4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma.

SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) învelită în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma.

SARMÁ, sarmale, s. f. (Mai ales la pl.) Preparat culinar din carne tocată amestecată cu orez și cu alte ingrediente, făcută cocoloș și învelită în foaie de varză, de viță etc. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci... și feli de feli de bucate. CREANGĂ, P. 29. Costachi bucătarul... nimerea foarte bine sarmalele. GHICA, S. 76. ◊ Expr. A înghiți sarmaua = a înghiți gălușca, v. înghiți. – Variantă: sarmálă s. f.

sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele

sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále

SARMÁ s. (reg.) gălușcă, pernuță, (Ban. și Transilv.) perișoară, (Transilv. și Bucov.) piroșcă. (~ale cu carne de porc.)

sarmá (sarmále), s. f. – Gălușcă înfășurată în foaie de varză sau de viță. – Mr. sărma, megl. sarma. Tc. sarma (Șeineanu, II, 315; Lokotsch 1857; Ronzevalle 107), cf. ngr. σαρμᾶς, bg., sb. sarma.

SARMÁ ~le f. mai ales la pl. Preparat culinar din carne tocată, amestecată cu orez (crupe) și alte ingrediente și învelită în foi de varză sau de viță de vie; gălușcă. [Art. sarmaua; G.-D. sarmalei] /<turc., sb. sarma

sarmà f. cocoloș de carne tocată și de orez învelit în foi de viță sau de varză; a toca cuiva carnea sarmale, a i-o tăia în bucățele, a-l sfâșia. [Turc. SARMÁ].

sarmá f. (turc. sarmá, d. sarmak, a învălătuci; ng.r sarmâs, ung. szárma. V. sarghie 1 și saric). Cocoloș de carne tocată orĭ de orez orĭ de meĭ învălit în frunzp de viță de vie, de varză, de ștevie, de țeĭ ș.a. – În Munt. cele maĭ micĭ (de carne) se numesc sărmăluțe. – V. gălușcă și perișoară.

SARMÁLĂ s. f. v. sarma.

SẤRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

SÂRMĂ, sârme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) a cărui secțiune are dimensiunile transversale mai mici de 16 mm. ◊ Sârmă de parchet = sârmă de oțel cu muchii ascuțite, în forma unui ghemotoc, folosită la curățarea parchetelor. 2. (Înv.) Fir de metal prețios. II. (Iht.) Plevușcă. – Din ngr. sirma, tc. sirma.

SÎ́RMĂ, sîrme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. SAHIA, N. 33. Și nădejdea de la mine E ca sîrma de subțire; Ca sîrma din bolta veche, Cum o tragi se rupe-n șepte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. ◊ Fig. Vremea era limpede; de la asfințit strecura soarele sîrme de aur peste acoperișurile roșii ale pavilioanelor. SADOVEANU, O. VI 185. Plouă!... Iar pe strada animată ca la cinematograf, Ploaia zugrăvește-n aer sîrme lungi de telegraf. TOPÎRCEANU, P. 79. ◊ Sîrmă ghimpată v. ghimpat. Sîrmă de parchet = sîrmă de oțel cu muchii ascuțite, folosită la curățirea parchetelor. 2. (Învechit) Fir de metal prețios. Are să-ți spuie că poți trage din straiul ei un fir de sîrmă ori de mătasă. SADOVEANU, Z. C. 211. ◊ (În metafore și comparații) Mijlocul îl avea încins cu un colan țesut în fir sîrmă. FILIMON, C. 216. 3. (Ban.) Fir de mătase împletit în formă de sfoară; panglică de mătase. Sfîrșindu-se și această ceremonie... fetele din Banat, împărțind în două sîrma (panglica) care... au ținut-o preste cel mort, se întorc cu toții spre casă. MARIAN, Î. 337. Nime n-o mai jelește, Fără Ion cu capul gol, Că doar lui i-a fost mai dor, Și Achim cu sîrma neagră, Că doar lui i-a fost mai dragă. HODOȘ, P. P. 118. II. (Iht.) Plevușcă.

sấrmă s. f., g.-d. art. sấrmei; pl. sấrme

sârmă s. f., g.-d. art. sârmei; (bucăți, feluri, pești) pl. sârme

SÂRMĂ s. (înv. și reg.) tel, (reg.) drot. (Loc împrejmuit cu ~.)

SÂRMĂ s. v. filigran, fufă, panglică, plevușcă,șiret.

arată toate definițiile

Intrare: sârmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sârmă
  • sârma
plural
  • sârme
  • sârmele
genitiv-dativ singular
  • sârme
  • sârmei
plural
  • sârme
  • sârmelor
vocativ singular
plural
Intrare: sarma
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sarma
  • sarmaua
plural
  • sarmale
  • sarmalele
genitiv-dativ singular
  • sarmale
  • sarmalei
plural
  • sarmale
  • sarmalelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sarma
  • sarmala
plural
  • sarmale
  • sarmalele
genitiv-dativ singular
  • sarmale
  • sarmalei
plural
  • sarmale
  • sarmalelor
vocativ singular
plural
Intrare: șarma
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șarma
  • șarmare
  • șarmat
  • șarmatu‑
  • șarmând
  • șarmându‑
singular plural
  • șarmea
  • șarmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șarmez
(să)
  • șarmez
  • șarmam
  • șarmai
  • șarmasem
a II-a (tu)
  • șarmezi
(să)
  • șarmezi
  • șarmai
  • șarmași
  • șarmaseși
a III-a (el, ea)
  • șarmea
(să)
  • șarmeze
  • șarma
  • șarmă
  • șarmase
plural I (noi)
  • șarmăm
(să)
  • șarmăm
  • șarmam
  • șarmarăm
  • șarmaserăm
  • șarmasem
a II-a (voi)
  • șarmați
(să)
  • șarmați
  • șarmați
  • șarmarăți
  • șarmaserăți
  • șarmaseți
a III-a (ei, ele)
  • șarmea
(să)
  • șarmeze
  • șarmau
  • șarma
  • șarmaseră
Intrare: Sârmă
Sârmă nume propriu
nume propriu (I3)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)