4 intrări

46 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

scula [At: PSALT. HUR. 97r/4 / V: (înv) scola / Pzi: scol / E: ml *excubulare] 1 vr A-și schimba poziția corpului de la orizontal la vertical (trezindu-se din somn). 2-3 vtr (Pex) A (se) deștepta din somn Si: a (se) trezi, (pop) a (se) pomeni, (îrg) a (se) scormoni (17-18), a (se) stârni, (înv) a (se) scorni (1-2), (reg) a (se) suminica. 4 vr (Îe) A se ~ pe piciorul stâng (sau cu dosul în sus, cu fața la pernă ori la cearșaf) A fi prost dispus. 5 vr (Îrg) A părăsi patul după o perioadă în care a fost grav bolnav. 6-7 vtr (Îrg; pex) A (se) vindeca de o boală Si: a (se) însănătoși, a (se) înzdrăveni, a (se) ridica, (îrg) a (se) întrema, a (se) lecui, a (se) tămădui (1). 8-9 vtr (Îrg; adesea urmat de determinări ca „din morți”, „din mormânt” etc.) A reveni la viață după ce a murit Si: a învia, (înv) a se deștepta, a se ridica. 10 vr A părăsi poziția orizontală (sau șezândă) și a-și îndrepta corpul (sau jumătatea lui superioară) în poziție (relativ) verticală Si: a se ridica, a se sălta. 11-12 vr A întrerupe (sau a încheia) o activitate, o acțiune etc. prin sculare (5). 13 vr (D. organele genitale masculine ale oamenilor și animalelor) A intra (și a se menține) în erecție. 14-15 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) să... (sau de...) A se hotărî (brusc) (sau a dori pe moment) să obțină, să întreprindă etc. ceva. Si: a se năzări. 16 vr (Reg; d. oameni) A se ridica puțin (pe vârful degetelor de la picioare) Si: a se înălța. 17 vr (Îvr; d. păsări) A se ridica în zbor. 18 vt (Reg; c. i. animale de vânat) A face să iasă din ascunzătoare Si: a stârni. 19 vt (Fig) A scoate din starea de liniște, de calm de mai înainte, tulburând, deranjând, enervând etc. 20 vr (Îrg; fig) A-și reveni dintr-o situație (materială sau morală) proastă Si: a se redresa, a se reface, a se îndrepta. 21 vr A ajunge din nou la o situație prosperă. 22 vr (Înv; fig) A se ivi. 23 vr (Înv; fig) A se naște. 24 vrp (Îvr; d. impozite) A se percepe. 25-26 vt (Reg; c. i. ființe) A crește (1, 35). 27 vr (Înv) A se ridica (sau a se pregăti) să plece undeva, la cineva. 28 vr A pleca de undeva pentru a merge în altă parte. 29-30 vr A începe (sau a se hotărî să înceapă) o acțiune Si: a se ridica. 31 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) (ceva) A-i veni (cuiva) o idee (ciudată). 32 vr (Îvp; fig; udp „pe”, „spre”, „asupra” etc.) A se ridica împotriva cuiva sau a ceva. 33 vr A avea o atitudine ostilă față de cineva sau de ceva. 34 vr A porni o revoltă, o răscoală, o rebeliune Si: a se revolta (1), a se răscula (1). 35 vr (Înv) A porni la război. 36 vt (C. i. oameni, oaste) A mobiliza cu sopul de a participa la război. 37 vr (D. război) A izbucni.

SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. A se trezi din somn, a se deștepta (și a se da jos din pat). Iată-ne făcînd planuri să ne sculăm de mînecate și s-o pornim amîndoi la drum cu săniuța noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 384. A doua zi muierea se sculă des-de-dimineață. RETEGANUL, P. I 1. [Cerbul] dormea cît un bei, pînă ce asfințea soarele. Și după aceea, sculîndu-se, o lua în porneală și nu mai da pe la izvor. CREANGĂ, P. 224. ◊ (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Bine-vede zise către Greu-ca-pămîntul: Mă, scoală, că lupul fuge drept la stăpînul nostru, dar Greu-ca-pămîntul dormea dus. RETEGANUL, P. III 40. Mă trezește mama într-o dimineață din somn cu vai-nevoie, zicîndu-mi: scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui. CREANGĂ, A. 52. Nevastă, nevastă... Scoală, că-i ziuă. BIBICESCU, P. P. 384. ◊ Expr. A se scula cu noaptea-n cap = a se scula dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A se scula ca huhurezii v. huhurez. A se scula cu dosul în sus v. dos (2). ◊ Tranz. Fără multă socoteală, s-a urcat la camera lui Titu și l-a sculat din somn să-i ureze bun sosit și să-i ofere serviciile lui prietenești. REBREANU, R. I 24. Sub o mîndră garofiță îmi dormea d-o copiliță... Voinicelul mi-o privea... S-o deștepte nu-ndrăznea, S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. ♦ Fig. A se trezi din moarte, a reveni la viață, a învia. Deșteaptă-te, pămînt romîn... Aștepți oare, spre a învia, ca strămoșii să se scoale din morminte? RUSSO, S. 148. ♦ A se însănătoși, a se vindeca de o boală, a părăsi patul după boală. Păi nu știi tu, mă, că de o boală zaci și te scoli, dar de dor te-aprinzi și mori. MIRONESCU, S. A. 43. Radu căzu iarăși la pat și nu se mai sculă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. ◊ Tranz. fact. Babele nici nu-l scoală după boală, nici nu-l lasă ca să moară. PANN, P. V. III 140. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre ființe) A se ridica în picioare, a se ridica de jos. Cei de pe prispă se sculară în picioare. REBREANU, I. 22. Calul se scoală scuturîndu-și capul ca de buimăceală. CARAGIALE, P. 40. Se scoală... și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și, luînd paharul, astfel le vorbește. BOLINTINEANU, O. 31. ◊ (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Scoală de dinaintea mea, afurisitule și blăstămatule! și-mi spune cum de-ai putut, în orbia ta, să nu bagi în samă dorințile și trebuințile oamenilor. SBIERA, P. 153. Căprioare, surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. BIBICESCU, P. P. 164. ◊ Tranz. Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrîna o scula, Mîna dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. ALECSANDRI, P. P. 199. ♦ Fig. A fi puternic, a avea putere. Se va prăvăli Șchiopul ca să nu se mai scoale. SADOVEANU, O. I 40. 3. Refl. A se ridica să plece (v. porni); a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Boierul atunci se scoală iute, se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă la lanuri. CREANGĂ, P. 159. ◊ (Metaforic) Cînd vintul se scoală Turbat și răscoală A mărilor val, Pescarul s-oprește, La valuri privește Și cîntă pe mal. ALECSANDRI, P. I 169. ◊ (La imperativ cu omiterea pron. refl.) Scoală și vin’ la luptă, să ne ciocîrtim cu paloșele. ALECSANDRI, T. I 396. Foaie verde busuioc, Mai sculați, boieri, la joc. V-ajungă de cînd mincați. TEODORESCU, P. P. 271. 4. Tranz. Fig. A ridica în picioare, a aduna (în vederea unei acțiuni), a pune în mișcare. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. COȘBUC, P. I 126. A sculat mai tot satul în picioare, din pricina pupăzăi din tei. CREANGĂ, A. 59. Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat Și copiii și-au aflat. ALECSANDRI, P. P. 21. 5. Refl. Fig. A porni o răscoală, o rebeliune; a se răscula. Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 215. Poporul romîn se scula în numele «dreptății» și a «frăției». GHICA, S. A. 155. (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Sculați!... Dreptatea, azi, vă-nchină a ei armă! Lăsați revolta ca să dea alarmă, Din țărmii-n țărmii lumii muritoare! NECULUȚĂ, Ț. D. 31. Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah, treziți-vă ca dînsa, frații mei de Romînie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieții a sosit. ALECSANDRI, P. A. 81. 6. Refl. Fig. (Învechit) A porni la război, a se ridica (cu război) împotriva cuiva. Mă rătăcisem de Ana și de Calistru și acuma îmi trebuia București, unde se sculaseră nemții și aruncau bombe. SADOVEANU, P. M. 86. Se luptau cu oricine se scula asupra țării lor și mai adeseaori ele biruiau. ISPIRESCU, U. 50. ♦ Tranz. A pune în mișcare, a mobiliza. Mihu cu alți bătrîni porniră călări spre alte sate ca să le scoale și să le facă vînt după Tudor, spre scaunul lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 122. Trece Oltul, ajunge în munții Gorjului și Mehedințului și începe a scula pandurimea. GHICA, S. 100. ◊ Refl. Porunci la toți săcuii să se scoale în arme și să-l urmeze. BĂLCESCU, O. II 280. 7. Refl. (Învechit) A se ivi, a se naște. S-a sculat în vremurile mai dincoace un învățat mai iscusit decît toți: toată lumea știe că e vorba de Musa-ben-Omer cîrnul. SADOVEANU, D. P. 183. După bătălie, mulți viteji se scoală. Care cum se scula, tot Vlad (Udrea etc.) îl chema (= nici unul nu era potrivit, bun de vreo treabă).

