ȚEAPĂ, (1, 2, 3, 4, 5) țepi, s. f., (6) țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de tortură); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după cosire. 3. (În forma țep; mai ales la pl.) Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (În forma țep; mai ales la pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. 5. Așchie. 6. (Fam.) Înșelăciune. [Var.: țep s. m.] – Cf. sl. čepati.

ȚEP s. m. v. țeapă.

înțapa v vz înțepa

înțăpa v vz înțepa

înțepa [At: PRAV, ap. DA ms / V: (reg) ~țapa, ~țăpa / Pzi: înțep / E: în- + țeapă] 1 vt (Înv) A executa un condamnat la moarte înfigându-l într-o țeapă. 2-3 vtr A (se) împunge ușor cu un ac, ghimpe, țeapă sau cu orice obiect cu vârf ascuțit. 4-5 vti A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva orzul sau ovăzul A nu-și mai încăpea în piele. 7 vr A-și face injecții cu stupefiante. 8 vi (D. băuturi) A pișca la limbă. 9 vi (D. vin) A fi acrișor. 10 viu A furnica pe sub piele. 11 vt (Gmt; înv; d. drepte) A atinge într-un singur punct. 12 vt (Fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a ironiza.

teapă sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / E: nct] 1 (Pop) Soi. 2 (Reg; îe) A-și da în ~ A reveni la vechile obiceiuri, la caracterul dinainte. 3 (Reg; îe) A se pune la ~ pentru ceva A se supăra pentru ceva. 4 Stare socială Si: rang¹. 5-6 (Pfm; îe) A fi (sau a nu fi) de ~pa (cuiva) A (nu) se potrivi cu cineva.

țeafă sf vz țeapă

țeap sm vz țeapă

țeapă sf [At: COD. VOR². 39^r/4 / V: țep (Pl: țepi sm, reg, țepuri sn), (reg) țeap (Pl: țepi sm, țeapuri sn) sm, ~aplă, ~pră, ~afă sf / Pl: țepi, (reg) țepe, ~pe / E: ns cf alb thep „vârf ascuțit de stâncă”] 1 Par¹ lung, având diferite întrebuințări (în construcții rudimentare, pentru a se clădi clăile de fân sau de grâu, ca armă de luptă etc.) Si: bold¹ (20), țăruș (6), țepușă (1). 2 sf (Spc) Țepușă (2). 3 (Spc) Bucată de lemn sau metal, lungă și ascuțită la capăt, folosită ca instrument de tortură Si: țepușă (26). 4 (Prc) Vârful țepei (3) Si: bold¹ (10), țepușă (27). 5 (Îe) A trage (sau a pune, a înfige, a împlânta, a sui) în ~ A omorî pe cineva străpungându-l cu o țepușă (2) fixată în pământ. 6 (Reg; îe) Doar nu e (chiar) ~pa Se spune pentru a arăta despre un lucru că nu e urgent. 7 Țăruș (1). 8 Așchie de lemn. 9 (Înv) Frigare (1). 10 (Reg) Țăruș (5). 11 Fiecare dintre cei patru pari înfipți vertical la extremitățile oplenelor saniei, care servesc la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, (reg) țepăruie (4), țepuie (1), țepușel. 12 Fiecare dintre parii așezați la car, vertical, care servesc la susținerea unei încărcături mai mari Si: (reg) țepie, țepușă (7), (reg) țepăruie (3), țepigă (2), țepușcă (3). 13 Parte prelungă și ascuțită a unui obiect (de lemn). 14 (Reg) Țăruș (14). 15 (Reg) Fiecare dintre cei doi stâlpi pe care se reazemă perna morii Si: undrea. 16 (Reg) Țăruș (15). 17 (Reg) Săgeată (din stuf) Si: (reg) țepușă (24). 18 Prelungire subțire și ascuțită care pornește de la învelișul bobului unor graminee Si: aristă, barbă (52), (pop) mustață, (reg) țepașniță, țepăruie (9), țepligă (13), țepoc (6), țepuc, țepușă (29). 19 (Mpl) Partea tulpinilor unor păioase care rămâne înfiptă în pământ după ce plantele au fost cosite Si: (reg) șteap¹, ștopleag, tuleu, țeapcă (2). 20 (Mpl) Formație tare și ascuțită de pe tulpinile, ramurile, frunzele sau fructele unor plante Si: ghimpe, spin¹, (rar) țepăruc (1), (pop) țepușă (30), (înv) țepăruie (8), (reg) țepeligă¹ (14). 21 (Reg; îe) A avea țepi pe limbă A fi malițios, ironic. 22 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 23 (Mpl) Fiecare dintre prelungirile epidermice ghimpoase care acoperă corpul unor animale Si: (rar) țepăruc (2). 24 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepușă (34). 25 (Lpl) Prelungiri subțiri, rezistente, mobile sau imobile, situate pe tegumentul unor nevertebrate. 26 Țandără de lemn foarte mică. 27 Așchiuță care intră sub piele sau sub unghie Si: (reg) ațapcă, oțapoc, scărâmbă, spin¹, țașcă (2), țepeligă¹ (3), (rar) țeplie, țepoc (5), țepușă (24), țipaniță (1). 28 (Lpl) Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepei sau a inului la melițare și la scărmănare Si: puzderie. 29 Bucată mică de metal, subțire și ascuțită la un capăt. 30 (Reg) Os de pește Si: (reg) spin¹. 31 (Reg) Bucată îngustă de pământ. 32 (Pop) Junghi. 33 (Pop; pex) Nume dat unor boli manifestate prin junghiuri. 34-35 (Fam; îe) A da, a trage sau a lua ~ A înșela sau a fi înșelat. 36-37 (Fam; îae) A fura sau a fi furat. 38 (Fam; fig) Înșelare a așteptărilor cuiva.

