taca v vz ataca

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

ataca [At: NEGRUZZI, S. I, 334 / V: atăca / Pzi: atac / E: fr attaquer] 1 vt A porni ofensiva împotriva unui inamic Si: a asalta. 2 vt A comite o agresiune împotriva unui stat sau unei persoane. 3 vt (Fig) A lua atitudine hotărâtă și a trece la acțiune pentru schimbarea unei situații existente. 4 vt (Fam) A cere cuiva o sumă de bani sau un obiect fără intenția restituirii. 5 vt (Fig) A se repezi să mănânce. 6 vt A distruge. 7 vp (Pop) A se contamina cu un microb. 8 vrp (Pop; îe) A se ~ Ia plămâni A fi atins de tuberculoză. 9 vt (Jur; șîe) A ~ în justiție A cere în justiție anularea sau modificarea unui act sau unei hotărâri. 10 vt (Jur; îe) A ~ (prin înscriere) în fals A reclama (în justiție) că actul e fals și a cere să se tragă consecințele legale Cf a se înscrie în fals. 11 vt (Fam) A contrazice o opinie. 12 vt A nega. 13 vt (Frm) A provoca o discuție despre ceva. 14 vt (Frm) A se apuca de ceva. 15 vt (Muz) A începe execuția unei piese. 16 (Teh; d. mașini) A acționa. 17 vr (Fam) A se enerva.

atăca vtr vz ataca

mandoc av [At: CHEST. V, 173/15 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A nu zice ~ A nu zice nimic Si: a tăcea chitic.

mocniță av [At: FURTUNĂ, C. 55 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt Cf chitic, mâlc.

tacă sf [At: L. ROM. 1974, 528 / Pl: ? / E: pvb tăcea] (Reg) 1 Tăcere (1). 2 (Pex) Persoană care tace (1). 3 (Îe) A pune ~ca A tăcea (1) cu încăpățânare.

tăcea [At: COD. VOR. 28/6 / Pzi: tac: C-o (înv) tăcure: Ps 4 (înv) tăcum; Imt 2 (reg) ta, 5 (îrg) la forma neg nu tăcereți / E: ml tacere] 1 vi (Înv) A se abține să vorbească. 2 vi (Pop; îe) A ~ ca un mut sau ca muții, ca pământul, ca zidul, ca peretele, ca un lemn și, reg, a ~ pitic (ori chitic) sau ca piticul, ca piticul în baltă, ori ca un pește, ca peștele, ca melcul, sau mâlc, molcom, ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) A tăcea (1) cu desăvârșire (fară a face zgomote) (spre a nu se da de gol). 3 vi (Pop; îe) Tac (sau tacu~) mă cheamă Nu spun o vorbă. 4 vi (Pfm; îe) Tace și face Se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă. 5 vi (Pfm; îae; șîe tace și coace) Se spune despre cineva care uneltește în ascuns. 6 vi (Reg; îcs) Taci-și-nghite Jocul de copii „papanaș”. 7 vi (Fig; d. elemente ale naturii, d. lucruri personificate) A sta în nemișcare. 8 vi A nu răspunde la o întrebare, la o provocare. 9 vi A se întrempe din vorbă Si: a amuți. 10 vi (Pex) A se opri din plâns, din cântat etc. Si: a se potoli. 11-12 vi (Pop; îe) Ia (sau ian) taci! Exprimă bucuria (sau neîncrederea) în spusele cuiva. 13 vi (Îe) Taci din gură sau tacă-ți gura (ori, fam, pupăza) sau tacă-ți gurița! Nu mai vorbi! 14 vi (Pfm; îe) A nu (mai) ~ din gură sau a nu-i ~ gura A vorbi mult, într-una. 15 vi A nu-și exprima fățiș părerea. 16 vt (Înv) A nu lua în seamă Si: a omite. 17 vi A fi discret.

țac [At: POLIZU / V: ~a, țaga, țăc / E: fo] (Adesea repetat sau în combinații cu variantele lui) Cuvânt care redă: 1 i Zgomotul produs de lovirea a două obiecte (metalice). 2 i Zgomotul produs de declanșarea unui mecanism. 3 i Zgomotul produs de copitele calului în mers. 4 i Zgomotul produs la tăierea unui material (mai ales cu foarfecele). 5 s (Îe) A ajunge la ~ A ajunge la momentul oportun Si: a ajunge la țanc. 6 i Zgomotul produs prin lovirea la intervale regulate a pământului cu sapa sau cu altă unealtă agricolă pentru a-l mărunți în vederea cultivării. 7 i (Adesea cu valoare predicativă) O acțiune bruscă și neașteptată. 8 i (Adesea cu valoare predicativă) O mișcare rapidă, repetată. 9 i Sunetul caracteristic scos de anumite păsări. 10 i (Fam; și cu valoare predicativă) Vorbire cicălitoare.