A SE SCULÁ mă scol intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se deștepta. ~ la ora șapte.~ din morți a învia. 2) A lua poziție verticală; a se ridica în picioare. ~ de pe scaun.~ din pat (sau după o boală) a se însănătoși. /<lat. excubulare

A SCULÁ scol intranz. 1) A face să se scoale. 2) fig. (persoane) A atrage într-o acțiune amplă de interes comun; a mobiliza. ~ tot satul. /<lat. excubulare

sculà v. 1. a deștepta din somn: mă sculă cu noaptea în cap CR.; 2. a se ridica în picioare: scoală tu să șed eu; 3. a se trezi: scoală-te; a se scula din morți, a învia. [Origină necunoscută].

SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

scu sf [At: PO 4/28 / Pl: ~le / E: ns cf scul] 1 (Îvp; de obicei lpl) Obiect de mare valoare (făcut dintr-un metal prețios) (cu pietre scumpe). 2 (Spc) Bijuterie (1). 3 (Îrg; euf) Organ genital masculin (la oameni sau la animale). 4 (Reg; d. persoane în vârstă; îe) A pune ~lele în cui A avea puterile slăbite. 5 (Înv; lpl) Veșminte scumpe și obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora Si: instrument, unealtă, ustensilă, (reg) sculeață. 7 (Lpl; de obicei cu determinări) Totalitate a instrumentelor și a obiectelor care servesc cuiva pentru practicarea unei anumite îndeletniciri. 8 (Prc) Partea activă cu care acționează o sculă (6) asupra materialului sau a piesei de prelucrat. 9 (Fig) Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru a atinge un anumit scop Si: instrument. 10 (Fam) Armă (de luptă). 11 (Îvp; lpl) Obiecte (casnice). 12 (Îvp; lpl) Țesături, cusături etc. care formează zestrea unei familii. 13 (Reg; îls) ~ de văduvă Lucru vechi (și uzat).

SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula ferăstrăului.Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Unealtă; instrument. Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. ♦ Fig. Persoană sau lucru de care se folosește cineva pentru a săvîrși o faptă (de obicei necinstită). Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. ♦ Partea activă cu care acționează o unealtă. Pînza de oțel constituie scula ferăstrăului. 2. (Învechit și arhaizant, mai ales la pl.) Lucru de preț, giuvaer, bijuterie. Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. ♦ Fig. Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. V. poamă. Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător...Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108.

SCÚLĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat și acționat manual în vederea executării unei operații de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei mașini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai ești!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

sculă f. 1. unealtă: scule pentru meseriași; 2. podoabă de pietre scumpe: scule și bani; 3. fam. persoană distinsă, în bine sau în rău; o sculă de om. [Origină necunoscută (gr. mod. SKULA însemnează scul, jurubiță)].

scol, a sculá v. tr. (lat. *ex-col-levo, -áre, d. levare, a ridica. – Scol, scoală, să scoale. V. ĭaŭ. Cp. și cu răscol 2). Deștept. trezesc: scoală-l că-ĭ tîrziŭ. V. refl. Mă deștept, mă trezesc, mă ridic în picĭoare din pat orĭ de pe scaun: bătrîniĭ se scoală cu noapte’n cap, servitoru s’a sculat în picĭoare cînd a intrat stăpînu. Răsar, apar: un mare proroc s’a sculat. Mă răscol. V. intr. (numaĭ la imperativ). Scoală, sculațĭ!, scoală-te, sculați-vă! A se scula din morți, a învia.

scúlă f., pl. e (ngr. skúla, furcă de tors). Vechĭ. Giuvaier, breloc. Azĭ. Unealtă, instrument: sculele zidaruluĭ Fig. Iron. Podoabă, tacîm, pramatie, om cu defect: ce mai sculă și bețivanu cela!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 scoa; conj. prez. 1 sg. să scol, 3 să scoale; imper. 2 sg. afirm. scoa

scula (a ~) vb., ind. prez. 3 scoa

sculá vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 sg. și pl. scoálă; conj. prez. 3 sg. și pl. scoále

scu s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

scu s. f., g.-d. art. sculei; pl. scule

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCULÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. învia. 3. v. ridica. 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)

SCULÁ vb. v. crește, declanșa, dezlănțui, fortifica, isca, izbucni, îndrepta, înfiripa, însănătoși, întări, întrema, înzdrăveni, lecui, normaliza, porni, răscula, răzvrăti, reconforta, redresa, reface, restabili, revolta, ridica, stârni, tămădui, tonifica, vindeca.

scula vb. v. CREȘTE. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. FORTIFICA. ISCA. IZBUCNI. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNSĂNĂTOȘI. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. LECUI. NORMALIZA. PORNI. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. RECONFORTA. REDRESA. REFACE. RESTABILI. REVOLTA. RIDICA. STÎRNI. TĂMĂDUI. TONIFICA. VINDECA.

SCULA vb. 1. a (se) deștepta, a (se) trezi, (pop.) a (se) pomeni, (înv. și reg.) a (se) scormoni, a (se) stîrni, (prin Mold.) a (se) suminica, (înv.) a (se) scorni. (S-a ~ devreme.) 2. a (se) însufleți, a învia, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu se mai ~.) 3. a se ridica. (S-a ~ de la masă.) 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)

A (se) scula ≠ a (se) așeza, a (se) culca

SCÚLĂ s. v. armă, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoabă, soi, specie, speță, tip.

scu s. v. ARMĂ. BIJUTERIE. CATEGORIE. FEL. GEN. GIUVAER. ODOR. PODOABĂ. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP.

SCU s. instrument, unealtă, ustensilă, (înv. și reg.) sărsam, (reg.) sculeață, (Mold., Bucov. și Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sculá (scol, -át), vb.1. A ridica, a înălța, a urca. – 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. – 3. A deștepta, a trezi. – 4. (Refl.) A se trezi, a se deștepta. – 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. – 6. (Refl., înv.) A se ridica din morți, a învia. – 7. (Refl.) A se excita, a fi încins. – Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca și a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălțime, eminență”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă și a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collārealb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se pornește de preferință de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Pușcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Pușcariu 1559; Pușcariu, Studii și notițe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic și fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicații sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Crețu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii române, București 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s. n. (trezit); sculătoare, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculățel, adj. (sălțăreț, vioi); sculăreț, adj. (priapic); sculătură, s. f. (înv., înviere).

