sminti v [At: PSALT. HUR. 52^v/14 / V: (îvp) zm~, (înv) m~, smen~, smien~, ~nți, smân~, zemen~, zim~, (reg) minți, zmim~ / Pzi: ~tesc / E: vsl съмѧсти, -тѫ] 1-2 vtrf A-și pierde (sau a face să-și piardă) judecata din cauza unei boli mintale Si: a se aliena (3), a înnebuni, a se scrânti, a se țăcăni, a se țicni, a se trăsni, (pfm) a se bolânzi, a căpia, a primi, a se turluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam) a se sări. 3-4 vtrf (Fig) A i se întuneca (sau a face să i se întunece) mintea Si: a se rătăci. 5-6 vtr (Îvp) A (se) răni. 7 vt (Îvp; spc) A schilodi. 8 vt (Îvp; pex) A bate foarte rău (provocând leziuni, amețeli etc.). 9-10 vtr (Reg) A (se) luxa. 11-12 vtr (Reg; pan) A (se) strica. 13 vt (Îrg) A schimba în rău. 14 vt (Îrg; pex) A șubrezi. 15-16 vtrp (Îrg; fig) A (se) deforma (2-3). 17 vr (Îrg; d. cereale sau alimente) A se altera (4). 18 vt (Îrg; c. i. oameni și însușiri ale lor) A corupe (6). 19-20 vtrp (Îvp) A împiedica (sau a fi împiedicat) să facă ceva. 21 vt (Îvp; pex) A tulbura. 22 vi (Înv) A se abate din drum. 23-24 vtir (Îvp) A greși (1). 25-26 vtr (Îvp) A (se) deplasa din poziția inițială. 27-28 vtr (Îvp; pex) A (se) clătina. 29 vt (Pop) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli. 30 vt (Pop; șhp) A răstălmăci spusele cuiva.

SMINTI, smintesc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde dreapta judecată, a avea mintea tulburată; a înnebuni. Dar bine, măi copilule, te-ai smintit? Nu ți-e rușine să ne iei pe noi, oameni bătrîni, așa, cu tu, cu tine? BASSARABESCU, S. N. 137. De cînd am găsit comoara... m-am smintit parcă. SLAVICI, N. II 335. [Împăratul] s-a cam smintit de cînd dăduse în toana însuratului. ȘEZ. VI 174. ◊ Tranz. De două săptămîni de cînd e aci, i-a smintit pe toți... le-a luat o mulțime de parale. CAMIL PETRESCU, U. N. 232. [Zaharia Duhu] smintise lumea. C. PETRESCU, R. DR. 168. Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creieri. ALECSANDRI, S. 52. ◊ Expr. A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Pe slugi... le-a smintit în palme. CARAGIALE, O. III 34. 2. Tranz. A induce în eroare, a înșela. Pe mine căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atîta vi-i leacul. CREANGĂ, P. 266. ♦ A abate de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva. Se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură. CREANGĂ, A. 134. 3. Intranz. A greși. Să uită Parsion lung la ele [la cele trei porumbițe], să nu smintească cumva, apoi puse mîna pe una și zise: tu ești! RETEGANUL, P. V 66. Ia bine samă să nu smintești, ci să te repezi iute... să iei apă într-o clipă și să fugi. SBIERA, P. 28. 4. Tranz. A mișca din loc, a clinti, a deplasa, a disloca. Nu-și pieptenară părul cu îngrijirea obișnuită, astfel ca nici un fir de păr să nu fie smintit de la locul său. GANE, N. III 134. Harap-Alb iesă din groapă, jupește pielea cerbului cu băgare de seamă, să nu smintească vreo piatră din locul ei. CREANGĂ, P. 227. Și d-atuncea mînăstirea Încetă d-a mai cădea. Vînt, cutremur n-o smintește. BOLLIAC, O. 95. ♦ A strica, a vătăma. Ostașii dădură bătălie grea cu oamenii, smintindu-le ciolanele. PAS, L. I 134. (Sandu trăgînd sipetul:) Iaca vin; dar greu e, frate. Încet, Sandule, încetișor, să nu-l smintești. Nu-l hurduca; trage lin. ALECSANDRI, T. 1644. În săbii să-l sprijiniți, La un deget să nu-l smintiți. PĂSCULESCU, L. P. 238. ♦ (Popular, cu complementul «vorbă», «cuvînt») A răstălmăci. Noi sîntem de loc din București, Umblăm cu cărți împărătești. Nimeni cuvîntul să nu ni-l smintească. SEVASTOS, N. 112.

