sporire [At: MINEIUL (1776), 2 (prefață) / Pl: ~ri / E: spori¹] 1 (Înv; asr) Progres. 2 Înmulțire. 3 (Cu sens dimensional) Depășire a limitelor inițiale ale unei suprafețe, ale unui volum etc. Si: creștere (2), extindere (2), lărgire, mărire. 4 (Cu sens intensiv) Depășire a intensității, a forței etc. inițiale Si: creștere (11), intesificare, întărire, întețire, mărire.

SPORIRE, sporiri, s. f. Acțiunea de a spori; creștere, înmulțire, mărire. Cu cît se dezvoltă o societate, cu atît se simt mai multe trebuințe care cer o proporțională sporire de organe, cu funcțiuni și meniri speciale. VLAHUȚĂ, O. AL. I 25. Popoarele nu pot ajunge la adevărata civilizație decît prin cultivarea și dezvoltarea facultăților naționale și sporirea bunei stări materiale. KOGĂLNICEANU, S. A. 102.

sporire f. creștere în întindere, mărire: sporirea țării strămoșești OD.

sporíre f. Mărire, augmentare: sporirea bogățiiĭ naționale.

SPORI, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, sb. sporiti „a discuta”.

spori¹ [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 208^v/9 / Pzi: ~resc / Cj și: 2 (înv) să spori / E: bg споря] 1-2 vir (Îvp) A progresa în lucru. 3 vi (Înv) A prospera. 4 vi (Îrg) A se grăbi (la drum, la mers). 5 vt (Înv) A împinge. 6 vt (Înv) A îmboldi. 7-8 vti, (rar) vr (Cu sens cantitativ) A (se) face mai mare Si: a crește (22). 9-10 vti, (rar) vr (Spc) A crește ca număr Si: a se înmulți, (înv) a (se) prostichi², (reg) a scări Vz majora, multiplica, ridica, rotunji, suplimenta. 11-12 vti, (rar) vr (Cu sens dimensional; adesea cumulează și ideea de cantitate) A (se) face mai mare¹ Si: a crește (16), a (se) extinde (1-2), a (se) lărgi, a (se) mări¹. 13 vr (Îvr; d. ființe) A crește (2). 14-15 vti, (rar) vr (Cu sens intensiv) A face să devină sau a deveni mai puternic Si: a se accentua (3), a (se) adânci (3), a (se) amplifica (1), a crește (20), a (se) întări, a (se) intensifica, a (se) înteți, a (se) mări¹. 16 vi (Înv) A ajuta (1). 17 vi (Înv) A prii¹. 18 vt A învinge.

spori² [At: PANN, P. V. I, 18/15 / Pzi: ~resc / E: spor²] 1-2 vti (Îvp) A pălăvrăgi. 3-4 vti (Îvp) A răspunde obraznic.

SPORI, sporesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor². 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor². Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, scr. sporiti „a discuta”.

SPORI, sporesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să crească (în volum, în cantitate); a mări, a înmulți. Îngrășămintele azotoase sporesc producerea de clorofilă. SĂVULESCU, M. U. I 173. O fîntînă strîmbă pe lumina zării Pare că sporește liniștea-nserării. TOPÎRCEANU, B. 13. Manea... da din umeri, zîmbea din cînd în cînd, dar nu sporea vorbele. SLAVICI, N. I 133. 2. Intranz. și (rar) refl. A deveni mai mare (în volum, în cantitate); a crește, a se mări, a se înmulți. Să sporească producția, să fim frunte-n întrecere, Să răpunem cărbunii ca secara sub secere! DEȘLIU, G. 47. O coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie – o clipă sporind, se risipește apoi. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 41. An cu an împărăția tot mai largă se sporește. EMINESCU, O. I 144. 3. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor. Totdeauna găsea el de lucru: la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. ISPIRESCU, L. 206. Unde-s doi, puterea crește, Și dușmanul nu sporește! ALECSANDRI, O. 142. Acel ce tuturor se laudă și spune, În trebi puțin sporește. DONICI, F. 35. ♦ A deveni prosper, a prospera. O ființă cît de slabă sporește cînd își răzbună. HASDEU, R. V. 60. 4. Intranz. (Învechit și arhaizant) A-și da silința, a se zori. Fugariul însă, sporind mai mult, au ajuns la un sîn de marea. DRĂGHICI, R. 167. ◊ Fig. Toată firea... lucrează zi și noapte sporind cătră înmulțire. CONACHI, P. 270. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. Dacă aș fi într-adevăr dușman măriei-tale, atunci aș fi sporit și eu cu îndemnul pe prietinii mei... ca să trimeată, cu sol, anume cărți pe care le au ei. SADOVEANU, Z. C. 103. 5. Tranz. A povesti (exagerînd), a spune (verzi și uscate); a flecări. Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei... dacă știu eu ceva la sufletul meu din cîte ți le-a sporit dumnealui. CARAGIALE, O. I 65. Și sporește cît de multe Cui o vrea să te asculte. PANN, P. V. I 18. Cu urechea-mi asculta Cîte vorbise mă-sa, Cîte sporise ceata. TEODORESCU, P. P. 586.