scúlă (-le), s. f.1. Bijuterie, giuvaier. – 2. (Pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. – 3. Instrument, unealtă, ustensilă. – 4. Organ sexual masculin. Origine incertă. Pare a fi ngr. σϰόλη „festiv”, cf. ngr. σϰουλαρίϰι „cercei”. Legătura cu gr. σϰῦλον, eol. *σϰύλλον „deposedare” (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingătoare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SCULĂ subst. 1. Scule b. 2. Sculeș (16 A IV 38; 17 A III 158; Ur XXII 387). 3. Sculotă Nan 1431 (Flor 79).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a i se scula expr. 1. (vulg.d. bărbați) a avea o erecție. 2. a manifesta subit o dorință, o poftă, o intenție ciudată sau reprobabilă.

a i se scula bâzdâcul expr. 1. a i se năzări, a-i veni un gând ciudat și neașteptat. 2. (er.) a se excita.

a i se scula o idee expr. (glum.) a-i veni o idee.

a se da mare sculă de basculă expr. v. a se da mare.

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).

a se scula cu fundul în sus expr. a fi morocănos / indispus / arțăgos (în primele ore ale dimineții).

a se scula cu noaptea în cap expr. a se scula dimineața foarte devreme / în zori.

a-și sui sculele în pod expr. (glum.) a rămâne impotent.

mare sculă (de/pe basculă) expr. (peior.d. oameni) grozav, teribil, formidabil.

sculă, scule s. f. 1. (intl.) unealtă sau instrument folosit de un spărgător. 2. cuțit, șiș. 3. penis. 4. aparat electronic audiovizual.

