Definiția cu ID-ul 1181650:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SPIRIT (< lat., it.) s. n. I. 1. (FILOZ.) Inițial, substanța materială cea mai subtilă; apoi, la cartezieni, părțile cele mai ușoare ale sângelui care asigură legătura dintre corp și suflet (la plural, spirite animale). În metafizica tradițională, principiul gândirii și al activității reflexive a omului, opus materiei, ca principiu al activității fizice, diferit de suflet, ca principiu al vieții afective. P. ext., ființă nematerială (Dumnezeu, îngeri, demoni etc.) (La Hegel), treapta finală (a treia) a dialecticii ideii absolute. 2. (REL.) (La pl.) Forțe supranaturale înzestrate de om cu chip și voință, întruchipând morți, strămoși, manifestându-se singure sau în grup, în locuri predilecte, precum adâncul pădurilor, și căpătând, uneori, statu de divinitate. ♦ (În superstiții) Stafie, strigoi, fantomă. ♦ Suflet. 3. Intelect; totalitatea facultăților intelectuale. ♦ Inteligență, imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = om inteligent, cu mintea ageră, spiritual. ♦ Vorbă de duh; ironie. 4. Mod, fel de manifestare de gândire al cuiva. ◊ Loc. În spiritul... = în concordanță cu..., conform cu... ♦ Caracter specific, trăsătură caracteristică. 5. Tendință, înclinare determinantă pentru felul de a se manifesta sau de a gândi al cuiva. 6. Sensul adevărat, precis a ceva. II (LINGV.) Semn folosit în scrierea greacă pentru a marca aspirația (3), arătând cum se pronunță sunetul pe lângă care este pus. Există două feluri de spirite: spirit aspru și spirit lin.