A SPORI ~esc 1. tranz. (în număr, volum sau intensitate) A face mai mare; a mări; a majora. ~ producția. 2. intranz. 1) A deveni mai mare (în număr, volum sau intensitate); a adăuga. 2) A avea spor. /Din spor

sporì v. 1. a avea spor, a se mări sau înmulți: unde’s doi puterea crește și dușmanul nu sporește PANN; 2. a prospera, a progresa: cine vorbește, lucrul nu’i sporește PANN; 3. a flecări: sporesc din gură multe PANN.

2) sporésc v. intr. (sîrb. sporiți, a contesta, a combate, bg. sporĭy, rus. sporitĭ, a disputa, spóritĭ-sĕa, a se cĭorovoi. E rudă cu pîră, poară și sporovăĭesc). Munt. Fac gură, răspund obraznic: ĭa nu maĭ spori aicĭ!

1) sporésc v. intr. (vsl. *sporiti, a spori; bg. sporĭy, sporesc, cresc. V. spor 1). Cresc, mă măresc, înaintez: unde-s doĭ puterea crește și dușmanu nu sporește, veniturile aŭ sporit. v. tr. Măresc, augmentez: a spori armata.

sporire s. f., g.-d. art. sporirii; pl. sporiri

sporire s. f., g.-d. art. sporirii; pl. sporiri

sporire s. f., g.-d. art. sporirii; pl. sporiri

spori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporesc, 3 sg. sporește, imperf. 1 spoream; conj. prez. 1 sg. să sporesc, 3 să sporească

spori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporesc, imperf. 3 sg. sporea; conj. prez. 3 să sporească

spori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporesc, imperf. 3 sg. sporea; conj. prez. 3 sg. și pl. sporească

sporesc, -ream 1 imp.

spori, sporodi, sporoji, sporovăi Un caz care pare în oarecare măsură asemănător cu cel al cuvintelor scovardă, scoroji etc. De la sl. sŭporŭ „ceartă” (bg. спοр etc.), se formează verbul sporiti „a se certa” (bg. спοря, rus. спοритъ etc.). De aici rom. a spori „a răspunde obraznic”, „a trăncăni”. DU și CADE, care înregistrează două exemple, le încadrează la cuvîntul spori „a înmulți”. Sensul „a vorbi obraznic” este clar atestat la G. F. Ciaușanu, Glosar de cuvinte din județul Vîlcea, București, 1931, s.v. spori : să nu sporești (la vorbă) „să nu mai zici nimic !, să nu te întinzi la cașcaval !, să nu fii obraznic !, să nu fii arțăgos !”, iar s.v. întoarce, găsim : „răspunde, bombănește, cam ”sporește la vorbă„, e obraznic : eu zic una și el zice zece”. S-ar părea totuși că și Ciaușanu a înțeles că e vorba de „a înmulți”, cum de fapt am făcut și eu însumi (BPh, V(1938), p. 172): a spori cu gura „a vorbi mult, a da mereu cu gura”. Legătura cu sl. sporiti a fost stabilită de Scriban (vezi și Mihăilă, p. 209) și ea este cu atît mai sigură, cu cît vom întilni imediat alte verbe din aceeași familie și cu înțeles asemănător. Cu drept cuvînt Mihăilă (loc. cit., n. 1) critică DLRLC și DLRM pentru că nu au separat pe spori „certa” de spori „înmulți”. Trebuie totuși spus că dacă punctul de plecare al celui dintîi este sl. sŭporŭ, „ceart㔄, exemplele citate demonstrează că vorbitorii au introdus ceva din sensul celui de-al doilea. Varianta sporovăi, cu sens apropiat de al lui spori, este bine atestată în dicționare. DU crede că e vorba de spori cu finala de la ciorovăi, urmat în această privință de CADE, de DLRM și de Mihăilă, loc. cit. (în timp ce TDRG nu e sigur nici de legătura cu sl. sŭporŭ), iar Scriban derivă verbul nostru de la ucr. споровий ”de ceartă„, evident inacceptabil. Cred că e mult mai simplu să pornim de la rus. спороватъ(ся) ”a se certa multă vreme„, cf. pentru formație pojivăi față de rus. поживатъ, upovăi față de v.sl. ꙋповати. O variantă sporovi, citată de Scriban după Caragiale, ”Viața romîneaseă„, 1909, nr. 11, p. 224, trebuie probabil eliminată, deoarece ediția Zarifopol (vol. II, București, 1931, p. 234) notează sporovoește în loc de sporovește. Dar apare varianta sporodi (Scriban, din Argeș; vezi și Lex. Reg., p. 38: ”a spune verzi și uscate ; a vorbi mult și multe", din raionul Gura Jiului) și, paralel sporoji, la CADE (tot din Oltenia). Raportul dintre sporodi și sporoji pare să fie același ca între scorodi și scoroji. Dar formația în sine rămîne deocamdată neclară.

