GIUVAIER, giuvaiere, s. n. Obiect de podoabă făcut (cu artă) din metal prețios (și pietre scumpe); bijuterie. ♦ Fig. Obiect de mare valoare (artistică); persoană cu deosebite calități. [Pl. și: giuvaieruri. – Var.: juvaier s. n.] – Din tc. cevahir (pl. lui cevher).

giuvaier sn [At: NEGRUZZI, S. III, 421 / V: ju~ / Pl: ~e, ~uri / E: tc ğevahir] 1 Obiect de podoabă făcut (cu artă) din metal prețios (și pietre scumpe) Si: bijuterie. 2 (Fig) Obiect de mare valoare artistică. 3 (Fig) Persoană cu calități excepționale.

GIUVAIER, giuvaiere, s. n. Obiect de podoabă făcut (cu artă) din metal prețios (și pietre scumpe); bijuterie. ♦ Fig. Obiect de mare valoare (artistică); persoană cu deosebite calități. [Pl. și: giuvaieruri – Var.: juvaier s. n.] – Din tc. cevahir (pl. lui cevher).

GIUVAIER ~e n. 1) Obiect confecționat din metale prețioase și pietre scumpe, folosit ca podoabă; bijuterie. 2) fig. Obiect de mare valoare artistică; podoabă. [Pl. și giuvaieruri] /<turc. cevahir

gĭuvaĭér n., pl. urĭ și e (turc. ğeavahir, d. ar. ğevahîr, pl. d. ğevher, gĭuvaĭer, gemă; ngr. tzovaéri, -íri, tzevaéri, alb. ğevahir, bg. sîrb. ğevaír. Cp. și cu sp. aljofar, d. ar. al-ğauhar, gĭuvaĭer). Bijuterie, ornament de metal prețios și geme purtat maĭ ales de femeĭ. Fig. (iron. orĭ serios). Om de valoare, om plin de calitățĭ: un gĭuvaĭer de om! – Și juvaĭer (Mold. nord). V. tefaric.

juvaer sn vz giuvaer

GIUVAER, giuvaere, s. n. Podoabă prețioasă lucrată din metal și pietre scumpe; bijuterie. Iubirea noastră cum a fost Nu știe nimeni pe de rost, Doar rare regăsiri în minte Ca giuvaere în morminte. BENIUC, V. 68. ◊ Fig. (Despre un lucru sau o persoană; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Fata ei era așezată, înțeleaptă și duioasă, un adevărat giuvaer de femeie. SLAVICI, O. II 79. Mă bate gîndurile să mai amînăm nunta. – Fie și așa. Nu mă împotrivesc. Eu însă te sfătuiesc să nu perzi din mînă un giuvaer ca acesta. ISPIRESCU, L. 291. – Pl. și: giuvaeruri (DUMITRIU, N. 108). – Variantă: juvaer, juvaeruri (EMINESCU, O. I 43, ALECSANDRI, T. 752), s. n.

JUVAER s. n. v. giuvaer.

GIUVAER, giuvaere, s. n. Bijuterie. [Pl. și: giuvaeruri. – Var.: juvaer s. n.] – Tc. cevahir (pl. lui cevher).

JUVAER s. n. v. GIUVAER. Bijuterie. [Var.: juvaer s. n.] – Tc. cevahir (pl. lui cevher). – [DLRM]

giuvaer n. 1. podoabă de pietre scumpe: dacă ai giuvaeruri, trebue să le arăți AL. 2. fig. comoară, sculă (și ironic): un giuvaer de ginere ca acesta ISP. [Turc. DJEVAHIR].

juvaer n. V. giuvaer: un juvaer de flăcău CR.

juvaĭér V. gĭuvaĭer.

giuvaier (desp. giu-) s. n., pl. giuvaiere

giuvaier (giu-) s. n., pl. giuvaiere

giuvaier s. n. (sil. giu-), pl. giuvaiere

giuvaer, pl. giuvaere

giuvaer, -aere.

GIUVAIER s. v. bijuterie.

GIUVAER s. bijuterie, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaerica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~uri.)

giuvaer (-re), s. n. – Bijuterie, podoabă. – Var. juvaer. Mr. giuvair, megl. giăvăier. Tc. cevahir „diamant” (Șeineanu, II, 190; Lokotsch 694), cf. ngr. τσοβαέρι, alb. ğevaher (Meyer 81), bg. dževair. – Der. giuvaerica, s. f. (bijuterie, podoabă), din ngr. τσοβαεριϰά, se folosește mai ales la pl.; giuvaiergiu, s. m. (bijutier), din tc. cevahirci.