țeaplă sf vz țeapă

țeapră sf vz țeapă

țep¹ sm vz țeapă

țepa^[1] v vz înțepa

❍ȚAPĂ 👉 ȚEAPĂ.

ȚEAPĂ, ❍ȚAPĂ (pl. țepi) sf. 1 Par bine ascuțit la unul din capete care servea ca instrument de supliciu în Turcia și se practica cîndva și la noi, străpungîndu-se cu el prin șezut corpul osînditului: a pune, a trage în ~; la tot pasul erau capete înfipte și trupuri puse în țeapă (I.-GH.) ¶ 2 Vîrful ascuțit al unui par, bold ¶ 3 Așchiuță, ghimpe cu care se înțeapă cineva: a se înțepa cu o ~; mi-a intrat o ~ în deget ¶ 4 🌿 Barba, mustața, părul țepos de la vîrful spicelor de orz, etc. ¶ 5 🐒 Părul ghimpos de pe corpul unor animale, ca ariciul, etc. ¶ 5 – BOLD¹6 [comp. vsl. cěpati „a spinteca”].

ȚEP sm. = ȚEAPĂ.

ȚEAPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.

ÎNȚEPA, înțep, vb. I. Tranz. 1. A împunge ușor, a străpunge cu un vîrf ascuțit; a înghimpa. Un țînțar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă. ISPIRESCU, L. 245. Poteca n-o mai vedea, Mărăcini o înțepa. ANT. LIT. POP. I 368. Mă-nțeapă barba ta. ȘEZ. I 237. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul ) L-a înțepat cu un ac. ◊ Fig. Zăriră umbrele negre ale pasărilor cum treceau ca săgeata, înțepînd asfințitul cu unghiul lor ascuțit. DUMITRIU, B. F. 134. Un pescăruș văzduhul îl înțeapă. DRAGOMIR, P. 52. Ismailitenii au început a înțepa cu trupele lor de pradă hotarul Moldovei. SADOVEANU, F. J. 739. ◊ Refl. O, dar cum plîngeai aseară, Cînd te-ai înțepat la deget! TOPÎRCEANU, B. 57. Și prin mărăcini mă-nțep. ȘEZ. I 287. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A da o senzație de înțepătură, a avea un gust acidulat; a fi acrișor. Acest vin înțeapă. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A critica ironic, răutăcios; a adresa aluzii sarcastice. Frusina... îl înțepa, cînd și cînd, cu cîte o vorbă. GALACTION, O. I 137. ◊ Absol. În predicile sale de pe amvoanele bisericilor, înțepa ca vespea. CREANGĂ, A. 136. 3. (Învechit) A trage, a vîrî în țeapă. Înțepa pe un boier alăturea c-un mojic de rînd, tîlhar la drumul mare. SADOVEANU, O. VII 118. Spînzurați-l! înțepați-l! tăieți-l... Strigară haiducii. NEGRUZZI, S. I 120. Ștefan-vodă se gîndea Că tot e a-l înțepa Ori de gît a-l spînzura, Și poruncă poruncea Ca să scoată pe Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.

