2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

tămăduire sf [At: (a. 1618) GCR I, 51/20 / P: ~du-i~ / Pl: ~ri / E: tămădui] 1 (Pop) Vindecare a unei boli Si: însănătoșire, lecuire, (pop) tămăduială, (îvr) tămăduiciune, (înv) tămăduință. 2 (Pop; îs) Izvorul ~rii Loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. 3 (Pop; îas) Sărbătoare religioasă creștină care se celebrează în Vinerea din Săptămâna Luminată. 4 (Înv) Înfiripare.

TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. Acțiunea de a tămădui; vindecare, însănătoșire, lecuire. ◊ Fig. În mine, chinuri port cotropitoare, Le-am cătat tămăduire-n răzbunare-asupra ta, Dar de ele numai moartea, blînda moarte, m-a ierta. DAVILA, V. V. 189. ◊ Expr. (Cu aluzie la sărbătoarea creștină cu același nume) Izvorul tămăduirii = loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. Balta în care ne găsim este adevăratul izvor al tămăduirii. ALECSANDRI, O. P. 268. Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să primească mulțimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirii... trăsurile de la Coblența. NEGRUZZI, S. I 326.

tămăduíre f. Vindecare. Daru tămăduiriĭ (iron.), obiceĭu de a fura, cleptomanie. Izvoru tămăduiriĭ, V. izvor.

TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.

TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.

tămădui [At: PSALT. HUR. 87v/7 / V: (reg) ~di / Pzi: ~esc, (reg) ~mădui / E: mg támadni „a sprijini, a ajuta”] 1-2 vtr (Pop) A (se) vindeca (de o boală) Si: a (se) însănătoși, a (se) lecui, a (se) vindeca. 3 vt (Înv; fig) A îndrepta o greșeală, un rău făcut cuiva, o pagubă etc. 4-5 vtr (Înv) A (se) naște Si: a (se) crea, a (se) înfiripa. 6 vt (Reg; îe) A ~ lumină (într-o afacere) A clarifica (5) ceva. 7 vr (Reg; îf) A se ~di la ceva A-și face rost de ceva.

TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. (În concurență cu vindeca; cu privire la persoane) A face să-și recapete sănătatea, a însănătoși, a lecui; (cu privire la boli, suferințe) a face să dispară, a înlătura. Ca să învețe a tămădui boalele, are nevoie să poarte ciolane de morți în traistă? MIRONESCU, S. A. 138. Dacă ești doftor, vin de mă tămăduiește de răgușeală și le dă pace boierilor. ALECSANDRI, T. I 60. (Figurat sau în contexte figurate) N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. Au fost destule; dar vremea le-a tămăduit pe toate și toate s-au liniștit. SADOVEANU, O. VII 49. Cele două luni de spital au tămăduit mai ales altfel de răni, mai vechi și mai dureroase. POPA, V. 341. Căci nu știu vreo buruiană, Să iei foi să-mi pun la rană, Dorul să-mi tămăduiască. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Refl. Și craiul, ca să se tămăduiască muierea, porunci pușcașilor să meargă să împuște cerbul. RETEGANUL, P. I 49. Tînăra s-a tămăduit. CARAGIALE, O. III 43. Nu e rană de cuțit, Ci-i chiar rană de cuvînt, Că de cuțit dacă-ar fi, De mult s-ar tămădui. SEVASTOS, C. 217. (Fig.) Reaoa nărăvire Ce o aveți din fire Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332. – Prez. ind. și: tămắdui (C. PETRESCU, Î. II 266, CARAGIALE, O. III 44).

A SE TĂMĂDUÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) (despre răni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui; a se vindeca. 3) fig. (despre stări sufletești apăsătoare) A înceta de a se mai manifesta; a dispărea. /<ung. támadni

A TĂMĂDUÍ ~iésc tranz. pop. A face să se tămăduiască. /<ung. támadni

tămăduì v. a (se) vindeca. [Ung. TAMÁDNI, a se scula, a se ridica (românește: dintr’o boală)].

tămắduĭ și -ĭésc v. tr. (ung. támadni, a răsări, a se scula, a se răscula). Vindec. Fig. Iron. Fur (adică „fac să dispară lucru ca boala trecută”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri

tămăduíre s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri

tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă

tămăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tămăduiáscă

tămădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiesc, conj. tămăduiască)

tămăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂMĂDUÍRE s. v. însănătoșire.