A SMINTI ~esc tranz. 1) A face să se smintească; a scoate din minți. 2) (obiecte stătătoare) A mișca din loc; a clinti; a urni. 3) pop. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela. 4) (persoane) A împiedica să facă ceva. 5) A face să-și piardă integritatea (lovind, sfărâmând); a strica; a vătăma. * ~ în bătaie a bate tare. /<sl. sumensti, sumenton

A SE SMINTI mă ~esc intranz. A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se aliena; a se scrânti; a înnebuni; a se zăpăci. /<sl. sumensti, sumenton

smintì v. 1. a turbura; școlarii îl sminteau dela învățătură CR.; 2. a mișca din loc: să nu smintească vr’o piatră CR.; 3. a turbura mintea, a scoate din minți: a smintit. [Vechiu-rom. smintì, a turbura = slav. SŬMĒTÕ, cu acelaș sens care a fost apoi influențat de minte, de unde noțiunea modernă de pervertirea minții].

minti v vz sminti

smânti v vz sminti

smenti v vz sminti

smienti v vz sminti

sminți v vz sminti

zementi v vz sminti

ziminti¹ v vz sminti

zmiminti v vz sminti

zminti v vz sminti

zminti vb. IV. v. sminti.

smentésc, V. smintesc.

smintésc v. tr. (vechĭ smentesc, vsl. sŭ-montiti [și sŭ-mensti, -menton], a turbura, infl. de rom. minte. La Dos. smintă, sminteală. Cp. cu răspintie. V. smîntînă și zămintesc). Turbur, deranjez, mișc din loc: a sminti ceva de la locu luĭ, a sminti pe cineva de la treaba luĭ. Vechĭ. Vatăm, aduc pagubă: lupiĭ îĭ smintesc pe oamenĭ. Săblăznesc. Rătăcesc, seduc: diavoliĭ ne smintește. Împedec, opresc. Azĭ. Fam. Cînd țĭ-oĭ trage una, te smintesc, cînd te-oĭ lovi o dată, te zăpăcesc. V. refl. Înebunesc, devin nebun. – Și zm-.

sminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, 3 sg. smintește, imperf. 1 sminteam; conj. prez. 1 sg. să smintesc, 3 să smintească

sminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, imperf. 3 sg. smintea; conj. prez. 3 să smintească

sminti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintesc, imperf. 3 sg. smintea; conj. prez. 3 sg. și pl. smintească

sminti

smintesc, -tească 3 conj., -team 1 imp.

SMINTI vb. v. înnebuni.

SMINTI vb. v. acri, ademeni, altera, amăgi, clătina, clinti, contraface, corupe, decădea, deforma, denatura, deplasa, deprava, deranja, descompune, desfrâna, destrăbăla, dezarticula, disloca, escamota, falsifica, fermenta, greși, incomoda, împuți, înăcri, încânta, încurca, înșela, jena, luxa, măslui, minți, mistifica, mișca, momi, muta, păcăli, păcătui, perverti, prosti, purta, răstălmăci, rătăci, scrânti, stingheri, stânjeni, strica, suci, supăra, trișa, tulbura, urni, vicia.

sminti vb. v. ACRI. ADEMENI. ALTERA. AMĂGI. CLĂTINA. CLINTI. CONTRAFACE. CORUPE. DECĂDEA. DEFORMA. DENATURA. DEPLASA. DEPRAVA. DERANJA. DESCOMPUNE. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. DEZARTICULA. DISLOCA. ESCAMOTA. FALSIFICA. FERMENTA. GREȘI. INCOMODA. ÎMPUȚI. ÎNĂCRI. ÎNCÎNTA. ÎNCURCA. ÎNȘELA. JENA. LUXA. MĂSLUI. MINȚI. MISTIFICA. MIȘCA. MOMI. MUTA. PĂCĂLI. PĂCĂTUI. PERVERTI. PROSTI. PURTA. RĂSTĂLMĂCI. RĂTĂCI. SCRÎNTI. STINGHERI. STÎNJENI. STRICA. SUCI. SUPĂRA. TRIȘA. TULBURA. URNI. VICIA.

SMINTI vb. (MED.) a se aliena, a înnebuni, a se țicni, (pop. și fam.) a se strechea. (Transilv., Maram. și Ban.) a se bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

sminti (-tesc, -it), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greși, a se înșela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire „a tulbura”. Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu minte. – Der. smintă (var. înv. smîntă), s. f. (Banat, Trans., greșeală; defect; pierdere); sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s. m. (nebun, s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreșit; adv., sigur). – Cf. smîntînă.

zminti, zmintesc, (sminti), vb. tranz., refl. – 1. (pop.) A luxa, a sclinti, a deplasa: „Mi-am zmintit o mână” (ALRRM, 1969: 118). 2. A înnebuni. 3. A tulbura. 4. A jena. – Cf. sminti (< sl. sǔmesti „a tulbura”, Scriban, DER, DEX).

a sminti (pe cineva) în bătaie expr. a bate foarte tare (pe cineva).

MINTÍ vb. IV v. sminti.