răspuns³, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~nși, ~e / E: răspunge] (Mun; d. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Găurit (2).

răspuns¹ av [At: MAT. DIALECT. I, 226 / E: răspunde] (Reg; d. sunete și cuvinte) Răspicat (3).

răspuns² sn [At: COD. VOR. 156/1 / V: (înv) res~ / Pl: ~uri / E: ml responsum] 1 (Adesea construit cu verbele „a da”, „a primit” etc.) Ceea ce se comunică celui care întreabă. 2 Cuvinte spuse direct, scrise sau transmise printr-un intermediar, unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva (într-un mod oarecare). 3 (Îla) Fără de ~ Care nu poate fi combătut. 4 (Pop; îlv) A da (sau a face) ~ A răspunde (2). 5 (Îvr) Explicație (1). 6 (Îvr) Înregistrare în scris Si: însemnare. 7 Expunere a cunoștințelor în fața unui examinator. 8 (De obicei construit cu verbele „a aduce”, „a duce”, „a lua”, „a trimite”) Informație. 9 (Reg) Vorbă. 10 (Reg) Poruncă. 11 Replică la afirmații, acțiuni, provocări etc. 12 Soluție. 13 Ceea ce se răspunde la o scrisoare. 14 Schimb de scrisori Si: corespondență (4). 15 (Înv) Ordin dat de către o autoritate. 16 (Înv) Responsabilitate (1). 17 Probă. 18 Pretext. 19 (Îvr) Organ prin care corpul comunică cu exteriorul. 20 (Îvr) Orificiu.

RĂSPUNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse sau scrise, transmise unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. Moșneagul cel mititel părea mirat de răspunsurile scurte și înghețate ale lui Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 66. De cîte ori am așteptat O șoaptă de răspuns! EMINESCU, O. I 190. Întrebîndu-mă de știu buchiile pe dinafară, spre răspuns, am deschis cartea lui Petru Maior și i-am cetit un întreg capitol. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ (În construcție cu verbele «a da» sau «a primi») Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A fluierat scurt, ca și cînd ar fi întrebat ceva, apoi, neprimind răspuns, și-a urmat calea. REBREANU, I. 80. Le dă răspuns ca să rămîie peste noapte acolo. CREANGĂ, P. 249. ♦ Dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. Țările iubitoare de pace, prin munca lor constructivă, dau răspunsul cuvenit instigatorilor la război. ♦ Soluție, dezlegare. Scriitorul progresist caută răspunsuri potrivite problemelor puse de viață. 2. (În construcție cu verbele «a duce», «a aduce») Știre, veste, informație. În goana roibului, un sol... El duce regelui răspuns Din tabără. COȘBUC, P. I 145. Chiar frate-meu mi-a adus răspuns că pe stăpîna... a furat-o un zmeu. ISPIRESCU, L. 23. Las’ că mă duc eu să-ți aduc răspuns. CREANGĂ, P. 312. ◊ Expr. A trimite răspuns = a transmite o comunicare. El îmi trimete răspuns că s-o mîntuit înghețatele pe ziua ceea. ALECSANDRI, T. I 159.

RĂSPUNS ~uri n. 1) Comunicare (orală sau scrisă) generată de o întrebare pusă de cineva. 2) Expunere a cunoștințelor la examene. ◊ A chema la ~ a întreba; a chestiona. 3) pop. Vorbă sau acțiune promptă la spusele agresive ale cuiva; ripostă; replică. 4) mat. Soluționare a unei probleme; dezlegare; rezolvare. /<lat. responsum

răspuns n. 1. ceeace se spune celui ce face o întrebare; 2. scrisoare trimisă ca răspuns; 3. întâmpinare, verbală sau scrisă. [Lat. RESPONSUM].

răspúns n., pl. urĭ (lat. responsum). Ceĭa ce se răspunde la o întrebare: răspuns afirmativ. Întîmpinare (orală saŭ scrisă), respingerea uneĭ acuzațiunĭ. – Vechĭ re-.

