18 definiții pentru spirit

SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

SPÍRIT, (2, 3, 5, 10, 11) spirite, s. n. 1. Minte, rațiune, intelect. Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului. SADOVEANU, E. 62. Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observație, experiență, calcul, a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Expr. (A avea) prezență de spirit v. prezență. 2. (Urmat de diverse determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punct de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. Fiind un spirit tiranic, ținea să facă după cum voia el. ANGHEL, PR. 82. Această dezvoltare intelectuală a dat naștere unor spirite alese, unor talente mari. GHEREA, ST. CR. II 218. Lucrul nou, neuzitat, deșteaptă totdeauna răutatea spiritelor mici. ALECSANDRI, S. 38. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii ale cunoașterii. Pe atunci era vremea (și nevoia) spiritelor universale: Alecsandri face politică, scoate reviste, culege literatura populară, e director de teatru, scrie în toate genurile literare, în versuri și în proză, se ocupă cu gramatica etc. IBRĂILEANU, SP. CR. 156. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. Spiritele erau ațîțate. SADOVEANU, O. I 419. În Moldova... apăsarea spiritelor fu mai blîndă. KOGĂLNICEANU, la IBRĂILEANU, SP. CR. 17. 4. Inteligență, deșteptăciune, agerime intelectuală; istețime; capacitate de imaginație, fantezie. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit într-o discuție. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Nimeni, după dînsa, ca dînsa nu a avut frumusețe, spirit, talente. BOLINTINEANU, O. 271. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, deștept, inteligent; (om) spiritual, cu humor, cu haz. N-am avut o prea bună părere despre așa-zișii oameni de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 148. Egumenul era un om cu spirit. BOLINTINEANU, O. 434. Era un tînăr de spirit, avînd toate calitățile și toate defectele juneții. NEGRUZZI, S. I 110. 5. Glumă, anecdotă; ironie. Vai ce tip afectat și cum ține să facă spirite cu orice preț. VLAHUȚĂ, la CADE. 6. Mod, fel de a gîndi, de a se manifesta, de a acționa; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. Greșeli care nu au nimic comun cu spiritul dialectic de critică. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6. Spiritul milităresc i-a pătruns atît de adînc în fire, încît dezertarea, din orice motiv, i se părea o crimă neiertată. REBREANU, P. S. 84. În orașele mari... spiritul public e veșnic pus în mișcare de o noutate emoționantă. VLAHUȚĂ, O. A. 245. Grecii și latinii... prefac [civilizația egipteană] după spiritul lor. RUSSO, O. 66. ◊ Spirit de partid (sau partinic) = conștiința apartenenței politice la partidul clasei muncitoare, conformitate cu linia, cu teoria, cu ideologia partidului; disciplină de partid. Spirit de partid... înseamnă luarea unei atitudini clare, hotărîte, fără echivoc, de partea proletariatului, de partea cauzei sale. LUPTA DE CLASĂ, 1949, nr. 4, 53. Spiritul de partid în arta realismului socialist ne ajută să alegem și să redăm acel material luat din viață care duce la dezvăluirea tipicului. V. ROM. mai 1953, 200. Spirit de clasă = conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. Spirit de grup (sau de castă, de cerc, de gașcă etc.) = tendință de a acționa pe ascuns, în grup restrîns, în afara intereselor colectivității (și împotriva lor), pentru realizarea unor interese strict personale sau de grup. ◊ Loc. adv. În spiritul... = în concordanță cu..., conform cu... Nu numai masa membrilor de partid, dar întreaga clasă muncitoare trebuie educată în spiritul luptei de clasă. REZ. HOT. I 23. În spiritul vremii = în conformitate cu modul de a gîndi, cu concepția unei colectivități sociale într-un moment istoric dat. În spirit critic și autocritic = ținînd seama de critică și de autocritică. 7. Caracter particular, specific, trăsătură caracteristică a ceva. Spiritul unei limbi. ♦ Conținutul, sensul real a ceva. Spiritul legilor.A te adăpa din izvorul artei populare înseamnă a-ți însuși spiritul însuși al creației populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 2/4. 8. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gîndi, de a se manifesta al cuiva. Spiritul de omenie și de dreptate. SADOVEANU, E. 24. Scarlat dă dovadă de spirit întreprinzător. C. PETRESCU, Î. II 67. Spiritul lui de observație... îl făcu să înțeleagă cît e de greu să răzbați și să ajungi a însemna ceva între ai tăi cînd ești atît de sărac. VLAHUȚĂ, O. A. 101. A fi un bun ministru... se cere... S-ai spiritul de cîrmă: prin mare socotire Să-ntîmpini orice rele, orice nemulțumire. BOLINTINEANU, O. 135. 9. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase; adesea urmat de determinarea «absolut») Element considerat ca factor de bază al universului (opus materiei), identificat cu divinitatea. [După Platon] în afară de lumea noastră există o lume ideală, transcendentă, lumea esențelor pure și ideale ale lucrurilor. Omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. Din această lume ideală a spiritului pur, omul cade pe pămînt. GHEREA, ST. CR. II 19. 10. (În concepțiile mistico-religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, arătare, fantomă. Nu pot să-mi inchipui că a venit un spirit, o fantomă, a intrat noaptea în casa de fier a laboratorului. BARANGA, I. 207. 11. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit și materie.) 3. v. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deșteptăciune, v. inteligență. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

SPÍRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respirație, sens, spirt, suflare.

SPÍRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. 2. Inteligență; imaginație. 3. (În superstiții) Ființă imaterială, supranaturală. 4. Mod, fel de manifestare, de gândire. 5. Glumă, anecdotă. ♦ Vorbă de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță din punctul de vedere al aspirației sunetul căruia i se adaugă. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

SPÍRIT s. n. I. 1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. ◊ persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc. 2. inteligență; imaginație. 3. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. ♦ în ~ul = potrivit cu... 5. glumă, anecdotă; vorbă de duh. ♦ a face ~e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă. (< lat. spiritus, it. spirito)

spírit (-te), s. n.1. Minte, rațiune, inteligență, părere; semn grafic. – 2. Glumă, banc. Lat. spiritus (sec. XIX); sensul al doilea după fr. mot d’esprit. Este dubletul lui spirituș (var. spiriduș), s. m. (familiar, duh rău în serviciul unui vrăjitor), din lat., cu pronunțarea mag. (Tiktin), cf. pol. spiritusek; și al lui spirt (var. megl. șpirț, mr. șpirtu), s. n. (alcool; înv., esență; zvîrlugă, om neastîmpărat), din it. spirito, cf. ngr. σπίριτο, rus. spirt (Cihac, II, 357; Sanzewitsch 209), tc. ispirto; der. spirtos, adj. (alcoolic). Der. (din fr.) spiritism, s. n.; spiritist, s. m.; spiritual, adj.; spiritualism, s. n.; spiritualist, s. m.; spiritualitate, s. f.; spiritualiza, vb.

SPÍRIT ~e n. 1) Factor ideal al existenței, principiu imaterial interpretat ca fiind produs superior al activității creierului omenesc; conștiință; gândire; duh. 2) Rezultat al activității creierului omenesc; minte; rațiune; intelect. 3) Capacitate intelectuală; aptitudine de imaginare; istețime a minții; deșteptăciune; talent; inteligență. * ~ inventiv ingeniozitate. (Om) cu (sau de) ~ a) (om) cu mintea ageră; b) (om) spiritual, cu umor. 4) Factură psihică și morală; fire; caracter; natură. ~ progresist. ~ critic. ◊ ~ universal (sau enciclopedic) persoană care posedă cunoștințe multiple în diverse domenii. Prezență de ~ însușire de a se orienta imediat într-o situație neașteptată. În ~ul vremii așa cum dictează actualitatea. ~ul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În ~ul legii respectând legea. 5) Persoană considerată sub raportul activității sale intelectuale. ~e mari. 6) Modalitate de gândire sau de comportare care constituie esența unei persoane. 7) Opinie publică; părere a colectivității. 8) Factor imaterial, identificat cu divinitatea și opus materiei; duh. 9) rel. Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; stafie; vedenie; nălucă; fantomă. 10) (în superstiții) Suflet al unui mort; duh; strigoi; stafie. 11) la pl. Vorbă de duh; banc; anecdotă. * A face ~e a spune glume; a glumi. /<lat. spiritus, fr. esprit, germ. Spiritus

spirit n. 1. substanță incorporală: lumea spiritelor; 2. sufletul, ca principiu cugetător: spiritul și corpul; 3. totalitatea facultăților intelectuale: operă de spirit; 4. vioiciune de imaginațiune: om de spirit; 5. concepțiune, judecată: spirit just; 6. opiniune, dispozițiune dominantă: spiritul secolului, spirit național; 7. tendență particulară: spirit de șicană; 8. inteligență, aptitudine: are spiritul afacerilor; 9. adevăratul sens: spiritul legilor; 10. aparițiune, vedenie: nimeni nu se mai teme de spirite; 11. mic semn de aspirațiune, în limba greacă: spirit lin, aspru.