TEAPĂ s. f. (Adesea precedat de prep. «de» și urmat de un adjectiv posesiv sau de un substantiv în genitiv; de obicei peiorativ) 1. Soi, fel, fire, caracter. Ion știa foarte bine vorbele lui But și ale celorlalți de teapa lui. DUMITRIU, N. 169. Avea pre lîngă dînsul tot prieteni de teapa lui. ISPIRESCU, U. 103. Abu-Hasan a strîns împrejuru-i o ceată de tineri de vîrsta și de teapa lui. CARAGIALE, P. 120. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. Nevastă-sa... avea probabil fumuri de cucoană, care-l jigneau pe drept sau pe nedrept, ca o atingere adusă tepei lui. CĂLINESCU, I. C. 164. Nu vezi că cei mai mulți de teapa d-tale se țin cu nasul pe sus. CREANGĂ, P. 162. Las’, a găsi ea unul de teapa ei. CONTEMPORANUL, V_II 498. Fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui. GHICA, S. 500.

ȚEAPĂ, țepi și țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la unul din capete (folosit în trecut ca instrument de supliciu); vîrful unui astfel de par. La tot pasul erau capete înfipte și trupuri puse în țeapă. GHICA, la CADE. Unii zicea să-l omoare... Alții să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. ♦ Frigare. Mieii întregi se întorc în țepe de lemn. RUSSO, O. 123. 2. Prelungire ascuțită, țepoasă, la spicele cerealelor (v. barbă (3)); (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pămînt după ce plantele au fost cosite. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfîrîiau cosași. SADOVEANU, O. V 80. 3. Ghimpe; așchiuță. Mi-a intrat o țeapă în deget.

ȚEPI s. m. pl. Părul ghimpos de pe corpul unor animale. Țepii ariciului.

țeapă s. f. 1993 (arg.) Înșelătorie v. șmenui; loc. vb. a da/trage o țeapă A înșela ◊ „Și C. a dat o țeapă la Dacia Felix.” R.l. 29 IV 96 p. 24. ◊ „A tras o țeapă” Ev.z. 14 XI 96 p. 8 (comunicat Mihaela Macovei)

A ÎNȚEPA înțep 1. tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a împunge; a înghimpa. 2) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe usturătoare; a înghimpa; a împunge; a mușca. 3) înv. A trage în țeapă. 2. intranz. rar (despre mâncăruri sau băuturi) A provoca o senzație ușoară de durere pe limbă (asemănătoare atingerii de vârful unui obiect ascuțit); a pișca de limbă. /în + țeapă

A SE ÎNȚEPA mă înțep intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /în + țeapă

TEAPĂ f. Grup de ființe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; gen; categorie; fel; soi. ◊ De aceeași (sau de o) ~ care este de același soi sau caracter (rău). /Orig. nec.

ȚEAPĂ țepi f. 1) înv. Par lung și ascuțit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuțită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subțire și ascuțit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuțită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru și țepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formație tare și ascuțită ce crește pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. țepii; Pl. și țepe] /Cuv. autoht.

înțepà v. 1. a împunge ușor; 2. a pune în țeapă; 3. a pișca la gust; 4. fig. a atinge. [V. țeapă].

teapă f. 1. fire, caracter: apa trebue să vie la matca ei și omul la teapa lui PANN; 2. stare socială, rang: cei mai mulți de teapa d-tale CR. [Origină necunoscută].

țeapă f. 1. par bine ascuțit la căpătâiul de sus, pe care se străpungea corpul vinovatului: tragerea în țeapă, un supliciu practicat în Orient, exista o dată și la noi; 2. partea ascuțită a unui par cu care se împunge; 3. unealtă de vânat sau de apucat snopi de grâu; 4. pl. a) peri înțepători ai unei plante; b) perii de pe pielea ariciului. [Slav. ȚĬEPA, despicătură].

înțép, a -á v. tr. (d. țeapă; sîrb. cepati, a despica. – Înțeapă; să înțepe). Împung cu ceva mic (ac, ghimpe), înghimp: trandafiriĭ înțeapă. Fig. Pișc la gust, îs picant: hreanu înțeapă. Împung, pișc cu vorba, ating: vorba asta l-a cam înțepat.

teápă f., pl. inuz. tepe (cp. cu lat. stĭpa, paĭe, cu vsl. tepon, bat, de ex., o monetă, și cu rom. călitură, caracter și trampă 2). Stare (pozițiune) socială, rang, mediŭ în care ai trăit: apa trage la matcă și mojicu la teapă (Prov.). A-țĭ da în teapă, a face fapte care să denote vechea ta stare socială saŭ caracteru tăŭ: Țiganu trebuĭa să-șĭ dea în teapă (de ex., furînd). V. cislă.

țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.).

țep m. (var. din țeapă. Nsl. cep, crăpătură; rus. sîrb. cep, îmblăciŭ. V. înțep și cep 1). Ghimpe (făcut de natură saŭ de om): țepiĭ aricĭuluĭ, aĭ salcîmuluĭ, aĭ unuĭ gard ca să nu sară hoțiĭ. V. brustur, coșcan.

înțepa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțep, 3 înțeapă; conj. prez. 1 sg. să înțep, 3 să înțepe

teapă s. f., g.-d. art. tepei

țeapă² (înșelăciune) (arg., fam.) s. f., g.-d. art. țepei; pl. țepe (a trage o țeapă)

țeapă¹ (așchie; par) s. f., g.-d. art. țepii; pl. țepi (a trage în țeapă)

țep (ghimpe; păr aspru) s. m., pl. țepi

înțepa (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeapă; conj. prez. 3 să înțepe

teapă s. f., g.-d. art. tepei

țeapă¹ (par, așchie) s. f., g.-d. art. țepii; pl. țepi

*țeapă² (înșelăciune) (fam.) s. f., g.-d. art. țepei; pl. țepe

țep (ghimpe, păr aspru) s. m., pl. țepi

înțepa vb., ind.prez. 1 sg. înțep, 3 sg. și pl. înțeapă; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepe

teapă s. f., g.-d. art. tepei

țeapă (par, parte a unor păioase, așchie) s. f., g.-d. art. țepei/țepii; pl. țepe/țepi

înțepa

țeapă

înțep, -țeapă 3, -țepe 3 conj., -țepat prt.

țeapă, țepi.

teapă (tepe), s. f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s. f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcția de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă și sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.

țeapă (țepe), s. f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit).

a da țeapă expr. 1. a înșela, a escroca. 2. (adol.) a pleca dintr-un local fără a achita nota de plată. 3. a absenta de la o întâlnire.

a lua plasă / țeapă expr. a se păcăli, a se fraieri.

a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare.

a trage în țeapă expr. (vulg. – d. bărbați) a avea un contact sexual.

înțepa, înțep v. t. 1. a fura. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. a dezvirgina. 4. a face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza (pe cineva).

țeapă, țepe s. f. 1. păcăleală. 2. pagubă provocată cuiva de un infractor (prin furt, escrocherie, spargere, evaziune fiscală). 3. penis. 4. contact sexual.

ÎNȚEPA vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

ÎNȚEPA vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. și reg.) a (se) punge. (S-a ~ în mărăcini.) *2. v. atinge. 3. a ciupi, a mânca, a mușca, a pișca. (Îl ~ puricii, țânțarii.) 4. v. pișca. *5. (fig.) a săgeta, a șfichiui. (Îl ~ crivățul.)

TEAPĂ s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. v. condiție.

ȚEAPĂ s. 1. țepușă, (Transilv. și Ban.) țăpăruie. (~ este un par ascuțit.) 2. v. barbă. 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de țepi.) 4. v. așchie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)

înțepa vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

ÎNȚEPA vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. și reg.) a (se) punge. (S-a ~ în spini.) 2.* (fig.) a atinge, a împunge, a pișca, a șfichiui. (Îl ~ cu vorba.) 3. a ciupi, a mînca, a pișca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 4. a ciupi, a pișca. (O băutură care îl ~ la limbă.) 5. (fig.) a săgeta, a șfichiui. (Îl ~ crivățul.)

TEAPĂ s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. condiție, rang, stare, treaptă, (pop.) mînă, seamă. (Sînt de aceeași ~.)

ȚEAPĂ s. 1. țepușă, (Transilv. și Ban.) țăpăruie. (~ este un par ascuțit.) 2. (BOT.) barbă, (pop.) mustață. (~ la spicele cerealelor.) 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~.) 4. așchie, țepușă, (rar) spin. (I-a scos ~ din deget.) 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)

țep, țepi, s.m. (pop.) 1. ghimpe, țeapă. 2. (reg.) carantină, izolare.