teápă f., pl. inuz. tepe (cp. cu lat. stĭpa, paĭe, cu vsl. tepon, bat, de ex., o monetă, și cu rom. călitură, caracter și trampă 2). Stare (pozițiune) socială, rang, mediŭ în care ai trăit: apa trage la matcă și mojicu la teapă (Prov.). A-țĭ da în teapă, a face fapte care să denote vechea ta stare socială saŭ caracteru tăŭ: Țiganu trebuĭa să-șĭ dea în teapă (de ex., furînd). V. cislă.