țaca i vz țac

țacă² sf vz țâțacă

țacă¹ sf [At: PAMFILE, CR. 182 / Pl: țăci / E: țac] 1 (Olt) Fiecare dintre scândurelele late de 15-20 cm cu care se lovește mingea într-un joc de copii. 2 (Îe) A da ~ca A lovi țăcile¹ (1) una de alta. 3 (Art.) Joc de copii în timpul căruia jucătorii își lovesc reciproc scândurelele cu care bat mingea. 4 (Mol) Obiect făcut din două scândurele de lemn, imitând forma ciocului de barză, care se fixează cu o mască pe fața flăcăului deghizat în brezaie.

țaga i vz țac

țațacă sf vz țâțacă

țăc i vz țac

țăca vi [At: DLR / Pzi: țăchez / E: ns cf țac] (Reg) A bate cu atuul la jocurile de cărți.

țățacă sf vz țâțacă

țâțacă sf [At: (a. 1719) CAT. MAN. II, 89 / V: țiț~, țăț~, țaț~, țacă / Pl: ~ace / E: țață + -acă] 1-18 (Mol; șhp) Țață (1-9).

țițacă sf vz țâțacă

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) = Altceva e să tăinuești și altceva să taci.

*ATACA (-ac) I. vb. tr. 1 A da năvală asupra vrăjmașului, a sări asupra cuiva cu armele, a lovi pe neașteptate: l-a atacat o ceată de tîlhari ¶ 2 Fig. A lovi în cineva, în ceva, cu vorba sau cu scrisul, a atinge cinstea, renumele cuiva, a critica pe nedrept: îi atacau cu înverșunare prin gazetele lor ¶ 3 A sdruncina, a dărăpăna: munca fără preget și lipsurile i-au atacat sănătatea ¶ 4 ⚖️ A căuta prin judecată să nimicească un act contestîndu-i validitatea: ~ un testament ¶ 5 A roade, a mînca, a strica: tăciunele și mălura atacă grîul. II. vb. refl. 🩺 pop. A căpăta oftică, a deveni ofticos [fr. attaquer].

PĂUNUL SĂ TACĂ, DACĂ VREA SĂ PLACĂ (pr.) = Nu tot cine e împodobit e și cu judecată.

QUI TACET, CONSENTIT (lat.) = Cine tace, consimte.

ȚAC! interj. 1 Imită sgomotul făcut de un lucru care se taie: (biletele de abonament sînt) cu numere: l-am ras, țac! îi taiu numărul (CAR.); scoate cuțitul de la brîu, pune degetul cu inelul pe un tăietor și, țac! îl taie și-l aruncă... în apă (R.-COD.); Țac! țac! prin copac, Fîș! fîș! prin păiș (GOR.), ghicitoare despre „coasă” ¶ 2 Imită un țăcănit: subprefectul auzi, țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura (D.-ZAMF.) [onom.].

ȚANC!³ interj. = ȚAC! ~! se auzi deodată o lovitură de fier în fier (DEM.).

ȚĂȚICĂ, Mold. ȚĂȚACĂ, ȚÎȚACĂ sf. dim. ȚAȚĂ: viu și eu după tine numai decît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica (CAR.); hai că ne-așteaptă țîțecele (ALECS.).

❍ȚÎCĂ¹ sf. Olten. Neam, soiu: se cunoaște că e țîca noastră (CONV.); e o ~ a dracului de om (CIAUȘ.).

❍ȚÎCĂ² sf. Ban. 🐦 = GHIONOAIE-PESTRIȚĂ.

