SUPLEANT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f. (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare, intrînd și în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. Constantin Lipan, proaspăt supleant de tribunal, o aștepta în salonașul părintesc. C. PETRESCU, C. V. 170. Procurorul și supleantul jucau pocher. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ◊ Membru supleant= persoană care ține locul titularului (într-un comitet, într-o comisie etc.) și care are drept de vot consultativ. Membrii supleanți ai C. C. participă cu drept de vot consultativ la ședințele plenare ale Comitetului Central. STATUT. P.M.R. 47. ♦ (Rar) Profesor suplinitor. Grigoriu... era supleant de partea științifică. HOGAȘ, H. 68. Oamenii mănîncă oi, și noi nu mîncăm! – Ba să mîncați, domnii mei, le zise un june supleant de profesor; omul și lupul sînt lăsați ca să mănînce carne. NEGRUZZI, S. I 280. – Pronunțat: -ple-ant.