garanta [At: I. IONESCU, M. 260 / Pzi: ~tez / E: fr garanter] 1 vi A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altcineva va fi achitată conform obligațiilor stabilite. 2-3 vti A da cuiva siguranța că va avea ceva. 4-5 vti A răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. 6-7 vti A se angaja că aparatul vândut va funcționa corespunzător și că, în caz de defecțiune, va fi reparat. 8-9 vti A da asigurări că faptele sau comportarea altuia vor fi corespunzătoare, pozitive etc.

GARANTA, garantez, vb. I. 1. Tranz. A da (cuiva) siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva, a asigura (cuiva ceva). Regimul de democrație populară garantează oamenilor muncii din țara noastră dreptul la învățătură. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 9. 2. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A da asigurări că... N-ar garanta că va rămînea pasiv pînă la capăt. REBREANU, R. I 232. ◊ Intranz. Nu, nu, domnule prefect, eu garantez pentru oamenii mei! repetă generalul. REBREANU, R. II 228. Eu, mă rog, nu pot garanta de nimica. Eu nu pot lua nici o răspundere dacă nu-l am în grija mea. CARAGIALE, O. VII 22. 3. Intranz. A-și lua răspunderea unei datorii făcute de altul, a se pune chezaș (pentru cineva). A garantat pentru datoria fratelui său. 4. Tranz. A da garanție, a răspunde de ceva. A garanta autenticitatea unui act.

GARANTA vb. I. 1. tr. A asigura, a încredința pe cineva de ceva. ♦ tr., intr. A da garanție, a răspunde de ceva. 2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezășui. [Cf. fr. garantir, it. garantire].

GARANTA vb. I. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva. III. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira. (< fr. garantir)

A GARANTA ~ez 1. tranz. 1) A asigura în calitate de garant. 2) A adeveri printr-o garanție; a asigura. 3) A lua pe răspundere proprie. 4) A răspunde de calitate și de funcționare bună. 2. intranz. A răspunde de plata unei datorii făcute de altă persoană. /<fr. garantir

garantà v. 1. a se face garant, a da garanție: a garanta o datorie; 2. a asigura de calitatea unui obiect: a garanta un ceasornic; 3. fig. a afirma, a certifica: a garanta exactitatea unui fapt.

*garantéz v. tr. (d. garant; fr. garantir, it. guarentire). Mă fac garant, daŭ garanție: garantez o datorie. Asigur calitatea unuĭ obĭect: garantez un ceasornic. Fig. Garantez exactitatea unuĭ fapt.

garanta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. garantez, 3 garantează; conj. prez. 1 sg. să garantez, 3 să garanteze

garanta (a ~) vb., ind. prez. 3 garantează

garanta vb., ind. prez. 1 sg. garantez, 3 sg. și pl. garantează

GARANTA vb. 1. a asigura, (înv.) a siguripsi. (Le ~ libertatea.) 2. a gira, a răspunde, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.)

GARANTA vb. 1. a asigura, (înv.) a siguripsi. (Le ~ libertatea.) 2. a gira, a răspunde, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.)

GARANTÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertății), a unui drept (ex. a dreptului la muncă, a dreptului de apărare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligații, prin constituirea unei garanții reale (gaj, ipotecă) sau personale (fidejusiune / cauțiune). 3. A răspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei ființe, de autenticitatea unei afirmații.