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

ATACA, atac, vb.I. 1. Tranz. A lua o ofensivă violentă împotriva inamicului, a da un atac. Împăratul Teodosie cel Mare... cufunda în apă un număr însemnat din micile luntri în care goții veneau noaptea... ca să-i atace flota de pe malul stîng al Dunării. ODOBESCU, S. III 636. ◊ (Cu privire la o persoană sau la un obiectiv) A comite o agresiune (servindu-se de o armă); a lovi, pentru a ucide sau a distruge. L-a atacat în plină stradă. 2. Tranz. Fig. A lua atitudine combativă și a trece la acțiune față de o situație existentă, față de o teorie, o concepție sau față de susținătorii acestora. Se întreprinse publicarea unei foi literare... [Guvernul] luînd drept pretext o nevinovată poveste, sub cuvînt că atacăm religiunea, suprimă foaia. NEGRUZZI, S. I 334. Cantacuzino îndrăzni a prezenta împăratului Iosif al II-lea un plan prin care povățuia cum trebuie a ataca pe Mavrogheni. BĂLCESCU, O. I 87. ◊ Expr. A ataca în justiție = a cere justiției să anuleze sau să schimbe o hotărîre sau un act anterior. Dar dacă a făcut un testament pe care eu nu-l cunosc? îl vom ataca în justiție. DUMITRIU, B. F. 151. A ataca cu recurs = a introduce recurs la instanța competentă. 3. Tranz. A vătăma, a roade, a mina, a distruge. Filoxera atacă vița de vie. Rugina atacă fierul. ▭ Mustrarea cugetului... i-au atacat sănătatea. NEGRUZZI, S. I 54. 4. Tranz. A se apropia cu îndrăzneală de o problemă, a încerca s-o pătrundă, să-i găsească rezolvarea. Cartea a fost foarte apreciată prin originalitatea temei pe care o atacă. ♦ A începe sau a provoca o discuție. Am încetat să mai atac cu ea problema. IBRĂILEANU, A. 101. ♦ A cînta primele note ale unei bucăți muzicale, a începe executarea ei. 5. Intranz. A lua inițiativa unui joc sportiv, a face prima mișcare. Înaintașii echipei «Dinamo» atacă din primele minute de joc.

TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ, R. P. 42. ◊ Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251. Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. 2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦ Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (Expr.) Tacă-ți gura! sau taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊ Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54. 3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240. 4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.

ȚAC interj. 1. Onomatopee care imită zgomotul produs la tăierea unui material (în special cu foarfecele). A hotărît d. Nae să dea [biletele de abonament] la tipograf ie să i le facă cu numere: l-am ras? țac! îi tai numărul. CARAGIALE, O. I 183. Țac, țac Prin copac, Fîș, fîș Prin păiș (Coasa). GOROVEI, C. 114. ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cît ai clipi din ochi, în două mișcări, una-două. Crezi că popa-i slab? Să-l ții și să-l razi așa, țac-pac? SADOVEANU, la TDRG. 2. Onomatopee care imită un țăcănit. Subprefectul auzi țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

ȚACĂ s. f. v. țîțacă.

ȚÎȚACĂ, țîțace, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui țață. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. Ascultă, Gulița nineacăi; hai, că ne-așteaptă țîțacele. ALECSANDRI, T. 408. – Variantă: țacă s. f.

ATACA, atac, vb. I. 1. Tranz. (Mil.) A începe un atac. ♦ A comite o agresiune; a lovi, pentru a ucide sau a distruge. 2. Tranz. Fig. A duce o acțiune violentă și susținută împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ A cere justiției să anuleze sau să schimbe o hotărîre sau un act. A atacat testamentul. 3. Tranz. A vătăma; a distruge. 4. Tranz. Fig. A se apropia cu îndrăzneală de o problemă, încercînd s-o pătrundă, să-i găsească rezolvarea; a provoca o discuție. ♦ A începe executarea unei bucăți muzicale. 5. Intranz. A avea sau a lua inițiativa într-un joc sportiv. – Fr. attaquer.

TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pămîntul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere.

ATACA vb. I. I. tr. 1. A începe o luptă, a face un act de agresiune; a da un atac. 2. (Fig.) A lua atitudine potrivnică, trecînd la acțiune, față de o situație, față de o teorie etc. 3. A vătăma, a distruge, a mina, a roade. ♦ A cere în justiție anularea sau reformarea unei hotărîri judecătorești sau a unui act juridic. 4. A aborda (o problemă, un subiect, o discuție). II. intr. 1. A lua inițiativa într-o întrecere sportivă. 2. A începe executarea unei piese muzicale. [P.i. atac, conj. -ce, ger. -cînd. / < fr. attaquer, it. attacare].

ATACA vb. I. tr. 1. a efectua un atac. 2. (fig.) a lua atitudine potrivnică față de o situație, de o teorie etc.; a critica, a acuza. 3. a distruge, a mina. ◊ a cere în justiție anularea sau reexaminarea unei hotărâri ori a unui act juridic. 4. a aborda (o problemă, un subiect, o discuție). II. intr. 1. a lua inițiativa într-o întrecere sportivă. 2. a începe executarea unei piese muzicale. III. refl. (fam. a se simți jignit; a se ofusca. (< fr. attaquer)

