SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completurilor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant. modificată

supleant, ~ă smf, a [At: ANTONESCU, D. / V: (înv) ~ent sm / P: ~ple-ant / Pl: ~anți, ~e / E: fr suppléant] 1-2 (În vechea organizare administrativă) (Judecător) care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. 3-4 (Magistrat) care suplinea (2) pe titular. 5-6 (Sens curent; șîs) Membru ~ Membru al unui organ colegial cu drept de vot consultativ care exercită atribuțiile titularului absent. 7-8 (Înv; pgn) Suplinitor (1-2).

SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant.

SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f. (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare, intrînd și în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. Constantin Lipan, proaspăt supleant de tribunal, o aștepta în salonașul părintesc. C. PETRESCU, C. V. 170. Procurorul și supleantul jucau pocher. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ◊ Membru supleant= persoană care ține locul titularului (într-un comitet, într-o comisie etc.) și care are drept de vot consultativ. Membrii supleanți ai C. C. participă cu drept de vot consultativ la ședințele plenare ale Comitetului Central. STATUT. P.M.R. 47. ♦ (Rar) Profesor suplinitor. Grigoriu... era supleant de partea științifică. HOGAȘ, H. 68. Oamenii mănîncă oi, și noi nu mîncăm! – Ba să mîncați, domnii mei, le zise un june supleant de profesor; omul și lupul sînt lăsați ca să mănînce carne. NEGRUZZI, S. I 280. – Pronunțat: -ple-ant.

SUPLEANT, -Ă s.m. și f. (În trecut) Judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. ♦ Suplinitor. // adj. Membru supleant = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, avînd drept de vot consultativ. [Pron. -ple-ant. / < fr. suppléant].

SUPLEANT, -Ă I. s. m. f., adj. suplinitor. II. adj. membru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat). III. s. m. (în trecut) judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. (< fr. suplléant)

SUPLEANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) înv. Judecător de rang inferior (cu atribuții de mică importanță). 2) Persoană care suplinește temporar pe cineva într-o funcție. ◊ Membru ~ membru ales (sau numit) într-un organ de stat, într-un comitet, care poate înlocui pe titular, având drept de vot consultativ. [Sil. -ple-ant] /<fr. suppléant

supleant m. locțiitor de judecător.

*supleánt m. (fr. suppléant, d. suppléer, a suplini). Suplinitor de judecător, judecător stagiar.

suplent sm vz supleant

supleant (desp. su-ple-ant) s. m., pl. supleanți

supleant (su-ple-ant) s. m., pl. supleanți

supleant s. m. (sil. -ple-), pl. supleanți

supleant (e-a), pl. supleanți

SUPLEANT s., adj. v. înlocuitor, suplinitor.

SUPLEANT s. v. locțiitor, substitut.

supleant s. v. LOCȚIITOR. SUBSTITUT.

supleant s., adj. v. ÎNLOCUITOR. SUPLINITOR.