (augmentare* și diminuare* ritmică, inversare*, recurență etc.); temele sonatei* – acoperind fiecare aprox. o perioadă – sunt construite pe de o parte în funcție de opoziția care se instituie între ele, iar pe de altă parte în funcție de operațiile dezvoltatoare la care urmează să fie supuse; t. ciclului variațional (sau a temei cu variațiuni) se distinge prin capacitatea de a suporta un amplu travaliu variațional; t. (sau temele) rondo*-ului – depășind în general lungimea unei fraze* – au structuri relativ mai simple și adoptă un ton relaxat, destins. T. cu variațiuni gen (I, 2) (de ex. în cadrul sonatei); se distinge prin capacitatea de a suporta un amplu travaliu variațional [v. variație (1)]. Având ca punct de plecare o t. proprie și, cu precădere, una preluată din creația altor compozitori (sau din cea anonimă, inclusiv folclorică), variațiunile modifică treptat t. prin procedee ornamentale* și figurative*, contururile acesteia rămânând recognoscibile, dată fiind păstrarea unor piloni melodici și, mai ales, armonici. Tonalitatea (2) rămâne pe parcursul variațiilor cea de bază, singura abatere permisă fiind (în cazul unei t. majore*) o temporară înscriere a uneia dintre variații în omonima* minoră*. Sunt mai rare cazurile în care, în cadrul t. cu variațiuni de tip „ornamental”, se apelează și la procedee contrapunctice*, de felul acelora întâlnite în passacaglie* sau în ciaconă*; uneori, ciclul poate sfârși (ca la Beethoven, Brahms, Reger) printr-o fugă*. Când ciclul este mai evoluat, se disting subcicluri, marcate de revenirea periodică a t. (la rându-i mai mult sau mai puțin modificată).

TEMĂ s. f. (cf. fr. thème. it. tema, lat. thema, gr. thema „subiect”): parte a unui cuvânt alcătuită din rădăcina acestuia + prefixul și sufixul cu care este format, comună tuturor formelor flexionare ale cuvântului. ◊ ~ lexicală: t. comună întregii flexiuni a unui cuvânt, caracterizată prin prezența unor afixe (prefixe și sufixe) cu valoare exclusiv lexicală (de elemente care contribuie la formarea unor cuvinte noi). Din acest punct de vedere, unele t. lexicale pornesc de la substantive și adjective și în acest caz se numesc t. lexicale nominale, ca de exemplu: substantivele copiliță (< copil + iță) și bunătate (< bun + -ătate), verbele înfrumuseța (< în- + frumusețe- + -a) și înroși (< în- + roșu + -i) sunt formate de la t. lexicale nominale, altele însă pornesc de la verbe și în acest caz se numesc t. lexicale verbale, ca de exemplu: substantivele scuturătură (< scutura + -ătură) și prefăcătorie (< preface + -ător + -ie) sunt formate de la t. lexicale verbale. ◊ ~ flexionară: t. specifică unei singure forme sau unui grup de forme ale unei părți de vorbire, ca de exemplu tăcea (t. flexionară a imperfectului), tăcu (t. perfectului simplu), iar tăcuse (t. mai mult ca perfectului) – valabile pentru toate persoanele și numerele la aceste timpuri (la ele se adaugă desinențele de persoană și de număr).

TEMĂ (< fr. thème < lat. thema < gr. thema, subiect) Fenomenele, aspectele vieții materiale, adică situațiile, motivele, locurile, obiceiurile reflectate într-o operă literară sau artistică în genere și care converg spre un sens unic. Din gruparea tematică a realității, prin diferite interpretări și combinații, au izvorît temele majore ale literaturii și ale artei: dragostea, ura, parvenitismul, arivismul, lupta pentru libertatea națională și socială, lupta pentru construirea socialismului ș.a. Marile opere ale literaturii și artei au izvorît din aceste teme majore, printr-o tratare originală, în funcție de condițiile istorice concrete, precum și în funcție de personalitatea artistică a creatorilor. Uneori, temele se disting și în funcție de tipul de erou în jurul căruia se polarizează opera. În critică, tema constituie un element important de cercetare, iar în literatura comparata, studiul evoluției tematicii în literatura diferitelor popoare formează obiectul unei discipline, anume tematologia.

TEMEI s. v. abundență, bază, belșug, bogăție, fundament, fundație, gros, îmbelșugare, îndestulare, miez, mijloc, mulțime, prisos, putere, talpă, tălpoi, temelie, toi.

TEMEI s. 1. v. bază. 2. bază, esență, fundament, temelie, (înv.) cap. (~ul teoriei sale.) 3. v. justificare. 4. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens. (Nu văd ~ul comportării lui.) 5. v. cauză. 6. v. motiv.

TEMEI s. 1. bază, fundament, principiu. (Materia ca ~ al existenței.) 2. bază, esență, fundament, temelie, (înv.) cap. (~ teoriei sale.) 3. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens. (Nu văd ~ comportării lui.) 5. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică producerea unui fenomen.) 6. argument, dovadă, motiv. (Ai ceva ~uri să fii optimist?)

temei s. v. ABUNDENȚĂ. BAZĂ. BELȘUG. BOGĂȚIE. FUNDAMENT. FUNDAȚIE. GROS. ÎMBELȘUGARE. ÎNDESTULARE. MIEZ. MIJLOC. MULȚIME. PRISOS. PUTERE. TALPĂ. TĂLPOI. TEMELIE. TOI.

TEMĂ s. 1. chestiune, lucru, problemă, subiect, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea temelor discutate; să trecem la tema care interesează.) 2. motiv. (Temă literară, muzicală.) 3. lecție, (înv.) matimă, tablă. (Și-a învățat tema pentru mâine.) 4. (LINGV.) (înv.) tulpină. (Tema unui cuvânt.)

TEMĂ s. 1. chestiune, lucru, problemă, subiect, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea ~elor discutate; să trecem la ~ care interesează.) 2. motiv. (~ literară.) 3. lecție, (înv.) matimă, tablă. (Și-a învățat ~ pentru mîine.) 4. (LINGV.) (înv.) tulpină. (~ unui cuvînt.)