15 definiții pentru temelie

TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije.

TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije.

TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții (edificiu, coloană, statuie etc.) prin care aceasta se sprijină pe teren; fundație, fundament, bază. Au rămas numai niște urme de temelii. SADOVEANU, O. VIII 220. Subt urgia vijelioasă a apelor, stîncile zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176. Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii, Chiar în temelii. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Fig. Cosma încă din primăvară pusese temelia pregătirilor de nuntă. SLAVICI, N. I 88. Temelia dreptului și a slobozeniei nu piere în veci. RUSSO, O. 29. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊ Loc. adv. Din (sau pînă în) temelii (sau temelie) = de la (sau pînă la) bază, cu totul. Casa a ars pînă în temelii. STANCU, U.R.S.S. 85. Ai știut și totuși ai tăcut toată vremea, făcu Laura spăimîntată de ceva ce-i zguduia inima din temelii. REBREANU, I. 102. ◊ Expr. A pune temelie = a funda, a întemeia, a iniția, a începe. Impresarii... mulțămiți că au pus temelia teatrului național, se retraseră. NEGRUZZI, S. I 344.

temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile

temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile

TEMELÍE s. 1. v. fundament. 2. v. bază.

temelíe (-íi), s. f. – Temei, fundament. – Mr. θimel’u, megl. timel’ à. V. sb. temelije (Candrea; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. – Der. temeli (var. temelii, temeliici), vb. (a fonda, a crea), înv. Der. de la tc. temel (Meyer, Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă.

TEMELÍE ~i f. Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; fundament; bază. ◊ Din (sau până în) ~ (sau ~i) cu desăvârșire; cu totul; până la bază; radical. A pune ~ea a întemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije

temelie f. 1. bază, fundament: temelia casei; 2. (termen calendaristic) temelia lunei, epactă. [Formă paralelă cu temeiu].

temelíe f. (mgr. themélion, de unde și vsîrb. temelije. V. temeĭ). Fundament, bază: temelia caseĭ. Epactă: temelia luniĭ. V. soclu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

TEMELÍE s. 1. bază, fundament, fundație, (rar) substrúcție, (prin Munt.) arcá, (înv.) rădăcínă, teméi. (~ unei construcții.) 2. bază, esență, fundament, temei, (înv.) cap. (~ concepției, teoriei sale.)

temelíe, temelii, s.f. – În expresia temelia capului = creștetul capului (ALRRM, 1969: 5). – Din sl. temelije (Candrea, Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA).

temelíe, -ii, s.f. – În expresia temelia capului = creștetul capului (ALR 1969: 5). – Din sl. temelije.

Intrare: temelie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular temelie temelia
plural temelii temeliile
genitiv-dativ singular temelii temeliei
plural temelii temeliilor
vocativ singular
plural