ghimpe² sm [At: DOMBROWSKY, P. 120 / V: ~pă sf, ~l sm / Pl: ~pi / E: ger Gimpel] (Orn; reg) 1 Căldăraș mare. 2 Căldăraș mic.

ghimpe¹ sm [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ghimp / Pl: ~pi / E: alb emp] 1 Prelungire tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante Si: spin. 2 Spin de pe corpul unor animale. 3 Țepușă de lemn care a intrat sub piele. 4 (Îe) A sta (a ședea) ca pe ~i A nu mai avea răbdare. 5 (Pop; îe) A se atârna ~ii de cineva A fi beat. 6 (Bot) Plantă ierboasă cu flori purpurii și spinoase Si: pasul-dropiei, scai-ghimpos, scaiete (Centaurea calcitrapa). 7 (Bot) Arbust verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici verzui și cu fructul în forma unei boabe roșii, mare cât o cireașă, care persistă și peste iarnă Si: ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus). 8 (Bot, reg) Ghimpe-mare Si: scai-măgăresc (Cirsium lanceolatum). 9 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 10 (Art) Numele a două dansuri populare țărănești. 11 Melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. 12 (Îe) A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă (sau în cuget) A avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui).

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Țepușă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante (ca mărăcinele, răsura etc.); spin. O crenguță de mălin, Ori un ghimpe să te-ntîrzie puțin. TOPÎRCEANU, B. 44. Mă întinz peste ceilalți pomișori... cînd să mă întorc, dau într-un ghimpe. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Fig. O vagă neliniște o cuprinse. Simțea că încearcă s-o înțepe un ghimpe de mustrare. BART, E. 162. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare, o durere ascunsă. Tu ai un ghimpe în cugetul tău... Destăinuiește-te mie. CARAGIALE, O. I 260. Simțea pare că un ghimpe în inimă, cînd ea era față. EMINESCU, N. 119. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) ghimpi = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare, a sta ca pe spini. Cumătrul șade ca pe ghimpi. SADOVEANU, O. I 79. Băieții stau pe ghimpi, dar de milă și silă îngăduiră și își făcură ochii în patru și-i pironiră spre cele 12 fetișoare vrednice. POPESCU, B. III 6. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în ochi = a-i fi nesuferit, a-i produce antipatie. 2. (La pl.) Țepile ariciului. II. 1. Plantă erbacee cu flori purpurii și spinoase (Centaurea calcitrapa); scai-ghimpos, scaiete. 2. (Și în forma ghimpe-pădureț) Arbust din familia liliaceelor, totdeauna verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici, verzui și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). – Variantă: ghimp (RUSSO, O. 31) s. m.

GHIMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. * A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. * A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. * ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.

ghimpe m. 1. arbust cu ramuri înțepătoare (Centaurea calcitrapa); 2. înțepătoarele unor plante: trandafiri cu ghimpi; 3. tot ce înțeapă: ghimpii ariciului; 4. fig. anevoință, greutate. [Albanez CHIĂMP].

ghímpe m. (mgerm. gupf, gupfe, ngerm. *güpfel, gipfel, vîrf ascuțit. Trebuĭe să fi existat o formă *gümpfe, ca germ. de jos timpen, ol. tip = zipfel, gipfel. Din *gümpfe s’a făcut rom. ghimpe, și de aci alb. gĭámp). Spin, țep (la plante orĭ animale): trandafiru, salcîmu, scaĭu, aricĭu, ghiborțu are ghimpĭ. Nume de plante ghimpoase, ca: centauréa calcitrapa (din familia compuselor), ruscus aculeatus (liliacee) ș. a. Fig. A sta ca pe ghimpĭ, a fi nerăbdător, foarte enervat. A avea un ghimpe la inimă, a avea o pricină de supărare.

ghimp sm vz ghimpe¹

ghimpă sf vz ghimpe²

ghimpel sf vz ghimpe²

GHIMP s. m. v. ghimpe.