Intrare: scula
verb (VT36)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scula
  • sculare
  • sculat
  • sculatu‑
  • sculând
  • sculându‑
singular plural
  • scoa
  • sculați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scol
(să)
  • scol
  • sculam
  • sculai
  • sculasem
a II-a (tu)
  • scoli
(să)
  • scoli
  • sculai
  • sculași
  • sculaseși
a III-a (el, ea)
  • scoa
(să)
  • scoale
  • scula
  • sculă
  • sculase
plural I (noi)
  • sculăm
(să)
  • sculăm
  • sculam
  • scularăm
  • sculaserăm
  • sculasem
a II-a (voi)
  • sculați
(să)
  • sculați
  • sculați
  • scularăți
  • sculaserăți
  • sculaseți
a III-a (ei, ele)
  • scoa
(să)
  • scoale
  • sculau
  • scula
  • sculaseră
scola
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sculă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scula
plural
  • scule
  • sculele
genitiv-dativ singular
  • scule
  • sculei
plural
  • scule
  • sculelor
vocativ singular
plural
Intrare: Sculă
Sculă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Sculă
Intrare: șculă
șculă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scula, scolverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: deștepta trezi antonime: culca
    • format_quote Iată-ne făcînd planuri să ne sculăm de mînecate și s-o pornim amîndoi la drum cu săniuța noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 384. DLRLC
    • format_quote A doua zi muierea se sculă des-de-dimineață. RETEGANUL, P. I 1. DLRLC
    • format_quote [Cerbul] dormea cît un bei, pînă ce asfințea soarele. Și după aceea, sculîndu-se, o lua în porneală și nu mai da pe la izvor. CREANGĂ, P. 224. DLRLC
    • format_quote (la) imperativ Bine-vede zise către Greu-ca-pămîntul: Mă, scoală, că lupul fuge drept la stăpînul nostru, dar Greu-ca-pămîntul dormea dus. RETEGANUL, P. III 40. DLRLC
    • format_quote (la) imperativ Mă trezește mama într-o dimineață din somn cu vai-nevoie, zicîndu-mi: scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui. CREANGĂ, A. 52. DLRLC
    • format_quote (la) imperativ Nevastă, nevastă... Scoală, că-i ziuă. BIBICESCU, P. P. 384. DLRLC
    • format_quote Fără multă socoteală, s-a urcat la camera lui Titu și l-a sculat din somn să-i ureze bun sosit și să-i ofere serviciile lui prietenești. REBREANU, R. I 24. DLRLC
    • format_quote Sub o mîndră garofiță îmi dormea d-o copiliță... Voinicelul mi-o privea... S-o deștepte nu-ndrăznea, S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. DLRLC
    • 1.1. figurat A se trezi din moarte, a reveni la viață. DLRLC
      sinonime: învia
      • format_quote Deșteaptă-te, pămînt romîn... Aștepți oare, spre a învia, ca strămoșii să se scoale din morminte? RUSSO, S. 148. DLRLC
      • chat_bubble reflexiv A se scula din morți = învia. DEX '09 DEX '98
        sinonime: învia
    • 1.2. A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Păi nu știi tu, mă, că de o boală zaci și te scoli, dar de dor te-aprinzi și mori. MIRONESCU, S. A. 43. DLRLC
      • format_quote Radu căzu iarăși la pat și nu se mai sculă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. DLRLC
      • format_quote tranzitiv factitiv Babele nici nu-l scoală după boală, nici nu-l lasă ca să moară. PANN, P. V. III 140. DLRLC
      • format_quote tranzitiv factitiv Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. DLRLC
    • chat_bubble A se scula cu noaptea-n cap = a se scula dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. DLRLC
    • chat_bubble A se scula ca huhurezii. DLRLC
    • chat_bubble A se scula cu dosul în sus. DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ridica antonime: așeza
    • format_quote Cei de pe prispă se sculară în picioare. REBREANU, I. 22. DLRLC
    • format_quote Calul se scoală scuturîndu-și capul ca de buimăceală. CARAGIALE, P. 40. DLRLC
    • format_quote Se scoală... și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. DLRLC
    • format_quote Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și, luînd paharul, astfel le vorbește. BOLINTINEANU, O. 31. DLRLC
    • format_quote (la) imperativ Scoală de dinaintea mea, afurisitule și blăstămatule! și-mi spune cum de-ai putut, în orbia ta, să nu bagi în samă dorințile și trebuințile oamenilor. SBIERA, P. 153. DLRLC
    • format_quote (la) imperativ Căprioare, surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. BIBICESCU, P. P. 164. DLRLC
    • format_quote Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrîna o scula, Mîna dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. ALECSANDRI, P. P. 199. DLRLC
    • 2.1. figurat A fi puternic, a avea putere. DLRLC
      • format_quote Se va prăvăli Șchiopul ca să nu se mai scoale. SADOVEANU, O. I 40. DLRLC
  • 3. reflexiv popular A se ridica să plece. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. DLRLC
    • format_quote Boierul atunci se scoală iute, se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă la lanuri. CREANGĂ, P. 159. DLRLC
    • 3.1. prin extensiune A începe o acțiune, a se apuca de o treabă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote metaforic Cînd vintul se scoală Turbat și răscoală A mărilor val, Pescarul s-oprește, La valuri privește Și cîntă pe mal. ALECSANDRI, P. I 169. DLRLC
      • format_quote (la) imperativ Scoală și vin’ la luptă, să ne ciocîrtim cu paloșele. ALECSANDRI, T. I 396. DLRLC
      • format_quote (la) imperativ Foaie verde busuioc, Mai sculați, boieri, la joc. V-ajungă de cînd mincați. TEODORESCU, P. P. 271. DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. COȘBUC, P. I 126. DLRLC
    • format_quote A sculat mai tot satul în picioare, din pricina pupăzăi din tei. CREANGĂ, A. 59. DLRLC
    • format_quote Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat Și copiii și-au aflat. ALECSANDRI, P. P. 21. DLRLC
    • format_quote Mihu cu alți bătrîni porniră călări spre alte sate ca să le scoale și să le facă vînt după Tudor, spre scaunul lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 122. DLRLC
    • format_quote Trece Oltul, ajunge în munții Gorjului și Mehedințului și începe a scula pandurimea. GHICA, S. 100. DLRLC
    • format_quote reflexiv Porunci la toți săcuii să se scoale în arme și să-l urmeze. BĂLCESCU, O. II 280. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv reflexiv A (se) răscula. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: răscula
      • format_quote Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 215. DLRLC
      • format_quote Poporul romîn se scula în numele «dreptății» și a «frăției». GHICA, S. A. 155. DLRLC
      • format_quote (la) imperativ Sculați!... Dreptatea, azi, vă-nchină a ei armă! Lăsați revolta ca să dea alarmă, Din țărmii-n țărmii lumii muritoare! NECULUȚĂ, Ț. D. 31. DLRLC
      • format_quote (la) imperativ Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah, treziți-vă ca dînsa, frații mei de Romînie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieții a sosit. ALECSANDRI, P. A. 81. DLRLC
    • 4.2. reflexiv învechit A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă rătăcisem de Ana și de Calistru și acuma îmi trebuia București, unde se sculaseră nemții și aruncau bombe. SADOVEANU, P. M. 86. DLRLC
      • format_quote Se luptau cu oricine se scula asupra țării lor și mai adeseaori ele biruiau. ISPIRESCU, U. 50. DLRLC
  • 5. reflexiv învechit A se ivi, a se naște. DLRLC
    sinonime: ivi naște
    • format_quote S-a sculat în vremurile mai dincoace un învățat mai iscusit decît toți: toată lumea știe că e vorba de Musa-ben-Omer cîrnul. SADOVEANU, D. P. 183. DLRLC
    • format_quote expresie După bătălie, mulți viteji se scoală. Care cum se scula, tot Vlad (Udrea etc.) îl chema = nici unul nu era potrivit, bun de vreo treabă). DLRLC
etimologie:

scu, sculesubstantiv feminin

  • 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd a pornit rădvanul cu mireasa... vioara lui Mură... nu mai era sculă de lemn, ci inimă zbuciumată. GALACTION, O. I 74. DLRLC
    • format_quote Voi arăta... cari sînt... sculele de cari se servește poporul nostru pentru a pescui în aceste ape. ANTIPA, P. 81. DLRLC
    • format_quote Sculele... ce slujesc în lemnăria propriu-zisă sînt: barda... briceagul... ciocanul... cleștele. PAMFILE, I. C. 115. DLRLC
    • 1.1. Parte activă a unei scule, care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. figurat Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: instrument
      • format_quote Oboseala nu m-a ucis, n-a vrut să fie o sculă în slujba dracului care îmi vrea moartea. VISSARION, B. 229. DLRLC
  • 2. învechit (la) plural Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fură uciși în cazne, după ce spuseseră unde aveau ascunși banii și sculele de preț. CAMIL PETRESCU, O. II 292. DLRLC
    • format_quote Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate... Se duc spre munți. IOSIF, P. 26. DLRLC
    • format_quote Multe averi și case mari s-au ridicat în București, după ciuma lui Caragea, din sculele și banii bieților bolnavi. GHICA, S. 32. DLRLC
    • 2.1. figurat Persoană care se deosebește de ceilalți prin ceva în bine sau (ironic) în rău. DLRLC
      • format_quote Maică-mea, cum îl văzu, se uită la dînsul lung și cercetător... – Bine, frate, da ce pacate-s cu d-ta? întrebă iarăși maică-mea pe tată-mio; da scula asta unde o mai găsiși? HOGAȘ, DR. II 151. DLRLC
      • format_quote Omul e tot aceeași sculă Și... experiența ce-a cîștigat e nulă! MACEDONSKI, O. I 260. DLRLC
      • format_quote Sînt sătulă De-așa sculă. PANN, P. V. II 108. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii