12 definiții pentru spor (pl. -uri)

SPOR2, (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

SPOR2, (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.

SPOR2, (3) sporuri, s. n. 1. Înaintare (în lucru), progres. Iar dacă razele de soare Printre șindrile facu-și cale, Văd sporul pînzei de păianjen Și-nfiorate mor de jale. GOGA, P. 20. Mașinile... făcuse dovadă cu ce spor ar putea să muncească și cîte brațe inutile puteau să înlăture. ANGHEL, PR. 84. Bătrînul să uita mîngăiat ce spor fac. RETEGANUL, P. V 59. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic, repede. Au umblat cu spor pe subt biruința soarelui de amiază și au ajuns într-un pisc unde se legănau fînațuri înflorite. SADOVEANU, N. P. 143. Mergeau cu spor mai cu samă noaptea. id. O. I 127. Fără spor = fără randament; puțin, încet. ◊ Expr. A avoa spor (la ceva) = a realiza, a produce mult, în timp (relativ) scurt. Lucra mult și era necăjit că nu avea nici un spor la lucru. V. ROM. noiembrie 1953, 34. Să aveți la toate spor. TEODORESCU, P. P. 141. Beutor și prădător Și la lucru n-are spor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185. Spor la lucru (sau la muncă), formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. [Flăcăii trec] dînd un «noroc bun» și un «spor la lucru». SEVASTOS, N. 2. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, cîștig. Ghiță... are și el, ca tot omul, o slăbiciune: îi rîde inima cînd își vede sporul [din casă]. SLAVICI, O. I 145. ◊ Expr. (Rar) A da în spor = a ajunge la prosperitate, a-i merge cuiva bine. Muncea... de-i trecea nădușelile, și ca să dea și ei în spor, ba. ISPIRESCU, L. 174. 3. Creștere, mărire; adaos, surplus, majorare, supliment. Tu, Harnav, cu asprime de grijă vei purta La sporul vistieriei. ALECSANDRI, T. II 167. (Cu pronunțare regională) Milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spori de dobînzi. RUSSO, S. 159.

spor (progres, belșug, majorare, supliment) s. n., (majorări, suplimente) pl. spóruri

SPOR s. 1. adaos, supliment. (~ la salariu.) 2. v. majorare. 3. randament. (Nu avea ~ la lucru.)

SPOR s. v. abundență, belșug, beneficiu, bogăție, bunăstare, câștig, îmbelșugare, îndestulare, prisos, profit, prosperitate, venit.

spor (-ruri), s. n.1. Prosperitate, progres, abundență, belșug. – 2. Majorare. – Megl. spor. Sl. sporŭ „uger”, sporinŭ „abundent” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 359), cf. bg., sb. spor, mag. szapor.Der. spori, vb. (a mări, a crește, a majora; a se întinde; a se intensifica, a se mări; a se înmulți, a se multiplica, a se lărgi, a se derula; a trăncăni; a flecări; a prospera; a înainta, a progresa; a folosi); sporiș, s. n. (verbină, Verbena officinalis), din sb., cr., slov. sporiš; sporitor, adj. (prosper, care sporește); spornic, adj. (care are spor, care progresează; bogat, abundent; folositor, util; activ, eficace); spornicie, s. f. (eficacitate); nespornic, adj. (fără folos).

SPOR1 ~uri n. 1) pop. Rezultat bun, obținut în urma depunerii unui efort; reușită; succes; izbândă. Cu ~ eficient.A avea ~ a obține repede și ușor rezultate frumoase. Fără ~ fără randament; încet. ~ la lucru (sau la muncă)! formulă de urare adresată celui care lucrează, care începe să lucreze sau merge la lucru. 2) rar Parte care se adaugă la ceva în vederea completării; supliment; adaos; anexă. /<sl. sporu

spor n. 1. fecunditate: a lua sporul vacilor, a le face sterpe; a lua sporul, a paraliza cuiva acțiunea, a-l reduce la neputință (aluziune la babele vrăjitoare cari iau mana vacilor); 2. folos: cu spor, fără spor; 3. mărire, înmulțire; e un spor de venituri estimp; 4. progres, succes: spor la lucru. [Slav. SPORŬ, uger; metaforă pastorală (cf. mană)].

1) spor a., pl. urĭ (vsl. sporŭ, uger; bg. spor, abundanță). Creștere, augment: spor de veniturĭ, de forțe. Cu spor, fără spor, cu cîștig: a munci cu spor. A avea spor la lucru, a munci cu folos, ĭute și bine. A lua sporu vacilor, a le face să nu maĭ dea lapte (făcînd farmece, după credința poporuluĭ). V. mană.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SPOR s. 1. adaos, supliment. (~ la o retribuție.) 2. randament. (Nu avea ~ la lucru.)

spor s. v. ABUNDENȚĂ. BELȘUG. BENEFICIU. BOGĂȚIE. BUNĂSTARE. CÎȘTIG. ÎMBELȘUGARE. ÎNDESTULARE. PRISOS. PROFIT. PROSPERITATE. VENIT.

Intrare: spor (pl. -uri)
spor (pl. -uri) substantiv neutru

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spor sporul
plural sporuri sporurile
genitiv-dativ singular spor sporului
plural sporuri sporurilor
vocativ singular
plural