PRUDENT, -Ă, prudenți, -te, adj. Care se ferește de tot ce ar putea să-i producă un neajuns, o neplăcere, un necaz; prevăzător, circumspect, precaut. – Din fr. prudent, lat. prudens, -ntis.

prudent, ~ă [At: IORGOVICI, O. 41/10 / V: (înv) ~e, ~ă / Pl: ~nți, ~e / E: lat prudens, -ntis, fr prudent] 1-2 smf, a (D. oameni) (Persoană) care se ferește de tot ce ar putea să-i producă un neajuns sau să constituie o primejdie Si: circumspect (3-4), precaut, prevăzător. 3 av Cu prudență (1). 4 a (D. manifestări, acțiuni sau creații ale oamenilor) Care dovedește prudență (1) Si: circumspect (1-2), precaut, prevăzător.

prudente, ~ă a vz prudent

prudență sf [At: IORGOVICI, O. 41/13 / V: (înv) ~ție, ~din~^[1] / E: lat prudentia, fr prudence] 1 Calitate de a fi prudent (2) Si: circumspecție (1), precauție, prevedere. 2-3 (Îljv) Cu ~ (Care acționează, se manifestă) în mod precaut. corectat(ă)

prudenție sf vz prudență

prudință sf vz prudență

PRUDENT, -Ă, prudenți, -te, adj. Care se ferește de tot ce ar putea să-i producă un neajuns, să-l primejduiască; prevăzător, circumspect, precaut. – Din fr. prudent, lat. prudens, -ntis.

PRUDENT, -Ă, prudenți, -te, adj. (Despre persoane) Care se ferește de vorbe sau de fapte ce ar putea să-i producă vreo neplăcere sau vreun neajuns; (despre gesturi, vorbe, acțiuni) care dovedește o astfel de preocupare; prevăzător, circumspect, precaut, chibzuit. Atitudine prudentă. ◊ (Adverbial) Cred că ar fi mai prudent să plecăm pentru un timp la oraș. DUMITRIU, N. 37. Intrarea pare cam obscură... N-ar fi prudent să renunțăm? TOPÎRCEANU, B. 96.

PRUDENȚĂ s. f. Însușirea de a fi prudent; prevedere, precauție, băgare de seamă, circumspecție. Se aventură cu mare prudență pe Calea Griviței. C. PETRESCU, C. V. 39. Foarte activ, totdeauna grav la față și la vorbă, de o cinste exemplară în lucrurile mici – și de rară prudență în cele mari. VLAHUȚĂ, O. AL. II 44. A cedat îndemnului prudenții. ALECSANDRI, S. 138.

PRUDENT, -Ă adj. Prevăzător, precaut, circumspect. [Cf. fr. prudent, it. prudente, lat. prudens].

PRUDENȚĂ s.f. Însușirea de a fi prudent; prevedere, precauție, băgare de seamă. [Cf. fr. prudence, it. prudenza, lat. prudentia].

PRUDENT, -Ă adj. prevăzător, precaut, circumspect. (< fr. prudent, lat. prudens)

PRUDENȚĂ s. f. calitatea de a fi prudent; prevedere, precauție, circumspecție. (< fr. prudence, lat. prudentia, it. prudenza)

PRUDENT ~tă (~ți, ~te) Care prevede eventualele consecințe, orientându-se bine în mediul înconjurător; care acționează luând toate măsurile de precauție; prevăzător; precaut; circumspect. /<fr. prudent, lat. prudens, ~ntis

PRUDENȚĂ ~e f. 1) Caracter prudent; precauție; circumspecție. 2) Comportament prudent; atitudine prudentă; precauție; circumspecție. [G.-D. prudenței] /<fr. prudence, lat. prudentia, it. prudenza

prudent a. prevăzător: om prudent.

prudență f. calitate ce face să prevedem și să evităm pericolele.

*prudént, -ă adj. (lat. prudens [din próvidens], care prevede). Prevăzător, circumspect, care s’ar putea întîmpla: om, răspuns prudent. Adv. Cu prudență: a răspunde prudent.

*prudénță f., pl. e (lat. prudentia [din providentia]. V. providență). Prevedere, atențiune la greșelĭ și pericule: prudența e mama siguranțeĭ.

prudent adj. m., pl. prudenți; f. prudentă, pl. prudente

prudență s. f., g.-d. art. prudenței

prudent adj. m., pl. prudenți; f. prudentă, pl. prudente

prudență s. f., g.-d. art. prudenței

prudent adj. m., pl. prudenți; f. sg. prudentă, pl. prudente

prudență s. f., g.-d. art. prudenței

TEMERITAS EST FLORENTIS AETATIS, PRUDENTIA SENESCENTIS (lat.) cutezanța este atributul tinereții, iar prudența al bătrâneții – Cicero, „De senectute”, 6, 20.

PRUDENT adj. atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, vigilent, (reg.) grijitor, (înv.) grijnic, priveghetor, vegheat, (fig.) neadormit, treaz. (Om ~.)

PRUDENȚĂ s. atenție, circumspecție, grijă, precauție, prevedere, băgare de seamă, luare-aminte, (pop.) fereală, pază, priveghere, (înv.) socotință, veghere. (Să procedați cu multă ~.)

PRUDENT adj. atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, vigilent, (reg.) grijitor, (înv.) grijnic, priveghetor, vegheat, (fig.) neadormit, treaz. (Om ~.)

PRUDENȚĂ s. atenție, circumspecție, grijă, precauție, prevedere, băgare de seamă, luare-aminte, (pop.) fereală, pază, priveghere, (înv.) socotință, veghere. (Să procedați cu multă ~.)

PRUDENȚĂ. Subst. Prudență, precauție, prevedere, circumspecție (livr.), rezervă (fig.), grijă, îngrijire, atenție, băgare de seamă, fereală, ferire. Spirit de conservare, instinct de conservare, conservare, menajament, autocontrol, autoconservare. Prevenire, avertizare; profilaxie. Măsuri de siguranță, asigurare, acoperire. Adj. Prudent, precaut, prevăzător, circumspect (livr.), rezervat, grijuliu, atent. Preventiv; profilactic. Vb. A fi prudent (precaut, prevăzător etc.), a fi cu băgare de seamă, a fi cu ochii în patru, a se feri. A avea grijă de sine, a se conserva, a se menaja, a se autoconserva. A atrage (cuiva) atenția, a preveni, a prevesti (înv. și pop.), a avertiza. A lua măsuri de siguranță, a lua măsuri de precauție, a se pune la adăpost (fig.), a se acoperi (fig.), a se asigura. A-și ține gura, a-și pune pavăză gurii, a-și pune lacăt la gură. A nu risca, a merge la sigur. Adv. Cu prudență, cu precauție, rezervat, cu băgare de seamă, cu atenție. V. apărare, atenție, ocrotire, pază.

Prudent ≠ imprudent

Prudență ≠ imprudență