teméĭ n., pl. urĭ și (vechĭ) eĭe (vsl. sîrb. temel, d. mgr. themélion, de unde și turc. temel, id. V. temelie). Vechĭ. Azĭ vest. Temelie: o ulcică îngropată supt temeĭu caseĭ (VR. 1908, 12, 328). Grinzile de pe temelie (Trans.). Fig. Bază: nu pun temeĭ pe el, pe vorba luĭ. Motiv, rațiune, cuvînt: n’aĭ nicĭ un temeĭ să te superĭ. Toĭ, moment principal: tocmaĭ în temeĭu chefuluĭ. Temeĭu oștiĭ (vechĭ), duĭumu (grosu) oștiĭ. Cu temeĭ, în mod temeĭnic, serios: a lucra cu temeĭ. Fără temeĭ, fără fond, fără valabilitate.