A ATACA atac 1. tranz. 1) (armate, adversari etc.) A lovi pornind un atac. 2) sport (adversari) A supune unui atac. 3) fig. (teorii, concepții, situații existente sau adepții acestora) A combate cu vehemență. 4) fig. (chestiuni, probleme) A aborda cu îndrăzneală. 5) A supune unor acțiuni nocive. Fumatul atacă sănătatea. 6) (bucăți muzicale) A executa pentru prima dată. 2. intranz. 1) A începe atacul. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sări; a se arunca. /<fr. attaquer

A TĂCEA tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peștele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci și înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ◊ Tacă-ți gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuți. Vântul tace. 2. tranz. rar A ține în taină; a nu da pe față; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere

ȚAC interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda țăcănitul ușor al unor obiecte sau zgomotul produs la tăierea cu foarfecele) ◊ ~-pac într-o clipită; repede. /Onomat.

atacà v. 1. a începe lupta; 2. a combate energic: a atacat vițiul; 3. a surprinde, a apuca (de o boală); 4. pop. a deveni ofticos: s’a atacat; 5. a vătămà: acidele atacă metalele; fig. a ataca reputațiunea; 6. a trage în judecată; testamentul se poate ataca.

tăceà v. 1. a nu vorbi: tace de frică; fig. a fi ca mut: tace ca peștele, tace chitic, tace molcom; 2. a-și stăpâni gura: taci din gură șl tacăți-gura. [Lat. TACERE].

țac! int. imită sgomotul copitelor calului sau loviturile repetate cu uneltele de fier: țac-țac! [Onomatopee].

*2) atác, a -á v. tr. (fr. attaquer). Încep lupta: a ataca víțiu. Lovesc: oftica l-a atacat. Ating, vatăm: acidele atacă metalele. Rănesc, micșorez: a ataca reputațiunea cuĭva. Strict: testamentu se poate ataca. V. refl. Fam. Mă oftigesc.

2) tac, tăcút, a tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere.

țac interj. care arată zgomotu lucrurilor metalice care se lovesc fără să zîngănească, cum ar fi zgomotu unuĭ ceasornic de buzunar (țac-țac saŭ tic-tac) saŭ clănțănitu altuĭ mecanizm. V. țanc 2.

țîcă f. (d. țîc). Țîc (epitet unuĭ copil): măĭ țîcă!

ataca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atac, 2 sg. ataci, 3 atacă; conj. prez. 1 sg. să atac, 3 să atace

tăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 2 sg. taci, 3 sg. tace, conj. prez. 1 sg. să tac, 3 să tacă; imper. 2 sg. afirm. taci, 2 pl. tăceți; ger. tăcând; part. tăcut

țâțacă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțacăi/țâțacei/țâțachii; pl. țâțace

ataca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atac, 2 sg. ataci, 3 atacă; conj. prez. 3 să atace; ger. atacând

tăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcem, 2 pl. tăceți; conj. prez. 3 să tacă; imper. 2 pl. tăceți; ger. tăcând; part. tăcut

țac-țac v. țac

țâțacă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțacăi/țâțachii/țâțacei; pl. țâțace

ataca vb., ind. prez. 1 sg. atac, 2 sg. ataci, 3 sg. atacă; conj. prez. 3 sg. și pl. atace; ger. atacând

tăcea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcem, 2 pl. tăceți, imperf. 3 sg. tăcea, perf. s. 3 sg. tăcu; conj. prez. 3 sg. și pl. tacă; imper. 2 pl. taceți; part. tăcut

țâțacă s. f., g.-d. art. țâțacăi/țâțachii/țâțacei; pl. țâțace

tăcea (ind. prez. 1 pl. tăcem, 2 pl. tăceți, imper. tăceți)

tăcea (-ac, -ăcut), vb. – A nu vorbi. – Mr. tac. tățeare, megl. tac, tățeari, istr. tǫcu. Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517), cf. vegl. takar, it. tacere, prov. tazer, fr. taire. – Der. tăcere, s. f. (liniște); tăcut, adj. (silențios); tacit, adj., din fr. tacite; taciturn, adj., din fr. taciturne; taci-și’nghite, s. m. (varietate de gogoși).

țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic. – Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui.

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.

DENTE LUPUS, CORNU TAURUS PETIT (lat.) lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele. – Horațiu, „Satirae”, II, 1, 52. Fiecare folosește armele de care dispune.

INTER ARMA SILENT LEGES (lat.) pe timp de război legile tac – Cicero, „Pro Milone”, IV, 10. Mai cunoscută varianta: „Inter arma silent musae” („Pe timp de război, muzele tac”). Vremurile tulburi nu sunt prielnice echității și dezvoltării artelor și științei.

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

SI TACUISSES, PHILOSOPHUS MANSISSES (lat.) dacă tăceai, filozof rămâneai – Boethius, „De consolatione philosophiae”, II, 13. Cuvinte devenite proverbiale, prin traducere, în numeroase limbi.