răspunde [At: COD. VOR. / S și: res~ / Pzi: răspund, (îrg) răspunz / S și: să răspunz / Ps: răspunsei / Par: răspuns / E: ml respondere] 1-2 vit A da un răspuns² la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. 3 vt (Reg) A face cunoscut (prin viu grai). 4 vt (Reg) A da de veste. 5 vt (Înv) A menționa ceva (în scris). 6 vi (Înv) A sta de vorbă cu cineva. 7 vt (Înv) A pronunța. 8 vt (Reg) A spune deschis, fără înconjur. 9 vi A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 10 vi A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. Si: a replica (1), a riposta (1). 11 vt (Înv) A protesta. 12 vt A interveni într-o discuție (publică) combătând (oral sau în scris) afirmațiile cuiva. 13 vt A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 14 vt A saluta pe cineva care a salutat întâi. 15 vi A da urmare unei cereri, unui apel etc. 16 vi (D. autorități, organe de presă etc.) A lămuri problemă la cererea sau sesizarea cuiva. 17 vi A constitui o explicație la o întrebare. 18 vrr (Pop) A ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 19 vi (Înv) A lua contact cu cineva. 20 vi A da socoteală pentru faptele sale (sau ale altcuiva). 21 vi A-și asuma răspunderea pentru faptele sale (sau ale altcuiva) Si: a garanta (8). 22 vt (Înv) A decide (3). 23 vt (Înv) A achita o sumă de bani. 24 vr (Înv) A se folosi (de ceva). 25 vr A se da drept... 26 vr A se prezenta. 27 vr (D. lucruri) A se numi. 28 vi A corespunde (1). 29 vi (Fig) A satisface. 30 vi A fi orientat spre... 31 vi A avea comunicație cu... 32 vi A străbate până la... 33 vi A ieși în... 34 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se face simțit. 35 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se transmite. 36 vi (D. senzații fizice sau psihice) A răzbate.

respuns sn vz răspuns²

RĂSPUNDE, răspund, vb. III. 1. Intranz. A spune ceva cînd ești întrebat, a da un răspuns la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. V. vorbi. Flăcăul clăti din cap, fără să răspundă. SADOVEANU, B. 92. D-auzi mîndră ori n-auzi? Ori n-ai gură să răspunzi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ◊ (Cu determinări în dativ arătînd persoana căreia i se adresează răspunsul) Am răspuns deci cu jumătate de suflet vecinei din stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. [Fata babei] le răspundea cu ciudă și în bătaie de joc. CREANGĂ, P. 292. ◊ Tranz. Am întrebat-o și mi-a răspuns că fiu-său e acasă. CARAGIALE, O. III 72. Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume, Prin frumoasă stihuire, să pătrunză al meu nume. EMINESCU, O. I 137. ◊ (Poetic) Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. ALEXANDRESCU, M. 15. ♦ A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. Cine era cuminte și răspundea bine, căpăta dreptul să stea lîngă ea. PAS, Z. I 111. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. De altfel Tanța răspundea cu aceleași sentimente. REBREANU, R. I 209. De-abia putem răspunde din cînd în cînd la loviturile dușmanului. ALECSANDRI, T. II 20. ◊ (Prin analogie) Alt corn ne răspunse, melancolic. SADOVEANU, O. I 444. Iar telefonul ridicat din cumpănă nu răspundea chemărilor niciodată. C. PETRESCU, C. V. 143. ◊ (Subiectul este sunetul emis) De sub rîpă și de pe piscurile dealului, alte chiote le răspundeau. MACEDONSKI, O. III 36. Roma, Roma nu mai este!... Zis-a glasul, un răsunet Lung răspunde ca un tunet. ALECSANDRI, P. II 20. ♦ A interveni într-o discuție (publică) combătînd (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. Ți-am scris și nici n-ai vrut să-mi răspunzi. NEGRUZZI, S. I 17. 3. Intranz. A constitui prin sine însuși sau a oferi o explicație la o întrebare. Ce s-a întîmplat în familia Piscopesco?... O bucată de bristol, care strălucește dasupra cărților de vizită... ne va răspunde la această întrebare. CARAGIALE, O. II 289. 4. Intranz. A da urmare unui apel. Oamenii muncii răspund chemării la întrecere. ♦ (Despre autorități, organe de presă etc.) A lămuri o problemă la cererea sau sezisarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface, a corespunde. A răspunde exigențelor. ♦ (Învechit) A se potrivi. Puterile fizice nu răspund marelui său suflet. NEGRUZZI, S. I 272. Acea poezie care n-ar răspunde la simțimintele poporului s-ar izola de popor, de națiune, și ar pieri. BOLLIAC, O. 63. 6. Intranz. A fi orientat spre..., a avea comunicație cu..., a străbate pînă la... Ordonanța hrănea cu lemne soba mare ce răspundea în camera cealaltă. SADOVEANU, M. C. 115. Fereastra răspundea într-un zid grunzuros și coșcovit. C. PETRESCU, C. V. 45. Era o clădire cu un cat... răspunzînd în grădinița de la drum. I. BOTEZ, ȘC. 170. Ulița Catilina, în care răspunde cherestegeria. CARAGIALE, la TDRG. ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. Și tremurul mișcării aceleia de undă răspundea pînă în sufletul meu. SADOVEANU, P. S. 207. Simțea între tîmple o durere arzătoare... cu zvîcnituri care-i răspundeau în ceafă. VLAHUȚĂ, la TDRG. 7. Refl. reciproc. (Mold.; astăzi numai popular sau arhaizant) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. Surorile mele au rămas departe încolo, după alți munți, și nu m-am mai răspuns cu ele. SADOVEANU, B. 109. [Ginerele] a să se rușineze să se răspundă cu socrii săi. NEGRUZZI, S. I 299. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea (pentru faptele sale sau ale altcuiva); a fi chezaș, a garanta. Castelul n-are teamă de oaspeți a răspunde. Pe vii el nu-i trădează, pe morți el nu-i ascunde. ALECSANDRI, T. II 144. Cizmarul numai pentru cizme răspunde, iar nu pentru nădragi (= fiecare răspunde pentru meseria lui). 9. Tranz. (Învechit și arhaizant) A achita, a plăti o sumă de bani. Aceștia sînt sărmanii care nu și-au răspuns datoriile către vistierie. SADOVEANU, Z. C. 247. Nu cruța aurul, căci visteria țării îți va răspunde cheltuielile însutit. GANE, N. II 60. – Prez. ind. și: răspunz (VISSARION, B. 62).