arată toate definițiile

Intrare: tămăduire
tămăduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tămăduire
  • tămăduirea
plural
  • tămăduiri
  • tămăduirile
genitiv-dativ singular
  • tămăduiri
  • tămăduirii
plural
  • tămăduiri
  • tămăduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: tămădui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tămădui
  • tămăduire
  • tămăduit
  • tămăduitu‑
  • tămăduind
  • tămăduindu‑
singular plural
  • tămăduiește
  • tămăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tămăduiesc
(să)
  • tămăduiesc
  • tămăduiam
  • tămăduii
  • tămăduisem
a II-a (tu)
  • tămăduiești
(să)
  • tămăduiești
  • tămăduiai
  • tămăduiși
  • tămăduiseși
a III-a (el, ea)
  • tămăduiește
(să)
  • tămăduiască
  • tămăduia
  • tămădui
  • tămăduise
plural I (noi)
  • tămăduim
(să)
  • tămăduim
  • tămăduiam
  • tămăduirăm
  • tămăduiserăm
  • tămăduisem
a II-a (voi)
  • tămăduiți
(să)
  • tămăduiți
  • tămăduiați
  • tămăduirăți
  • tămăduiserăți
  • tămăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • tămăduiesc
(să)
  • tămăduiască
  • tămăduiau
  • tămădui
  • tămăduiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tămădui
  • tămăduire
  • tămăduit
  • tămăduitu‑
  • tămăduind
  • tămăduindu‑
singular plural
  • tămăduie
  • tămăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tămădui
(să)
  • tămădui
  • tămăduiam
  • tămăduii
  • tămăduisem
a II-a (tu)
  • tămădui
(să)
  • tămădui
  • tămăduiai
  • tămăduiși
  • tămăduiseși
a III-a (el, ea)
  • tămăduie
(să)
  • tămăduie
  • tămăduia
  • tămădui
  • tămăduise
plural I (noi)
  • tămăduim
(să)
  • tămăduim
  • tămăduiam
  • tămăduirăm
  • tămăduiserăm
  • tămăduisem
a II-a (voi)
  • tămăduiți
(să)
  • tămăduiți
  • tămăduiați
  • tămăduirăți
  • tămăduiserăți
  • tămăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • tămăduie
(să)
  • tămăduie
  • tămăduiau
  • tămădui
  • tămăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tămăduire

  • 1. popular Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei.
    exemple
    • figurat În mine, chinuri port cotropitoare, Le-am cătat tămăduire-n răzbunare-asupra ta, Dar de ele numai moartea, blînda moarte, m-a ierta. DAVILA, V. V. 189.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Izvorul tămăduirii = sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști.
      surse: DEX '09
    • 1.2. Izvorul tămăduirii = loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Balta în care ne găsim este adevăratul izvor al tămăduirii. ALECSANDRI, O. P. 268.
        surse: DLRLC
      • Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să primească mulțimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirii... trăsurile de la Coblența. NEGRUZZI, S. I 326.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi tămădui
    surse: DEX '98 DEX '09

tămădui

  • 1. popular A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui.
    exemple
    • Ca să învețe a tămădui boalele, are nevoie să poarte ciolane de morți în traistă? MIRONESCU, S. A. 138.
      surse: DLRLC
    • Dacă ești doftor, vin de mă tămăduiește de răgușeală și le dă pace boierilor. ALECSANDRI, T. I 60.
      surse: DLRLC
    • figurat N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. Au fost destule; dar vremea le-a tămăduit pe toate și toate s-au liniștit. SADOVEANU, O. VII 49.
      surse: DLRLC
    • figurat Cele două luni de spital au tămăduit mai ales altfel de răni, mai vechi și mai dureroase. POPA, V. 341.
      surse: DLRLC
    • figurat Căci nu știu vreo buruiană, Să iei foi să-mi pun la rană, Dorul să-mi tămăduiască. TEODORESCU, P. P. 314.
      surse: DLRLC
    • Și craiul, ca să se tămăduiască muierea, porunci pușcașilor să meargă să împuște cerbul. RETEGANUL, P. I 49.
      surse: DLRLC
    • Tînăra s-a tămăduit. CARAGIALE, O. III 43.
      surse: DLRLC
    • Nu e rană de cuțit, Ci-i chiar rană de cuvînt, Că de cuțit dacă-ar fi, De mult s-ar tămădui. SEVASTOS, C. 217.
      surse: DLRLC
    • figurat Reaoa nărăvire Ce o aveți din fire Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba maghiară támadni „a sprijini”, „a ajuta”.
    surse: DEX '09 DEX '98