3 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sonat, ~ă smf, a [At: DN2 / Pl: ~ați, ~e / E: it sonato] (Fam; prt) 1-2 (Om) nebun.

SONAT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato].

SONAT, -Ă adj., s. m. f. (fam.) (om) trăsnit, zăpăcit. (< it. sonato)

sonat, -ă adj. (lb. vorbită) Zăpăcit, trăsnit ◊ „Fata asta este cam sonată. (din it. sonato; cf. fr. sonné; Th. Hristea în R.lit. 25 X 79 p. 8; DN3)

SONA, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

SONA, sonez, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné.

sona2 vr [At: DEX / Pzi: ~nez / E: fr sonné] (Fam; d. oameni) A-și pierde judecata Si: a se țicni.

SONA vb. refl. (fam.; despre oameni) a-și pierde judecata, a se țicni. (după fr. soné)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sona vb., ind. prez. 1 sg. sonez, 3 sg. și pl. sonea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SONAT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

sonat adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

SONA vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SONA (dup[ fr. sonné) vb. I refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata; a se țicni.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

sonat, -ă, sonați, -te s. m., s. f., adj. nebun, smintit

Intrare: sonat (adj.)
sonat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sonat
  • sonatul
  • sonatu‑
  • sona
  • sonata
plural
  • sonați
  • sonații
  • sonate
  • sonatele
genitiv-dativ singular
  • sonat
  • sonatului
  • sonate
  • sonatei
plural
  • sonați
  • sonaților
  • sonate
  • sonatelor
vocativ singular
plural
Intrare: sonat (persoană)
sonat2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sonat
  • sonatul
  • sonatu‑
plural
  • sonați
  • sonații
genitiv-dativ singular
  • sonat
  • sonatului
plural
  • sonați
  • sonaților
vocativ singular
plural
Intrare: sona
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sona
  • sonare
  • sonat
  • sonatu‑
  • sonând
  • sonându‑
singular plural
  • sonea
  • sonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sonez
(să)
  • sonez
  • sonam
  • sonai
  • sonasem
a II-a (tu)
  • sonezi
(să)
  • sonezi
  • sonai
  • sonași
  • sonaseși
a III-a (el, ea)
  • sonea
(să)
  • soneze
  • sona
  • sonă
  • sonase
plural I (noi)
  • sonăm
(să)
  • sonăm
  • sonam
  • sonarăm
  • sonaserăm
  • sonasem
a II-a (voi)
  • sonați
(să)
  • sonați
  • sonați
  • sonarăți
  • sonaserăți
  • sonaseți
a III-a (ei, ele)
  • sonea
(să)
  • soneze
  • sonau
  • sona
  • sonaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sonat, sonaadjectiv
sonat, sonațisubstantiv masculin
sona, sonatesubstantiv feminin

sona, sonezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.