*spirít n. pl. e (lat. spiritus, d. spirare, a sufla, ca rom. suflet d. a sufla. V. spirt, spiriduș). Substanță incorporată (duh): Dumnezeŭ, îngeriĭ și sufletu îs spirite. Suflet (ca principiŭ cugetător): spiritu și corpu. Totalitatea facultăților intelectuale: opere de spirit. Vioĭciune de imaginațiune: a avea spirit, om de spirit. Glumă inteligentă (saŭ și proastă !): neputînd răspunde nimic, făcea spirite. Concepțiune, judecată: spirit just. Gînd, tendență, pornire, caracter: spiritu secuiuluĭ, spiritu poporuluĭ. Caracter particular, tendență, dispozițiune: spirit avocățesc, de șicană, de contrazicere. Atitudine, pricepere: spirit comercial. Adevăratu înțeles (gînd): spiritu legilor. Aparițiune, vedenie (geniŭ, duh, strigoĭ, stahie ș. a.): țăraniĭ cred în spirite. Gram. gr. Spirit aspru, un semn pus înaintea saŭ deasupra uneĭ vocele inițiale ca să arăte un sunet spirant dispărut (și cînd îs doĭ R alăturea se pune spirit aspru pe al doilea); spirit lin, alt semn care se pune pe o vocală inițială cînd nu e nicĭ un sunet dispărut. Prezență de spirit. V. prezență.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SPÍRIT s. 1. (FILOZ.) conștiință, cuget, gîndire, suflet, (livr.) for interiór, (înv.) cunoștință, știínță, (grecism înv.) sinídisis. (Noțiunea de ~.) 2. duh, suflet. (~ și materie.) 3. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit ~.) 4. (BIS.) duh. (Sfîntul ~.) 5. gîndire, intelect, judecată, minte, rațiune. (Operă a ~.) 6. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pámet, (înv.) înțelégere, (fam.) dóxă, (fig.) cap, créier. (Are un ~ de nivel mediu.) 7. suflet. (~ poporului român.) 8. specific. (~ limbii noastre.) 9. (la pl.) opinie publică. (~ erau agitate.) 10. duh, haz, umor, (fig.) pipér, sáre. (Glumă plină de ~.) 11. anecdotă, glumă, (reg.) polojénie, (fam.) banc. (Am spus un ~ reușit.) 12. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitúră, năzăritúră, (pop.) iázmă, morói, (reg.) arătánie, necurățénie, páter, (Ban.) năhoádă, (Mold. și Bucov.) vídmă, (înv.) vedére, záre. (Credința în ~e.) 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psilí.

spírit s. v. AER. ALCOOL. CHIP. ETANOL. FEL. GEN. MANIERĂ. MOD. RĂSUFLARE. RESPIRAȚIE. SENS. SPIRT. SUFLARE.

LES BEAUX ESPRITS SE RENCONTRENT (fr.) spiritele alese se întâlnesc – Mințile subtile se înțeleg pe planul ideilor sau ajung independent la aceleași adevăruri. Expresia are și un sens ironic.

MENS AGITAT MOLEM (lat.) spiritul pune în mișcare materia – Vergiliu, „Eneida”, VI, 727. Explicație panteistă și stoică a organizării Universului; expresia se folosește astăzi cu sensul: inteligența umană dezvăluie ordinea în haosul aparent al fenomenelor naturii.

MENS DIVINIOR (lat.) spirit divin (inspirație divină) – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 43. Inspirația este o condiție indispensabilă creației poetice.

Intrare: spirit
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spirit spiritul
plural spirite spiritele
genitiv-dativ singular spirit spiritului
plural spirite spiritelor
vocativ singular
plural