ȚACA cf. subst. țaca, variantă la țața, lelea. 1. – olt. (17 B III 408). 2. Țacâu (16 A 148). 3. Țacul (Sd XIV); Țăcul (17 B486). 4. Țachia (Giur 272). 5. Cf. + -șa: Țăcșul (17 B III 406). 6. Cf. Țacal (Drag. 13-15 B 129).

A TĂCEA a blătui, a închide pliscul, a tăcea ca mortul în păpușoi, a trage fermoarul, a-și ține botul / gura.

a tăcea ca melcul / ca peștele expr. a nu spune nimic.

a tăcea ca mortul în păpușoi expr. a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe.

a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.

ataca, atac, v. r. a se enerva, a se înfuria

care-i maracu’? / taina? / țaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor?

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!

TACI! arășel!, ciocu’ mic!, mucles!, schimschi, șadap!, șarap!, tacă-ți cața! / fleanca! / leoarba! / pliscul!, ține-ți clanța!, zât!

taci și înghite! expr. taci și vezi-ți de treabă! / și suportă!

taci și sapă! expr. lasă vorba și muncește!

țâcă s. invar. (pop.) apelativ adresat unui copil mic

ATACA vb. 1. v. asalta. 2. (MIL.) a izbi, a lovi, (înv.) a tăia. (~ flancurile armatei dușmane.) 3. a agresa, a agresiona. (L-au ~ golanii.) 4. v. vătăma. 5. a mânca, a roade. (Rugina ~ fierul).

ATACA vb. v. aborda, trata, tuberculiza.

TACĂ s. v. liniște, tăcere.

ATACA vb. 1. (MIL.) a asalta. (~ reduta, cetatea.) 2. (MIL.) a izbi, a lovi, (înv.) a tăia. (~ flancurile armatei dușmane.) 3. a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, (fig.) a mina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 4. a mînca, a roade. (Rugina ~ fierul.)

ataca vb. v. ABORDA. TRATA. TUBERCULIZA.

tacă s. v. LINIȘTE. TĂCERE.

A ataca ≠ a (se) apăra

A tăcea ≠ a grăi, a spune, a vorbi, a zice

„Cet animal est très méchant: Quand on l’attaque, il se défend !” - două versuri, de o ascuțită ironie, dintr-un cîntec popular francez La ménagerie. Conținutul lor satiric, la adresa asupritorilor mirați că asupriții nu suportă exploatarea, a transformat aceste versuri într-o expresie foarte răspîndită. lată-le în traducere: „Ce animal rău, plin de draci: Se apără, cînd îl ataci!” MUZ.

Dente lupus, cornu taurus petit (lat. „Lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele”) – Versul 52 din satira I, cartea a doua, de Horațiu. Sensul e foarte limpede: fiecare se luptă cu armele pe care natura i le-a dăruit, fiecare se apără cu argumentele sale, specifice. LIT.

Il est bon de parler et meilleur de se taire (fr. „E bine să vorbești, dar mai bine-i să taci”) – vers de La Fontaine, din cartea a 8-a, fabula nr. 10: Ursul și amatorul de grădini. Se aplică atunci cînd cineva înșiră baliverne, îndrugă prostii. (Vezi și expresia: „La parole est d’argent…”) LIT.

Inter arma silent musae (lat. „Între arme – adică în vreme de război – muzele tac”) – În discursul său „Pentru Milo” (IV, 10), marele orator latin Cicero a formulat pentru prima oară ideea, referindu-se însă la legi: Inter arma silent leges (În timp de război amuțesc legile). Mai cunoscută și mai vehiculată a devenit însă versiunea cu muzele (ceea ce nu-i de mirare, căci fiind vorba de muze, varianta s-a dovedit mai… inspirată)! Semnificația e foarte clară: „Cînd vorbesc armele, tac artele; cînd urlă tunurile, nu mai au cuvînt muzele”. LIT.

Qui tacet, consentire videtur (lat. „Cine tace pare a consimți”) – deviza papei Bonifaciu VIII (1220-1303) menționată în „Decretale” (Hotărîri papale, cartea a VI-a a dreptului canonic). A devenit proverb în Franța: Qui ne dit mot, consent. Și noi spunem: Cine tace primește. IST.

Silent leges inter arma (lat. „Legile tac între arme”, adică în timp de război) – Cicero Pro Milone (IV, 10). Vezi: Inter arma silent musae. LIT.

țacă, țăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele și fixat pe fața flăcăului deghizat în brezaie.

țâcă, țâci, s.m. (pop.) copil.