SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completurilor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. modificată

supleant, ~ă smf, a [At: ANTONESCU, D. / V: (înv) ~ent sm / P: ~ple-ant / Pl: ~anți, ~e / E: fr suppléant] 1-2 (În vechea organizare administrativă) (Judecător) care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. 3-4 (Magistrat) care suplinea (2) pe titular. 5-6 (Sens curent; șîs) Membru ~ Membru al unui organ colegial cu drept de vot consultativ care exercită atribuțiile titularului absent. 7-8 (Înv; pgn) Suplinitor (1-2).

SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant.

SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f. (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare, intrînd și în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. Constantin Lipan, proaspăt supleant de tribunal, o aștepta în salonașul părintesc. C. PETRESCU, C. V. 170. Procurorul și supleantul jucau pocher. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ◊ Membru supleant= persoană care ține locul titularului (într-un comitet, într-o comisie etc.) și care are drept de vot consultativ. Membrii supleanți ai C. C. participă cu drept de vot consultativ la ședințele plenare ale Comitetului Central. STATUT. P.M.R. 47. ♦ (Rar) Profesor suplinitor. Grigoriu... era supleant de partea științifică. HOGAȘ, H. 68. Oamenii mănîncă oi, și noi nu mîncăm! – Ba să mîncați, domnii mei, le zise un june supleant de profesor; omul și lupul sînt lăsați ca să mănînce carne. NEGRUZZI, S. I 280. – Pronunțat: -ple-ant.

SUPLEANT, -Ă s.m. și f. (În trecut) Judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. ♦ Suplinitor. // adj. Membru supleant = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, avînd drept de vot consultativ. [Pron. -ple-ant. / < fr. suppléant].

SUPLEANT, -Ă I. s. m. f., adj. suplinitor. II. adj. membru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat). III. s. m. (în trecut) judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. (< fr. suplléant)

SUPLEANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) înv. Judecător de rang inferior (cu atribuții de mică importanță). 2) Persoană care suplinește temporar pe cineva într-o funcție. ◊ Membru ~ membru ales (sau numit) într-un organ de stat, într-un comitet, care poate înlocui pe titular, având drept de vot consultativ. [Sil. -ple-ant] /<fr. suppléant

supleant m. locțiitor de judecător.

*supleánt m. (fr. suppléant, d. suppléer, a suplini). Suplinitor de judecător, judecător stagiar.

supleânt sn vz supliment

suplement sn vz supliment

suplent sm vz supleant

supliment sn [At: (a. 1822) URICARIUL, V, 135/1 / V: (înv) ~lemânt, ~lem~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr supplément] 1 Ceea ce se adaugă la o scriere peste numărul obișnuit de pagini și care se pune la sfârșitul textului și formează o fasciculă separată, completând textul ori suplinind lipsuri ale acestuia sau având un caracter literar, distractiv etc. Vz adaos (2), anexă (1), apendice (1), completare (2). 2 Tichet de călătorie sau de spectacol, anexă la un bilet, care acordă avantaje în plus. 3 Ceea ce se adaugă la o anumită cantitate pentru a completa, a întregi sau ca surplus Si: adaos (2) Vz spor². 4 (Spc) Porție de mâncare cerută în plus la cantină. 5 (Gmt; îf suplem~) Diferența dintre două unghiuri drepte (180⁰) și un unghi dat.

SUPLEMENT s. n. v. supliment.

SUPLIMENT, suplimente, s. n. Ceea ce se adaugă în plus, pentru a completa ceva; adaos. Trecea, împărțind suplimentul: o fărămătură de pîne și opt ori zece măsline putrede. SADOVEANU, O. VI 273. Eram unul din cei mai buni elevi ai moșneagului dascăl și nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. Deodată se auzi în stradă glasul răgușit al vînzătorilor de jurnale strigînd: «Supliment la Orientul de astăzi». D. ZAMFIRESCU, R. 37. Am plătit, el dejunul și eu suplimentul, și ne-am întors foarte veseli la redacție. CARAGIALE, O. II 302. – Variantă: (învechit) suplement s. n.

SUPLEMENT s.n. v. supliment.

SUPLIMENT s.n. Ceea ce se adaugă pentru a completa, a întregi; adaos. ◊ Suplimentul unui unghi = unghi care, adăugat unui unghi dat, formează împreună cu acesta 180 de grade. ♦ Tichet special pentru unele trenuri accelerate, rapide etc. [Pl. -te, -turi, var. suplement s.n. / cf. fr. supplément, lat. supplementum].

SUPLIMENT s. n. 1. ceea ce se adaugă pentru a completa, a întregi; adaos. 2. Suplimentul unui unghi = unghi care, adăugat unui unghi dat, formează împreună cu acesta 180°. 3. tichet special pentru unele trenuri accelerate, rapide etc. (< fr. supplément, lat. supplementum)

SUPLIMENT ~e n. 1) Parte care se adaugă la ceva în vederea completării; spor; anexă; adaos. ~ de plată. 2) Fasciculă tipărită aparte pentru a suplini o lipsă. [Sil. -su-pli-] /<fr. supplement, lat. supplementum

suplement n. 1. ce se dă spre a suplini și uneori ce se dă pe d’asupra: suplement de salariu; 2. ce s’adaogă la carte spre a suplini lipsurile: suplement la un dicționar; 3. foaie adaosă la un ziar din cauza abundanței de materie.

*suplemént n., pl. e (lat. supplementum. V. com-plement). Adaus p. a suplini lipsa (p. a completa): suplement de leafă, suplement la un dicționar, la un ziar. Geom. Suplementu unuĭ unghĭ, ceĭa ce lipsește pînă la 180 de grade. – Fals supliment.

supleant (desp. su-ple-ant) s. m., pl. supleanți

supleant (su-ple-ant) s. m., pl. supleanți

supleant s. m. (sil. -ple-), pl. supleanți

supleant (e-a), pl. supleanți

supliment (desp. su-pli-) s. n., pl. suplimente

supliment (su-pli-) s. n., pl. suplimente

supliment s. n. (sil. -pli-), pl. suplimente

suplement, -te.

SUPLEANT s., adj. v. înlocuitor, suplinitor.

SUPLEANT s. v. locțiitor, substitut.

supleant s. v. LOCȚIITOR. SUBSTITUT.

supleant s., adj. v. ÎNLOCUITOR. SUPLINITOR.

SUPLIMENT s. 1. v. adaos. 2. v. spor.

SUPLIMENT s. 1. adaos, anexă, apendice, completare. (~ la un memoriu.) 2. adaos, spor. (~ la o retribuție.)