ghimpe (țeapă, scaiete) s. m., art. ghimpele; pl. ghimpi

ghimpe (țeapă, scaiete) s. m., pl. ghimpi

ghimpe (bot. ) s. m., pl. ghimpi

ghimpe.

ghimpe (ghimpi), s. m. – Călugăraș (Pyrrhula europaea). Alb. gimpel (DAR).

ghimpe (ghimpi), s. m. – 1. Spin, țeapă. – 2. Os de pește. – 3. Vîrf ascuțit, cui. – 4. Nume de plante spinoase (Cyrcium lanceolatum; Xanthium spinosum; Centaurea calcitrapa; Ruscus aculeatus). – Var. (înv.) ghimp. Lat. *pŭngŭlum, de unde provine și it. pungolo (Arch. glott., XIII, 398; Prati 802), și cu schimbare de suf., pungello (REW 6851). De la *punglu s-a ajuns prin metateză la *glumpu › *ghiumpu (ca în *quaglum › chiag), redus prin disimilație la ghimp(u). Se presupune în general că termenul rom. derivă din alb. gjëmp, gljimp (Cihac, II, 717; Meyer 140; Philippide, II, 713; Jokl 26-28; Rosetti, II, 117); însă chiar var. consonantismului alb. dovedește că trebuie plecat de la un etimon romanic în gl-, al cărui rezultat ar trebui să fie diferit în alb., cf. *glemus › alb. ljëms, glandis › alb. ljende. Este evident că alb. provine din rom. Der. ghimpos, adj. (spinos; picant, înțepător); ghimpoasă, s. f. (plantă, Cryspis aculeata); ghimpuros, adj. (spinos); (în)ghimpa, vb. (a înțepa; a incita, a stimula; a mușca, a înțepa; a răni); înghimpător, adj. (care înțeapă); înghimpătură, s. f. (înțepătură); ghimpariță, s. f. (Cryspis aculeata).

RUSCUS L., GHIMPE, fam. Liliaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene ale Europei, Anglia, 3 specii de arbuști cu talie mică, pearmanent verzi, cu rizom oblic, tulpină semilemnoasă, stufoasă, ramuri turtite, plane, as emănătoare frunzelor (pînă la 3 cm lungime) denumite cladodii, iar frunzele adevărate cu dimensiuni foarte reduse. Cladodii sesile, alterne sau neordonate, ovate sau ovat-lanceolate, cu vîrf bont sau ascuțit, coriacee, c u nervuri evidente. Flori mici, verzui, unisexuat-dioice (perigonul orbicular cu 6 divLziuni, 3 stamine), dispuse pe nervura mediană a cladodiilor, însoțite la partea inferioară, de o bractee uninervată. Fructul, o bacă roșie cu 1-2 semințe; persistă și peste iarnă.

a pune (pe cineva) pe ghimpi expr. a face pe cineva să freamăte de nerăbdare.

a-i sta ca un ghimpe în ochi (cuiva) expr. a stingheri (pe cineva); a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva).

GHIMPE s. v. holeră, scai.

GHIMPE s. 1. v. ciulin. 2. v. scaiete. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merișor. 4. v. spin. 5. v. țeapă.

GHIMPE s. 1. (BOT.; Onopordon acanthium) ciulin, scai, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zînelor. 2. (BOT.; Centaurea calcitrapa) seaiete, scai-ghimpos, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-voinicesc. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merișor. 4. (BOT.) mărăcine, spin, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 5. (ANAT.) țeapă. (~ la arici.)

ghimpe s. v. HOLERĂ. SCAI.

GHIMP s. m. (Mold., ȚR) Țeapă, spin. A: Tîlnindu-să cu un leu înghimpat, i-au scos ghimpul. DOSOFTEI, VS. Cu ghimpul în picior. CANTEMIR, IST. B: (Fig.) Ați vedea de cîte rane și ghimpi sînt pline sufletele acelora. MĂRG. 1691, 15v. La inima lui tot era ghimpu pentru China. LET. 1758, 112^r; cf. ANTIM; MĂRG. 1746, 14^r. Etimologie: alb. ghiëmp. Vezi și ghimpa, ghimpos, înghimpa, înghimpat, înghimpos.