TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

tămăduire sf [At: (a. 1618) GCR I, 51/20 / P: ~du-i~ / Pl: ~ri / E: tămădui] 1 (Pop) Vindecare a unei boli Si: însănătoșire, lecuire, (pop) tămăduială, (îvr) tămăduiciune, (înv) tămăduință. 2 (Pop; îs) Izvorul ~rii Loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. 3 (Pop; îas) Sărbătoare religioasă creștină care se celebrează în Vinerea din Săptămâna Luminată. 4 (Înv) Înfiripare.

TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. Acțiunea de a tămădui; vindecare, însănătoșire, lecuire. ◊ Fig. În mine, chinuri port cotropitoare, Le-am cătat tămăduire-n răzbunare-asupra ta, Dar de ele numai moartea, blînda moarte, m-a ierta. DAVILA, V. V. 189. ◊ Expr. (Cu aluzie la sărbătoarea creștină cu același nume) Izvorul tămăduirii = loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. Balta în care ne găsim este adevăratul izvor al tămăduirii. ALECSANDRI, O. P. 268. Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să primească mulțimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirii... trăsurile de la Coblența. NEGRUZZI, S. I 326.

tămăduire f. vindecare. V. izvor.

tămăduíre f. Vindecare. Daru tămăduiriĭ (iron.), obiceĭu de a fura, cleptomanie. Izvoru tămăduiriĭ, V. izvor.

tămădi v vz tămădui

tămădui [At: PSALT. HUR. 87^v/7 / V: (reg) ~di / Pzi: ~esc, (reg) ~mădui / E: mg támadni „a sprijini, a ajuta”] 1-2 vtr (Pop) A (se) vindeca (de o boală) Si: a (se) însănătoși, a (se) lecui, a (se) vindeca. 3 vt (Înv; fig) A îndrepta o greșeală, un rău făcut cuiva, o pagubă etc. 4-5 vtr (Înv) A (se) naște Si: a (se) crea, a (se) înfiripa. 6 vt (Reg; îe) A ~ lumină (într-o afacere) A clarifica (5) ceva. 7 vr (Reg; îf) A se ~di la ceva A-și face rost de ceva.

TĂMĂDUI, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. (În concurență cu vindeca; cu privire la persoane) A face să-și recapete sănătatea, a însănătoși, a lecui; (cu privire la boli, suferințe) a face să dispară, a înlătura. Ca să învețe a tămădui boalele, are nevoie să poarte ciolane de morți în traistă? MIRONESCU, S. A. 138. Dacă ești doftor, vin de mă tămăduiește de răgușeală și le dă pace boierilor. ALECSANDRI, T. I 60. (Figurat sau în contexte figurate) N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. Au fost destule; dar vremea le-a tămăduit pe toate și toate s-au liniștit. SADOVEANU, O. VII 49. Cele două luni de spital au tămăduit mai ales altfel de răni, mai vechi și mai dureroase. POPA, V. 341. Căci nu știu vreo buruiană, Să iei foi să-mi pun la rană, Dorul să-mi tămăduiască. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Refl. Și craiul, ca să se tămăduiască muierea, porunci pușcașilor să meargă să împuște cerbul. RETEGANUL, P. I 49. Tînăra s-a tămăduit. CARAGIALE, O. III 43. Nu e rană de cuțit, Ci-i chiar rană de cuvînt, Că de cuțit dacă-ar fi, De mult s-ar tămădui. SEVASTOS, C. 217. (Fig.) Reaoa nărăvire Ce o aveți din fire Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332. – Prez. ind. și: tămădui (C. PETRESCU, Î. II 266, CARAGIALE, O. III 44).

A TĂMĂDUI ~iesc tranz. pop. A face să se tămăduiască. /<ung. támadni

A SE TĂMĂDUI mă ~iesc intranz. pop. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) (despre răni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui; a se vindeca. 3) fig. (despre stări sufletești apăsătoare) A înceta de a se mai manifesta; a dispărea. /<ung. támadni

tămăduì v. a (se) vindeca. [Ung. TAMÁDNI, a se scula, a se ridica (românește: dintr’o boală)].

tămăduĭ și -ĭésc v. tr. (ung. támadni, a răsări, a se scula, a se răscula). Vindec. Fig. Iron. Fur (adică „fac să dispară lucru ca boala trecută”).

tămăduire (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduirii; pl. tămăduiri

tămăduire (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduirii; pl. tămăduiri

tămăduire s. f., g.-d. art. tămăduirii; pl. tămăduiri

+Izvorul Tămăduirii (sărbătoare) s. propriu n. art.

tămădui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiesc, 3 sg. tămăduiește, imperf. 1 tămăduiam; conj. prez. 1 sg. să tămăduiesc, 3 să tămăduiască

tămădui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiesc, imperf. 3 sg. tămăduia; conj. prez. 3 să tămăduiască

tămădui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiesc, imperf. 3 sg. tămăduia; conj. prez. 3 sg. și pl. tămăduiască

tămădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiesc, conj. tămăduiască)

tămăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

tămădui (tămăduiesc, tămăduit), vb. – A vindeca, a face sănătos. Mag. támadni (Cihac, II, 531; Gáldi, Dict., 97). – Der. tămăduială, s. f. (vindecare); tămăduitor, adj. (curativ, lecuitor).

TĂMĂDUIRE s. v. însănătoșire.

TĂMĂDUIRE s. (MED.) îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, vindecare, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.)

TĂMĂDUI vb. v. însănătoși.

TĂMĂDUI vb. (MED.) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.)

Medice, cura te ipsum (lat. „Doctore, tămăduiește-te pe tine însuți!”) – precept latin. Se adresează unei persoane ce recomandă altora sfaturi pe care ea însăși nu le aplică. Deci, atenție la propria noastră comportare, înainte de a îndruma pe alții. FOL.

tămăduire, tămăduiri, s.f. Vindecare, lecuire. ■ (top.) Tămăduirea, izvor de apă minerală în Stoiceni; stabiliment balnear de interes local, recomandat pentru tratarea ulcerului și în afecțiunea rinichilor. – Din tămădui (DEX, MDA).

tămăduire, s.f. – Vindecare, lecuire. ♦ (top.) Tămăduirea, izvor de apă minerală situat în localitatea Stoiceni (Lăpuș); stabiliment balnear de interes local, recomandat pentru tratarea ulcerului și în afecțiunea rinichilor. – Din tămădui (DEX, MDA).

tămăduí, tămăduiesc, v.t.r. A vindeca, a lecui: „Rău mă tem că nu mi-a tré, / Dumăta mă tămădé” (Memoria, 2001: 107). – Din magh. támadni „a sprijini, a ajuta” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tămădui, tămăduiesc, vb. tranz. și refl. – A vindeca, a lecui: „Rău mă tem că nu mi-a tre, / Dumăta mă tămăde” (Memoria, 2001: 107). – Din magh. támadni „a sprijini, a ajuta” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

tămădui, tămăduiesc, vb. tranz. și refl. – A vindeca, a lecui: „Rău mă tem că nu mi-a tre, / Dumăta mă tămăde” (Memoria 2001: 107). – Din magh. támadni „a sprijini, a ajuta”.