SPORIRE s. 1. v. mărire. 2. mărire, multiplicare, (livr.) augmentare. (~ unei cantități de câteva ori.) 3. v. înmulțire. 4. v. extindere. 5. creștere, mărire, (livr.) augmentare. (~ fondului de rulment.) 6. v. majorare. 7. creștere, mărire, ridicare. (~ nivelului de trai.) 8. v. intensificare.

SPORIRE s. 1. mărire, rotunjire. (~ averii cuiva.) 2. mărire, multiplicare, (livr.) augmentare. (~ unei cantități de cîteva ori.) 3. creștere, înmulțire, mărire. (~ numărului de participanți la...) 4. creștere, extindere, lărgire, mărire. (~ suprafețelor însămînțate.) 5. creștere, mărire, (livr.) augmentare. (~ fondului de rulment.) 6. creștere, majorare, mărire, ridicare, scumpire, suire, urcare. (~ prețurilor.) 7. creștere, mărire, ridicare. (~ nivelului de trai.) 8. creștere, intensificare, întărire, întețire, mărire. (~ vitezei vîntului.)

SPORI vb. v. ajuta, avansa, dezvolta, evolua, flecări, folosi, grăbi, iuți, înainta, îndruga, pălăvrăgi, prii, progresa, propăși, sporovăi, trăncăni, zori.

SPORI vb. 1. v. mări. 2. a mări, a multiplica, (livr.) a augmenta. (A ~ de mai multe ori o cantitate.) 3. v. înmulți. 4. v. extinde. 5. v. crește. 6. v. îndesi. 7. v. majora. 8. a crește, a (se) mări, a (se) ridica. (A ~ nivelul de trai.) 9. v. intensifica. 10. a crește, a (se) îndârji, a (se) înteți, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta ~ în intensitate.) 11. v. adânci.

spori vb. v. AJUTA. AVANSA. DEZVOLTA. EVOLUA. FLECĂRI. FOLOSI. GRĂBI. IUȚI. ÎNAINTA. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. PRII. PROGRESA. PROPĂȘI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. ZORI.

SPORI vb. 1. a mări, a rotunji. (Și-a ~ averea.) 2. a mări, a multiplica, (livr.) a augmenta. (A ~ de mai multe ori o cantitate.) 3. a crește, a se înmulți, a se mări, a se ridica, a se urca, (înv.) a se mulți, a prisosi, a se umnoji. (A ~ numărul participanților.) 4. a crește, a (se) extinde, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) urca. (Suprafețele cultivate au ~ la...) 5. a crește, a (se) mări, (livr.) a (se) augmenta. (A ~ fondul de rulment.) 6. a crește, a se îndesi, a se îngroșa, a se înmulți. (Rîndurile au ~.) 7. a crește, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a (se) sui, a (se) urca. (Au ~ prețul; prețurile s-au ~.) 8. a crește, a (se) mări, a (se) ridica. (A ~ nivelul de trai.) 9. a se accentua, a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări. (Viteza vîntului a ~.) 10. a crește, a (se) îndîrji, a (se) înteți, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta ~ în intensitate.) 11. a (se) adînci, a (se) agrava, a (se) amplifica, a crește, a (se) intensifica, a (se) mări, (fig.) a (se) ascuți. (Disensiunile au ~.)

Sporire ≠ diminuare, micșorare, reducere, scădere

A spori ≠ a curma, a împuțina, a micșora, a reduce, a scădea, a se micșora

Maior e longinquo reverentia (lat. „Depărtarea sporește prestigiul” sau „De departe e mai mare respectul”) Tacit, Anale, (I, 47) – Istoricul latin vrea să spună prin aceste vorbe (devenite zicală), că oamenii sînt mai înclinați să-și arate admirația față de artiștii, savanții, descoperitorii, vitejii, de care îi despart veacurile, decît față de talentele timpului lor. Vorbele lui Tacit trebuie deci folosite pentru a atrage atenția asupra acestui adevăr. LIT.