A SE RĂSPUNDE mă răspund intranz. pop. A ține legături (unul cu altul); a comunica reciproc. /<lat. respondere

răspunde v. 1. a da un răspuns: a răspunde da sau ba; 2. a trece un examen: candidatul a răspuns bine; 3. a scrie cuiva dela care s’a primit o scrisoare: nu i-am răspuns încă; 4. a plăti: am răspuns toți banii; 5. a da garanție: răspund pentru el; 6. a întâmpina: a răspunde unui pamflet; 7. a corespunde: aceste camere răspund cu cele din față; 8. a avea un capăt, a ieși: căile mici răspund în altele mai mari; 9. a străbate: a răspunde până dincolo. [Lat. RESPONDERE].

răspúnd (est) și -únz (vest), -púns, a -púnde v. tr. (lat. respondére, -sponsum, pop. respóndere, it. rispóndere, pv. respondre, fr. répondre, sp. pg. responder. V. co-respund). Daŭ un răspuns: a răspunde o obrăznicie. Plătesc, achit: ĭ-am răspuns toțĭ baniĭ. V. intr. Daŭ un răspuns în conversațiune saŭ la examin: a răspunde bine, răŭ. Raționez, obĭectez în loc să mă supun: nu răspunde! Repet sunetu: ecou răspunde. Daŭ în schimb, daŭ motive contra altor motive (întîmpin) saŭ loviturĭ contra altor loviturĭ: a răspunde la o politeță, a răspunde victorios la o obĭecțiune, a răspunde la o bombardare. Corespund, îs proporțional: puterile luĭ nu răspund curajuluĭ, rezultatu n’a răspuns speranțelor. Ajung, duc (vorbind de un coridor saŭ de o cameră, de un drum, un tub, o sîrmă electrică, o durere): acest coridor răspunde în salon această sonerie răspunde în bucătărie, această durere îmĭ răspunde în cap. Îs răspunzător, îs garant: răspund eŭ cu baniĭ meĭ pentru el. V. refl. Vechĭ. Mă răspund că sînt, declar că sînt, mă daŭ drept. – Vechĭ re-.

respúnd, -úns, -únz, V. răsp-.

răspuns s. n., pl. răspunsuri

răspuns s. n., pl. răspunsuri

răspuns s. n., pl. răspunsuri

răspunde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspund, 2 sg. răspunzi, 3 sg. răspunde, perf. s. 1 sg. răspunsei, 1 pl. răspunserăm, m.m.c.p. 1 pl. răspunseserăm; conj. prez. 1 sg. să răspund, 3 să răspundă; ger. răspunzând; part. răspuns

răspunde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspund, perf. s. 1 sg. răspunsei, 1 pl. răspunserăm; conj. prez. 3 să răspundă; ger. răspunzând; part. răspuns

răspunde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspund, perf. s. 1 sg. răspunsei, 1 pl. răspunserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. răspundă; part. răspuns

răspunde (ind. prez. 1 sg. răspund, conj. răspundă)

răspund, -pundă 3 conj., -punsei 1 aor.

RĂSPUNS s. 1. (înv.) răspundere. (Care e ~ul lui?) 2. v. ripostă. 3. v. rezolvare.

RĂSPUNS s. v. dovadă, indicație, indiciu, justificare, mărturie, motivare, motivație, pildă, probă, răspundere, responsabilitate, scuză, semn.

