struncinare sf vz zdruncinare

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei. – V. zdruncina.

străncina v vz zdruncina

strănciuna v vz zdruncina

strâncena v vz zdruncina

strâncina v vz zdruncina

strânciuna v vz zdruncina

strânciunare sf vz zdruncinare

struncena v vz zdruncina

strunci v vz zdruncina

struncina v vz zdruncina

strunciuna v vz zdruncina

strunciura v vz zdruncina

zdrâncina v vz zdruncina

zdrucina v vz zdruncina

zdrunci v vz zdruncina

zdruncina [At: CANTEMIR, I. I. II, 232 / V: (înv) străn~, strănciuna, strâncena, strânciuna, strunci, st~ (Pzi: struncin, struncinez), struciuna, strunciura, (reg) zdruncini (Pzi: zdruncinesc), zdrunci, zdrunciuna, zdruc~, zdrânc~, strânc~, struncena / S și: sd~ / Pzi: zdruncin și (îrg) ~nez / E: nct] 1-2 vtr A (se) zgudui (1-2). 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) zgudui (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A (se) zgudui (11-12). 13 vt (Pex) A zgudui (13). 14 vt (Fig) A zgudui (14). 15-16 vt (Rar; c. i. ființe; mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17).

zdruncinare sf [At: BIBLIA (1688), 4¹/7 / V: str~, (îvr) strânciun~ / S și: sd~ / Pl: ~nări / E: zdruncina] 1 Zguduitură (1). 2 (Fig) Pierdere a trăiniciei, a forței etc. Si: slăbire, șubrezire (1), zguduitură (2), (pop) zdruncin (2). 3 (Rar; pex) Prejudiciere. 4 (Rar; pex) Pagubă. 5 (Rar) Zbucium (1). 6 (Pex) Durere (1). 7 (Îvr; îf struncinare) Zdrobire (12).

zdruncini v vz zdruncina

zdrunciuna v vz zdruncina

zdruncin s.n. 1 Zdruncinătură. Stînd cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin (SADOV.). ♦ Fig. Efort, strădanie. După atîta zdruncin, setea ne omora (AD.). 2 Fig. Tulburare sufletească, zbucium, frămîntare, durere. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om (SADOV.). • pl. -uri. și (pop.) zdruncen, struncin s.n. /de la zdruncina, prin derivare regresivă.

zdruncina vb. I. 1 tr., refl. A (se) scutura tare, deplasîndu-se din poziția inițială; a (se) clătina; a (se) hurduca, a (se) zgudui, (reg.) a (se) zdruhăi. Vagonul se clătina zdruncinîndu-se în același ritm monoton (CĂL.). ◊ Fig. În inima noastră se zdruncină oceanul (GAL.). 2 refl. (mai ales despre construcții) A se deteriora (în urma unor zguduituri). Casele s-au zdruncinat în urma bombardamentelor. ◊ (tr.) Blocul a fost zdruncinat de cutremur. 3 tr. Fig. A clătina din temelii, a face să-și piardă temeinicia, trăinicia, forța. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri (PER.). 4 tr. Fig. A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii (D. ZAMF.). 5 tr. (compl. indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină șubred (în urma unor modificări patologice); a distrage, a strica. Războiul zdruncină nervii (CĂL.). 6 tr. (înv., pop.; compl. indică ființe sau părți ale corpului lor) A zdrobi. S-a ridicat zdruncinat de căzătură (CAR.). • prez.ind. zdruncin. și (înv.) strîncena vb. I., zdruncini vb. IV. /cf. sl. veche съдрѫчнтн.

zdruncinare s.f. Acțiunea de a (se) zdruncina și rezultatul ei; (înv., reg.) zdruncineală. • pl. -ări. /v. zdruncina.

zdruncini vb. IV. v. zdruncina.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei. – V. zdruncina.

STRUNCINA vb. I v. zdruncina.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) struncina (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina; zguduire, clătinare, zdruncinătură. La zdruncinările bărcii, capul i se bălăbănea cînd pe o parte, cînd pe alta. DUIMITRIU, P. F. 17. Marea... se liniști ca săi mă poarte fără zdruncinare pe spatele ei departe. La TDRG. Oh! cîte supărări Și zdruncinări! Drumu-i stricat, Caii-s căzuți. ALECSANDRI, T. I 350.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgîlțîi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

ZDRUNCINARE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei; zguduire; zbucium, tulburare.

A ZDRUNCINA zdruncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.

sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].

strîncĭun și -cen, V. zdruncin.

strúncin și strúncĭur V. zdruncin.

zdrîncin, V. zdruncin.

2) zdrúncin, a -á v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).

zdruncin (pop.) s. n.

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 zdruncină; conj. prez. 1 sg. să zdruncin, 3 să zdruncine

zdruncinare s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 3 zdruncină

zdruncinare s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

zdruncina vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 sg. și pl. zdruncină

zdruncinare s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

zdruncina

ZDRUNCINA vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.

ZDRUNCINA vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlțâi. 3. v. dezechilibra. 4. v. vătăma.

ZDRUNCINARE s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

zdruncina vb. v. CLĂTINA. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. STÎLCI. STRIVI. TURTI. ZDROBI. ZVÎNTA.

ZDRUNCINA vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul a ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 4. a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.)

ZDRUNCINARE s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. ( ~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)

sdruncina (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblînzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tîmpi(na), etc.)