RĂSPUNS s. 1. (înv.) răspundere. (Care e ~ lui?) 2. replică, ripostă, (înv.) spunere. (La obrăznicia lui, i-a dat ~ cuvenit.) 3. (MAT.) dezlegare, rezultat, soluție. (~ unei probleme.)

răspuns s. v. DOVADĂ. INDICAȚIE. INDICIU. JUSTIFICARE. MĂRTURIE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. PILDĂ. PROBĂ. RĂSPUNDERE. RESPONSABILITATE. SCUZĂ. SEMN.

Răspuns ≠ întrebare

RĂSPUNDE vb. v. achita, lichida, onora, plăti.

RĂSPUNDE vb. 1. v. replica. 2. a întoarce, a replica. (I-a ~ vreo două!) 3. v. garanta. 4. v. corespunde.

răspunde vb. v. ACHITA. LICHIDA. ONORA. PLĂTI.

RĂSPUNDE vb. 1. a replica, a riposta, (înv.) a întîmpina, a prici. (I-a ~ prompt.) 2. a întoarce, a replica. (I-a ~ vreo două!) 3. a garanta, a gira, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.) 4. a corespunde, a se potrivi. (O măsură ce ~ intereselor largi.)

A răspunde ≠ a întreba

răspunde (răspund, răspuns), vb. – 1. A contesta, a replica. – 2. A corespunde, a avea aceleași deprinderi. – 3. A fi conform cu ceea ce se așteaptă. – 4. A replica, a riposta. – 5. A fi obligat, a garanta. – 6. A încredința, a certifica. – 7. A plăti, a da socoteală. – 8. A privi spre, a fi situat, a comunica. – 9. A trece, a străbate. – Mr. respun(ere), istr. respundesc. Lat. respondĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1446; REW 7400), cf. it. rispondere, port. respondre, fr. répondre, sp., port. responder. Prez. sing. are două forme răspund (răspunz), răspunzi, cf. să răspundă (să răspunză). Uz general (ALR, II, 26). Der. răspuns, s. n. (ripostă, replică; înv., socoteală), din lat. responsum; răspundere, s. f. (responsabilitate); răspunzător, adj. (responsabil); nerăspunzător, adj. (iresponsabil). – Cf. corespunde.

răspuns (it. risposta), în fugă* expunere a temei* la o altă voce (2) decât cea inițială, în interval de cvintă* superioară, respectiv de cvartă* inferioară. Echiv. lat. comes („însoțitor”). V.: subiect; contrasubiect; consecvent.

RĂSPUNS LA DISCURSUL DE RECEPȚIE Discurs rostit de președintele Academiei sau al unei societăți savante, în care sînt arătate meritele și activitatea noului ales. Ex. Răspunsul lui G. Bogdan-Duică la discursul de recepție la Academie a scriitorului M. Sadoveanu (1923): „Domnule Sadoveanu, Primindu-te astăzi în mod sărbătoresc în Academia Română, noi, colegii d-tale, îți dăm un loc și o recunoaștere pe care poporul român ți-a dat-o pe deplin, călduroasă și neșovăitoare încă de mult timp. Ușa ți-a deschis-o acea recunoaștere neștirbită din partea națiunii; noi am bătut doar din palme la intrarea, totuși, foarte sfioasă între noi, a d-tale... Domnilor colegi, Biografia noului nostru coleg, pe cît o știu eu, este foarte scurtă. S-a născut în 1880, în 5 noiembrie, în județul Suceava, la Siret, în tîrgușorul Pașcani, pe care d-sa l-a zugrăvit de multe ori, ai cărui oameni au luat loc mare în opera nuvelistului. Colegul nostru a împlinit așadar 40 de ani, se află în toiul vieții bărbătești; și toți sîntem încredințați că energia sa fizică, sprijinul celei sufletești, îi va îngădui să sporească încă averea sa literară, care este drept o comoară a națiunii.”

RĂSPÚNS (lat. responsum) s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva. ♦ Expunere, dovedire a nivelului de cunoștințe într-un anumit domeniu în fața unui examinator. ♦ Replică, ripostă. 2. (În legătură cu verbele „a duce”, „a aduce”) Știre, informație. ♦ Soluție, dezlegare. 3. (TELEC.) Funcția de timp reprezentând mărimea de ieșire a unui sistem de transmisiune când la intrarea lui se aplică un anumit semnal în regim tranzitoriu sau în regim sinusoidal. 4. (BIOL.) R. imun = ansamblul reacțiilor declanșate de sistemul imun în momentul contactului organismului cu un agent străin (antigen), reacție care are drept scop neutralizarea și eliminarea agresorului. În cadrul r.i. globulele albe specializate (limfocite) sintetizează proteine numite anticorpi care interacționează cu antigenele, neutralizându-le. Sin.: reacție imună.